Actualitate Recomandări

Ioan Turc: Prefectul, deosebit de vioi. Motivul pentru care PSD vrea să lovească acum

”PSD folosește un dublu standard în raport cu ceea ce se întâmplă. Dacă la nivel național PSD a făcut front comun în jurul miniștrilor cercetați penal în scandalul Belina, la nivel județean vor să-l demită pe Traian Ogâgău, primarul de Sîngeorz-Băi, fiindcă a vorbit urât. Vreau să fiu foarte clar, dezavuez orice fel de derapaje de limbaj, mai ales atunci când sunt făcute de oameni care dețin temporar funcții publice. Dar de aici și până la instrumentarea declanșării unui referendum pentru demiterea primarului este cale lungă. Pentru mine nu este deloc suspect comportamentul prefectului, care este deosebit de vioi în a impulsiona declanșarea referendumului, având ca și suport instituții ale statului confiscate total de către PSD, Instituția Prefectului, MAI, Guvern”, a declarat într-o conferință de presă președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

El a adăugat: ”Nu i-am auzit pe cei de la PSD criticându-și propriul primar când și-a făcut la propriu dreptate cu toporul. N-am auzit niciodată PSD luând atitudine când președintele PSD și al CJ, Radu Moldovan, a folosit termenul ”nenorociți” referindu-se la cei care nu au fost de acord cu un anumit traseu al centurii. Nu am auzit niciun membru al PSD plângându-se de administrația Bistriței când din nefericire au murit nouă oameni la trecerea CF din Viișoara din cauză că administrația PSD a tratat cu o indiferență criminală acea situație. Nu am auzit niciun membru PSD criticând faptul că Primăria Bistrița a pierdut milioane de euro fonduri europene din cauza incompetenței. În schimb, sunt foarte supărați că primarul Traian Ogâgău a vorbit urât. Din păcate. Am discutat cu el, cu consilierii locali PNL din Sîngeorz-Băi, primarul și-a recunoscut greșeala, și-a cerut scuze, dar nu pot să nu observ motivul real pentru care PSD încearcă acum demiterea primarului. La Primăria Sîngeorz-Băi se lucrează, sunt multe proiecte care odată puse în aplicare ar face aproape imposibilă câștigarea Primăriei de către PSD. Și atunci e mult mai simplu să lovească acum, înainte ca efectele administrației liberale la Sîngeorz-Băi să fie văzute”.

”Am văzut listele de semnături pentru referendum, credeți-mă că se vede de pe lună că sunt inadvertențe acolo, sunt foarte multe situații în care în mod evident aceeași persoană a semnat pentru mai mulți, cu aceeași semnătură, nici măcar nu s-a deranjat să schimbe semnătura. Las la o parte considerentele legate de modul cum au fost strânse aceste semnături și argumentele aduse de cei care i-au manipulat pe mulți oameni pentru a semna pe aceste liste”, a mai comentat Ioan Turc pe acest subiect.

”Derapajele economice ale Guvernului influențează negativ atât mediul economic cât și calitatea vieții”

”Când credeam că toți membrii PSD au fost iremediabil hipnotizați de ochii duioși ai domnului Dragnea am avut o mare supriză. Comisia de buget-finanțe a Senatului, condusă de un marcant membru PSD, domnul Teodorovici, împreună cu membrii liberali din comisie au dat o replică severă Guvernului. Comisia a eliminat supraaciza la carburanți, a votat favorabil un raport de respingere a OUG privind contractele part time și a modificat substanțial reglementarea privind plata defalcată a TVA. E un gest responsabil al senatorilor din comisie, care arată că puterea și opoziția pot conlucra în interes național. Din păcate, ironiile domnului Dragnea la adresa domnului Teodorovici arată foarte clar că PSD este confiscat de o clică pusă pe căpătuială, ce nu are nimic în comun cu interesul național. Să nu uităm că guru economic al PSD și al domnului Dragnea este penalul Darius Vâlcov.

”Mâhnit de atitudinea deputaților de Bistrița-Năsăud”

”Nu același lucru pot să-l spun despre colegii deputați din județ, care la proiectul referitor la majorarea alocației pentru copii la 200 de lei pe lună au votat împotrivă. Mă refer la Cristina Iurișniți care s-a abținut, dar abținerea este vot împotrivă, Doina Pană, care a votat împotrivă, Daniel Suciu care de asemenea a votat împotrivă. Mă miră și mă mâhnește acest lucru, împotriva demagogiei și propagandei neîncetate a PSD cu privire la nevoia îmbunătățirea calității vieții atunci când pot cu adevărat să o facă se pare că ezită. Atât doamna Iurișniți cât și doamna Pană sunt dascăli, iar domnul Daniel Suciu este în plină campanie electorală pentru obținerea unei note de trecere la sesiunea de toamnă pe care Prefectura și PSD încearcă să o organizeze la Sîngeorz-Băi. Doar deputatul PNL Robert Sighiartău a votat pentru majorarea alocației copiilor”.

8 comentarii

  • Foarte bine punctat. Meritau lecția acești „puișori ” care se adapă în continuare din „halăul „lui Lenin.
    Mă bucur că în sfârșit începe să se vadă opozitia.

  • Care opozitie? Legat de marirea alocatiei cu o suma cat mai mare, cei mai mari beneficiari vor fi cei de etnie roma care nu vor mai face 3-4 copii ci 8-9, ca la 200-400 lei /luna de copil e rentabil. Un om normal nu credca ar face copii doar de dragul alocatiei.

  • Pai faptul ca s au strâns 2995 de semnaturi e un semn de întrebare… Oamenii își doresc o schimbare…
    Numai un prost poate crede ca oamenii nu au știut ce semnează sau ca au fost plătiți

  • Au fost strânse multe semnături, ceea ce semnifica ca oamenii își doresc o schimbare… A trecut un an și ceva de când Traian Ogagau e primar iar Singeorzul arata ca după război… Avem nevoie de un om care se implica care este interesat de nevoile cetățenilor… Orașul are nevoie de reabilitare, de culoare și de un suflu nou.
    Numai un prost ar crede ca cei 3000 de oameni au fost plătiți sau nu au știut ce semnează!

  • Acest primar este un om de cea mai joasa speta care nu are nimic de apreciat inafara de bani , foarte bine ca sangeorzenii nu il mai vor ca reprezentat.
    Asa ca , capul sus Daniel Suciu , nu esti vinovat !

  • Referendumul pentru demitere se face pentru ca acest om nu este capabil si a dovedit asta in fiecare zi. Lasă poveștile ca a înjurat ca toți o facem indiferent din ce mediu venim. Faptul ca PNL Bistrita ii ia apararea acestui om nu face decat sa tragă partidul si mai jos! Ați propulsat si sustinut un om care nu a fost capabil sa duca un proiect de la cap la coadă. Poate ar fi bine sa invatati ceva din asta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.