”La ultima ședință a Consiliului Județean, majoritatea PSD-ALDE a alocat sumele aflate la dispoziția CJ din impozitul pe venit. Dacă te uiți pe această situație, constați foarte repede un lucru: acolo unde sumele sunt derizorii, de 50.000 sau sub 50.000 lei, spre exemplu Runcu Salvei – 37.000 lei, Șieuț – 45.000 lei, îți dai repede seama că este vorba despre comune conduse de către primari ai PNL. Îl întreb pe Radu Moldovan: Nu ți s-a uscat cerneala, nu ți s-a uscat pixul în momentul în care ai trecut aceste sume în dreptul comunelor respective?”, a declarat într-o conferință de presă președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.
El a adăugat: ”Pot să înțeleg ce are Radu Moldovan cu primarii care nu au defectat, care din onoare, din conștiință, din convingere au rămas alături de PNL, dar ce ai domnule Moldovan cu oamenii care trăiesc în aceste comune? Pentru că în primul rând despre ei vorbim. Se vede cu ochiul liber, dacă te uiți la rezultatele de la europarlamentare și la alocări ai răspunsul limpede”.
”Am avertizat, atunci când PSD a trecut la primării plata drepturilor persoanelor cu handicap grav și a indemnizațiilor însoțitorilor, cu privire la faptul că această decizie ascunde de fapt intenția de a presa asupra primarilor de altă culoare, în primul rând a primarilor PNL. Principiul este foarte simplu. Oamenii când nu își primesc drepturile unde merg? La primar. Presiunea se face asupra primarului, care pentru că este obligat să aibă raporturi cât mai bune cu toți cei din comunitatea pe care o conduce, se vede obligat la rândul lui să apeleze la cine? La PSD, la Guvern și la baronii locali ai PSD. Acesta a fost principiul care a stat la baza deciziei”, a comentat liderul PNL BN.
Ioan Turc a mai spus: ”Îl întreb, de asemenea, pe Radu Moldovan, pentru că l-a susținut și pe Dragnea, acum o susține pe Dăncilă, unde sunt banii din creșterea economică, pentru că nu îi vede nimeni. Îi spun clar președintelui CJ și în același timp al PSD Bistrița-Năsăud că oamenii îi vor mulțumi la alegeri. La alegerile prezidențiale, la alegerile locale. Această bătaie de joc pe care o face administrația PSD nu poate să rămână nesancționată. Cu certitudine!”.
Președintele PNL BN a afirmat că, dacă va trece moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, PNL are la nivel județean ”oameni foarte bine pregătiți pentru ce înseamnă funcționarea aparatului”: ”Nu punem însă carul înaintea boilor, urmează moțiunea de cenzură și vedem pe urmă”. Ioan Turc a menționat că sunt excluse discuții cu ALDE: ”N-am niciun fel de intenție să discut ceva, mai ales cu domnul Țintean”.
Lechinta dlui Trezorier ia 200 ,iar 5 comune cu primari de alta culoare nu iau la un loc atatia bani!!! Intrebarea fireasca:Cei ce au primari de alta orientare nu platesc aceleasi dari catre stat??? Dar sa nu uite cei ce vor veni dupa PSD si sa se comporte la fel ca ei,,,
Unii sunt rai sau ce ? Pai voi comparati Lechinta cu Runcu Salvei care nici comuna n-ar trebui sa fie? Intii uitati-va cum e comuna si apoi la culoarea politica a primarului. Dar e democratie, face fiecare cum crede.
Bugetarule polititruc Turc mai bine uita-te in ograda ta si numai dupa aceea vino si da lecti la alti. Registru are un site de toata jena. Site registrului este toatal ilogic. Dupa ce cu chiu cu vai reusesti sa te inregistrezi pentru a scoate un certificat trebuie sa parcurgi dinou o gramada de pasi pe care iai mai parcurs odata la inregistrare si aceeasi pasi trebuie sa ii mai reiei inca odata pentru ati scoate factura. Si acum urmeaza cireasa de pe tort dupa ce ai reusit sa te enervezi pierzand timpul completand dinou si dinou niste date pe care oricum baza registrului le avea trebuie sa platesti si 45 lei pentru un lucru pentru care angajati registrului nu au miscat un deget. Tin sa precizez ca acel certificat mie personal nu imi trebuie ci ii trebuie tot la o institutie de stat, care ar putea si singura sa intre sa vada situatia pe site Registrului, spun asta teoretic ca asa de aiurea este facut acel site ca si celor de la registru le este greu sa umble in el.
Turc se vede ca ai ajuns acolo numai din motive de pupincurism si blat politic.
Pentru Gabriela, Numara tu cati pasi trebuie sa faci pentru a obtine un certificat si apoi daca vrei putem sa povestim si despre gramatica. Sa iti spun un pic cu este in alta parte: 1. intri in cont 2. seletezi tipul de document 3. download. Sunt numai trei pasi si atat fara nicio plata.
Lowtechi care ocupa functii publice sunt o frana pentru dezvoltare.
Dupa cum arata site-ul Registrului se vede de la o posta ca Turc habar nu are de informatica, el nu este in stare sa faca nici macar o subrutina sau scrie o linie de soft in Visual C++.
Nu stiu ce fel de prosti se cer la concursul pe post dar daca sar cere cum este firesc proba de informatica Turc ar fi degeaba.
Turc daca ai avea un pic de demnitate ai putea sa iti dai demisia de la registru si sa dai inapoi toate salarile nemeritatea pe care le-ai luat ca director.
Si ai putea de pe acum sa renunti la pensia nesimtita de parlamentar.
Sau, poate, toate persoanele care au dat concurs pe post să își dea demisia, ca să fii tu mulțumit. Nu cred că știi tu mai bine ca însuși statul cine își merită salariile și cine nu.
Pe de altă parte, aș vrea să te văd defilând prin fața Aquabis, cerând înapoi niște salarii nesimțite luate de știi tu cine. Asta dacă ai avea un pic de demnitate.
@Zapciul, Concurs este numai atunci cand sunt un minim de doi participanti la competitie. Cand este doar un singur participant si acela numit de partid nu se numeste concurs ci se numeste blat sau furt. Contribuabilul todeauna stie mai bine decat insusi statul.
Ia verifica tu si te lamuresti rapid ca la Registru au fost mai multi candidati pentru postul care iti toceste neuronii!
Da Jiene, cand o sa si dea demisia toti psd-isti cu care s-au limpezit toate instituțiile publice,Rusine sa va fie si pentru traficul de influență făcut de anumiti psd-isti prin instituțiile publice.
Acuma am devenit de ff harnici timp de 11 ani unde am fost? la curvasarit?
Ciocu mic ca nu mai prostii pe nimeni.
Va este frica de Turc? Oricum el va fi noul primar.
Iar atmosfera si bunul simt sper sa-l implementeze si in primărie, iar multe lipitori sa dispară.
Domnule Turc va votăm faca o sa candidați.
Hai lipitorilor dati negativ
Jiene la Registrul comertului au fost 11 pe loc nu ca la Aquabis de unul singur.
Mănânci degeaba, sau ti e frica ca, rămâi fără scaunul caldut
Nu este putin ciudat daca au fost atatia candidatii totusi a iesit director cel mai slab, adica omul partidului!
Cel de la Registru cu cel de la Aquabis sunt cazuri similare aceeasi mafie politica care sugruma de 30 de ani Romania.
Domnule jianu daca ai fi avut un un pic de demnitate nu ai fi ocupat un scaun degeaba .
Oricum daca va candida Turc va ieși primar.
Hai, da minus.
Ori Ion ori Jianu = psd.
Turc noul primar, si sti
de ce domnule Jianu pardon Ion, pentru ca va fi ales omul nu partidul.
Este un șef deosebit, un profesionist si care nu s-a îmbogățit ca alti cu vile in tara si in strainatate si mulți, multiiiiiii bani.
Teo am inteles asta demult ca Turc tie sef, se vede asta si din avion. Insa sper ca Turc te pune sa scri aceaste comentarii in afara programului de servici si nu cum tine el coferintele de presa in timp ce el ar trebuie sa fie la lucru. In ce este profesionist Turc, ce meserie are, ca meseria de „politruc” (malaxor de vorbe) nu este trecuta in nomeclatorul de meseri?
Apropo de cometarile tale mai taie un pic din ele ca sunt atat de laudative de tise strepezesc dinti.