Ioan Turc, președintele PNL Bistrița-Năsăud, candidatul Alianței PNL USR PLUS la funcția de primar al Bistriței:
”Doamna Ana Dragu, președintele Centrului de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, a lansat în spațiul public o provocare prin care le cerea candidaților la Primăria Bistrița să prezinte acțiunile sociale pe care le vor derula dacă ar fi aleși.
Personal, încă din 2019 solicitasem sprijin financiar sporit din partea municipalității, deoarece știam că nu contează doar infrastructura și modernizarea anumitor segmente sau finanțarea sporadică a unor proiecte. Conform legii, Primăria poate subvenționa serviciile sociale oferite de organizații non-guvernamentale persoanelor cu dizabilități, eu exemplificând anul trecut cu Sibiul, iar doamna Dragu amintind acum chiar Bucureștiul. Din păcate, la Bistrița acest lucru a fost mereu omis de actuala administrație PSD.
Pe de altă parte, în programul meu electoral sunt incluse și acțiuni sociale, îndreptate spre anumite categorii defavorizate și spre creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități, precum:
– Antreprenoriat social pentru familii defavorizate: există, din nefericire, multe familii cu probleme materiale în oraș. Până în prezent, aceste situații au fost ignorate. Primăria trebuie să susțină și să se implice activ în dezvoltarea unor inițiative antreprenoriale cu caracter social (ex. cooperative sociale, fabrici sociale), în care să creeze contextul pentru locuri de muncă adresate acestei categorii de cetățeni, pentru ca și aceștia să trăiască demn în comunitatea bistrițeană. Există zeci de idei pentru activități sustenabile de antreprenoriat social pe care administrația publică trebuie să le pună în aplicare într-o măsură cât mai mare. De asemenea, există proiecte fezabile pentru locuințe sociale, accesibile sub aspect financiar și decente în raport cu calitatea locuirii. Aceste proiecte trebuie susținute de Primărie cu toată responsabilitatea și cu implicarea în paralel a întregii comunități bistrițene.
– Suportul ONG-urilor pentru asistarea copiilor săraci sau cu părinți plecați la muncă în străinătate: problemele sociale nu pot fi rezolvate fără asigurarea educației tuturor categoriilor sociale de copii și tineri. Primăria trebuie să aloce bugete pentru proiecte fezabile propuse de ONG-urile locale prin care să se asigure că și copiii din familii cu dificultăți sunt integrați social, se duc la școală și performează în educație. Trebuie create condiții în care copiii săraci sau care au probleme din cauză că părinții sunt plecați la muncă în alte țări să poată fi asistați în educație în formule „after school” (după școală).
Acestor măsuri li se adaugă și înființarea unui centru Respiro, despre care am vorbit la prezentarea programului electoral. Punctele respective implică în mare parte și bugetarea participativă, pentru a da ocazia cetățenilor de a face propriile schimbări. Și la Bistrița #SePoate!”.
(Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar: 21200012)
Foarte frumos Domnule Ioan Turc, mult succes sa aveti!
O sa aiba mult succes domnul Turc pentru ca daca rateaza si de data asta Psd o sa ii asigure iar un loc caldut.
Care e rolul atitudinii astea pupincuriste? Pica ceva?
viitorul primar al municipiului bisteita Ioan Turc
Domnule Cristian,
Domnul Turc nu rateaxa nimic va iedi primar si daca nu va iesi se poate intoarce la RC pe postul de director pe care l a câștigat prin concurs si nu pus de cel ce taie si spanzura in judet.
Dar va iesi cu siguranta.
Mulțumim d-le Turc! Sunteți singurul care a vorbit în programul electoral despre această categorie de oameni defavorizați, restul candidaților și au amintit pe parcurs când și au amintit și că le trebuie voturi. Dvs și consilierii PNL în frunte cu d-ul Peteleu sunteți singurii care ați militat pentru drepturile acestor persoane și nu era campanie electorala atunci. Îl întreb pe d-ul vice de ce a fost împotriva acestor oameni, oare când se laudă că a fost între oameni și a ajutat își amintește că există acești copii defavorizați și că nu a făcut nimic pentru ei ba mai mult a fost împotriva lor?
Foarte bine .sa se gandeasca cineva si la copilasii cu dizabilitati!!
Ioan Turc viitor primar!
Felicitari si va multumim domnule Turc ca, v ati gandit si la noi, persoane cu multe probleme dr care astia si au batut joc cu directorul DAS in frunte.
Chiar credeti ca o sa ajungeți primar , slabe sanse !!!!
Potrivit legii, primăria poate subvenționa serviciile sociale oferite de organizații non-guvernamentale persoanelor cu dizabilități, cu conditia ca primarul să fie un om cu judecată care să nu irosească banul public pe pârtii de schi fără noimă si pe tot felul de alte ineptii care-i trec lui prin cap. Daca in alte locuri se poate, se va putea si la Bistrița cu conditia ca după 27 alegerile din septembrie bistritenii să scape de actuala administrație PSD, care a adus orasului „faima” nemeritată de „Caracalul Ardealului”; (Caracalul a intrat in legendă ca fiind locul în care s-a răsturnat carul cu proşti).
Vezi: http://www.catavencii.ro/bistrita-orasul-unde-s-a-rasturnat-carul-cu-peisagisti-tembeli/
Direcția de asistență socială nu știe cum să dea șuturi în fund bieților oameni încercați de greutăți în loc să empatizeze cu ei. Sunt niște scârbe prin birouri care te tratează cu aroganță și lipsă de respect. Vă susțin domnule Turc, sunteți primul care ați avut în vedere faptul că și pt persoanele cu dizabilități trebuie făcut ceva și sper să faceți ceea ce promiteți.
Direcția de asistență socială împreună cu actuala conducere, cei care ar fi trebuit să sprijine acești copii /adulți și pe părinții acestora unde au fost în acești ani??? Vă întreb, domnilor baroni, cu cefe late, pentru ce ați încasat salarii uriașe dacă ați uitat de nevoile cetățenilor, chiar și a celor bătuți de soartă, care aveau nevoie de sprijin și nu vorbim de asistații sociali pe care cred că ia-ți ajutat mai mult, ci vorbim despre copii bolnavi, despre părinții care sunt nevoiți să lupte cu boala și nu numai, sunt nevoiți să lupte cu sistemul care nu le oferă sprijin de nici un fel, sunt umiliți și lăsați să se descurce singuri ca și cum ei au ales să aibă un copil bolnav. Aceasta este realitatea în Bistrița europeana, acestea sunt realizările celor pe care și noi, persoanele cu dizabilități, i-am votat! Da, da și pers cu dizabilități și familiile acestora au drept de vot! Încă mai au!
Domnule Turc, ba multumim pentru ca va ti gandit si la noi.
Este bine venita ideia cu Centrul dr respiro, nu avem ce face cu persoanele aflate in grija noastra cand ne imbolnavim , accidente , rwz unor probleme.
Nu mai zic ca prin lege si noi avem dreptul la concediu de odihna de care nu am putut beneficia niciodata, desi se simte nevoia ,altfel o luam razna 24 din 24 cu suferinta si nevoile de zi cu zi.
Oricine ar veni cu ideii legate de noi , degeaba, ati fost primul iar domnul Peteleu a fost singurul cu cei de la PER. carora le multumim.
Aveti votul nostru.
Orice comentarii negative la adresa domnului Turc sau Peteleu din partea psd sau a altora este de prisos.
Bine zis domnule Nelu, dar oare madam Prisacaru m ai are timp?
Oare de ce a tinut o primarul pana la 67 de ani in primarie?
Cred mai trebuiau acoperite si rezolvate niste lucruri.
Cei de la Bluum care au inceput cadastru si si incasat miliardele , au pus coada pe spinarea si au plecat.
Au lasat un oras incurcat sub acest aspect, lumea este nemultumita, străzi de pamant care nu se stie a cui sunt, un HAOS total dupa ce s au platit bani grei.
Trebuie cineva sa dea socoteala si primul va fi Cretu urmat de obedienta Prisacaru si cei care isi fac veacul pe la acel birou fara sa faca mai nimic toata ziua, atata timp cat noi avem zeci de drumuri a numanui.
Astept acea zi cand se vor descoperi multe abuzuri.