Actualitate

Ioan Turc: M.I.S. Grup, activitate intensă pe Linia Verde. Lucrările pe axă, gata până în decembrie 2023

”Am solicitat M.I.S. Grup să intensifice lucrările pe șantierele deja deschise ale Liniei Verzi. Apreciez faptul că M.I.S. Grup a intensificat activitatea în șantierul Liniei Verzi, se vede cu ochiul liber acest lucru. Am discutat și cu administratorul societății și am primit asigurări că lucrurile vor merge mai bine decât au mers până acum și, într-adevăr, lucrurile merg mai bine. Am agreat că până la începerea noului an școlar strada general Grigore Bălan trebuie să fie gata, pentru că va fi o nebunie acolo după începerea școlii”, a spus primarul Bistriței, Ioan Turc, într-o conferință de presă.

El a menționat că a stabilit cu M.I.S. Grup că lucrările la proiectul cu bani europeni de reconfigurare a axei de transport str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureşanu – str. Năsăudului ”trebuie să se desfășoare cu ritm”: ”Vom avea o discuție pentru stabilirea unui grafic al lucrărilor. Vom ataca cu prioritate segmentele de drum pentru care nu sunt necesare intervenții ale Aquabis, adică acolo unde va fi reabilitat carosabilul, trotuarele, vom îngropa firele care spânzură peste tot, vom da drumul la amenajarea pasajului subteran, deci practic ne dorim ca până în decembrie 2023 lucrările să fie finalizate sau 90% dintre lucrări să fie finalizate. L-am întrebat pe ministrul Marcel Boloș dacă axa poate fi fazată după decembrie 2023. Răspunsul a fost că da, se poate, dar din sumele prealocate, așa că din punctul meu de vedere nu se poate, deci banii pe noul exercițiu financiar trebuie folosiți pentru proiecte pe care vrem să le realizăm pe noul exercițiu, nu pe finalizarea unor proiecte care pot fi încheiate până în decembrie 2023”.

Ioan Turc a afirmat că lucrările care au legătură cu conductele de apă și canalizare trebeuie să fie rezolvate de Aquabis. ”Trebuie să găsească soluții. Există Masterplanul de apă și canalizare pe care se străduiesc să-l urce în SEAP, dar până când vor face acest lucru ei trebuie să identifice soluțiile pentru ca, coroborat cu Primăria Bistrița, să schimbe conductele de apă și canalizare. Nu se poate amâna, exclus, ieșim din termene. Aquabis știe de mult timp faptul că municipalitatea intervene pe aceste tronsoane de drum. Eu vă asigur că vor fi schimbate conductele, nu voi fi niciodată de acord ca un drum să fie reabilitat, cum este General Grigore Bălan, fără schimbarea conductelor. Lucrările trebuie să reziste mulți ani. Sunt mulțumit de cum lucrează Aquabis pe Tărpiului, acolo s-au mișcat bine, lucrările avansează, până la sfârșitul anului îi scoatem pe oamenii de acolo din noroi, adică vom veni cu stratul de asfalt, urmând ca anul viitor să extindem lucrările și pe zona, să zicem, asfaltată, dacă acela e asfalt”.

Primarul a precizat: ”Sunt oameni care spun că sunt interesați doar de proiecte finalizate, să nu mai anunț intenții sau ce se întâmplă pe diferite faze ale anumitor proiect. Nu sunt deloc de acord cu acest gen de abordare, ar fi culmea să vadă oamenii mergând la lucru dimineața că a început construcția unui pod nu știu unde. Ține de transparența administrației și de transparența primarului de a anunța intențiile cu privire la anumite proiecte și de a aduce lămuriri pe parcursul implementării proiectelor. De aceea, voi continua să fac refereri la proiectele pe care muncipalitatea le derulează, din faza de intenție și până în momentul recepției finale”.

Lucrările pe axa str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureşanu – str. Năsăudului constau în: realizarea de benzi dedicate transportului public, realizarea pistelor pentru bicicliști, reabilitarea trotuarelor, realizarea unui sistem rutier nou la partea carosabilă pe coridorul de transport, realizarea unui pasaj pietonal subteran pe b-dul Decebal în zona pieței, iluminat public cu sistem de telegestiune, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea de sisteme de monitorizare video. Capacități: stații de transport – 10, lungime piste bicicliști – 4.596 m, lungime trotuar – 4.435 m, lungime carosabil reabilitat – 2.347 m.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.