Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, susține că reducerea în week-end a programului magazinelor până la ora 18.00 și interzicerea circulației după ora 20.00, sunt ”măsuri aberante” care ”nu fac altceva decât să scadă încrederea românilor, în general, și a bistrițenilor, în particular, în capacitatea autorităților de a gestiona pandemia”:
”Măsurile aberante subminează încrederea românilor în capacitatea autorităților de a gestiona pandemia!
Noi, bistrițenii, suntem extrem de disciplinați și determinați să facem tot ce trebuie pentru a contribui la limitarea extinderii pandemiei. Purtăm măști, cei mai mulți dintre noi s-au vaccinat ori își doresc să se vaccineze și respectăm legea. Însă măsuri aberante, cum ar fi reducerea în weekend a programului magazinelor până la ora 18.00 și interzicerea circulației după ora 20.00, nu fac altceva decât să scadă încrederea românilor, în general, și a bistrițenilor, în particular, în capacitatea autorităților de a gestiona pandemia.
Evacuarea la miezul nopții, în condiții inumane, a pacienților Spitalului de ortopedie Foișor din București este o dovadă în plus a lipsei de empatie a guvernanților față de bolnavi și a incapacității celor care conduc treburile țării de a administra sistemul de sănătate – în condițiile în care se știa de mult timp că vom avea nevoie de mai multe locuri la terapie intensivă.
Pentru că ne dorim revenirea cât mai rapidă la normalitate, așteptăm de la Guvern să fie responsabil și eficient, să respecte legea, drepturile și libertățile cetățenești.
Raportul Departamentului de Stat al SUA (https://www.state.gov/…/2020-country-reports…/romania/), dat publicității la sfârșitul lunii trecute, remarcă faptul că, în 2020, sub pretextul prevenirii răspândirii #COVID-19, autoritățile din România au dispus măsuri ilegale de lipsire de libertate a persoanelor, i-au privat pe români de dreptul la liberă circulație, au încălcat libertățile noastre de exprimare, întrunire și asociere”, spune Ionuț Simionca.
Sefu’, ai mare potential daca mergi la AUR!
PNL si USR sunt o gloata de habarnisti. A tunat si s-au adunat. Avem un ministru al sanatatii picat de pe luna si un premier vai de capul lui. Bine ca stiu sa dea in oameni si sa ne tina in casa sau sa stea dupa colt pentru amenzi. Sa va fie rusine guvernantilor.
Du-te ba Simionca si semnalizeaza când schimbi directia de mers.
Daca vrei sa vezi disciplina mergi pâna la Cluj, nu în satul asta prafuit unde tot al treilea poarta masca sub nas.
Iar gaborii chefuiesc noaptea în baruri închise unde se strecoara pe usa din dos, iar aia de la municipiu bat mingea pe terenurile de lânga Apele Române.
In pat adunarea si ciocu mic ca vine sosoca cu nuielusa.
Întreb USR-iștii și PNL-iștii: e normal ce s-a întâmplat aseară? aia e „RO-MÂ-NIA NOR-MA-LĂ” a lui werner? Oare cum a-ți fi urlat acuma în stradă dacă pesede ar fi făcut așa ceva?
De un an de zile acest guvern liberal, ia măsuri fără noimă, parcă suntem întrun joc „alba neagra”, se mai uită pe la vecinii din UE, mai „împrumută” o măsură de acolo una de dincolo…0 competență la acești liberali, e o rușine să pretinzi că poți guverna iar după 1 an de pandemie să avem tot atâtea paturi la ATI…în condițiile în care vin bani de la UE, și mai mult după un an, in care au avut timp sa se si organizeze, sa asistam la pacienti operati mutati noaptea cu hei-rup-ul dintr-un spital.Stai adesea și te gândești, oamenii ăștia au toate țiglele pe casă?
Aveți EXACT ce a-ți votat !!! Analfabeți habarniști cu acte de studii false, impostori și plașca supremă CuieMâțu primSinistru!
Pentru Marica M: se pare ca ai uitat ca analfabetii, curvele, idiotii, repetentii, impostorii, gunoaiele societatii sunt la voi in psd! Oare nu voi ati vrut s-o faceti presedinte pe analfabeta Dancila?
Bă petre! Pe lângă „analfabetii, curvele, idiotii, repetentii, impostorii, gunoaiele societatii” din PNL-USR, Veorica pare o lumină ! Iar față de menajeria din guvern Veorica chiar e o DOAMNĂ decentă.
Ati primit ordin pe unitate sa sariti in ajutorul acestui cameleon numit Simionca! S-a transformat (…) in propagandist psd-ist. Nu e prea scump un post de vicepresedinte la CJ numai ca ipochimenul va trada si PSD-ul. El este de fapt o sosoaca!
Du-te naibi de gunoi
Decat sa instigati lumea cu marsul lui Zevedei mai bine „mars la vaccinare”.valabil pentru toti,indiferent ca sunt sau nu de AUR
Daca erau bistrițenii atata de disciplinati si determinati nu aveam nici un caz de covid…. ce sa mai zic de voi politicienii ca nici voi nu respectati normele….. Ma bufneste râsul
Ionut. Te asteapta sosoaca sau pesedeul lui dragnea .Hade declaratii si de prost gust.
masurile sefului PMP BN in curtea vecinului sunt bune sau abuzive stiind ca ai intrat 10 m prin casa lui?
Petrov du-te la tratament sau la dracu , nesuferitule.