Președintele PMP Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca, salută măsura asumată de Guvern privind angajarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi, însă constată că, după anunțul de la Palatul Victoria, ”situația politică a devenit fragilă”:
”PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură împotriva Cabinetului PNL. Dacă moțiunea trece, nu vom avea alegeri de primar în două tururi, dar vom avea anticipate.
Ne găsim în faza incipientă a unei crize politice majore care ar putea aprinde fitilul unei crize economice, cu consecințe dramatice pentru români. Dacă actualul Guvern va fi demis, iar următoarele două propuneri de prim-ministru vor fi respinse în Parlament, vom avea câteva luni în care România stă pe loc, cu creșteri de dobânzi la împrumuturi și lipsă de interes pentru țara noastră din partea posibililor investitori.
Voi vota împotriva moțiunii pe care PSD o va depune pe tema revenirii la alegerea primarului în două tururi.
În privința alegerilor anticipate, acestea pot fi luate în discuție de PMP doar dacă sunt îndeplinite simultan trei condiții: primari aleși în două tururi de scrutin; reducerea la 300 a numărului de parlamentari; eliminarea pensiilor speciale”.
Asta se si doreste . Sa stam pe loc si sa circule zvonuri ca PNL taie pensiile si salariile si ne obliga sa ne pensionam la 70 de ani. Olguta (sticluta) de la pesedeu baga frica in pensionari pe la o televiziune de casa, ca oamenii vor primi primul cupon odata cu certificatul de DECES. Decat sa piarda 500 -700 primari pesedeul tine in sah toata Romania. Nu conteaza alte programe, investitii nimic decat sa stam asa ca legumele inconjurati de penali.
PNL ul prin alianța cu alte partide a fost la guvernare 28 de ani PSD ul prin alianța cu alte partide a fost la guvernare 20 de ani. Deci cine a furat mai mult si a băgat tara in faliment. Sa nu mai vorbim de tovarășul Petrov care a băut flota. Toti de la conducere au fost fara sange in vene , niste slugarnici. Din 90 tot in criza e politica ….săracii de ei nu mai au ce fura sau ce ? Ce le tot plângem de milă….sa nu mai vorbim de Sasul Klaus care o arde numai in concedii de lux. ( BRAVO SASULE LE AI DAT CU FLIT ROMANILOR….ÎNCĂ CINCI ANI DE CONCEDII GRATUITE) Recunosc ca si mie mi ar plăcea da noh….eu iti dau tie banii ca mie imi place sa muncesc.
Doamne ce inoctrinat mai esti tinere bolsevic !
Doi inteligenti..Simionca de când este la guvernare constata ca situatia românilor este dezastruoasa..AUTOSTRADA NORDULUI..nici pe bener nu mai este…Fraților BALAN..BALAN este mare producator!””pesedeu „”,zice OMIDA, fara gard la gât v-au pierde 5-600 de PRIMARI!A mai zis zilele trecute ca NELU TURC daca nu va trece pe la el nu are nici o sansa daca vrea sa fie primar al Bistriteni.Ba TATAIE, nu te pensionari încă?…
IOANE ; ba m-am pensionat si poate voi si candida chiar la 63 de ani . Uita-te frate cati octogenari apti servesc in senatul american. Si in Germania la fel. Daca pui mana pe o Anatomie vei pute sa te informezi ca si la aceste varste structura neuronala functioneaza bine la foarte multe persoane citite si active. Sunt cu mult mai apte decat cei care stau pe taste si pe facebook si nu au citit o carte in viata lor.
Da candidatttuuuul la primăria Beclean e de decor? In afara de faptul că il cauta dușmanii noaptea pe acasă, nu zice nimic. Sau nu poate pentru că e prea orbitoare lumina astrului Simionca.
Simionca soarbe fiecare slova a țarului Petrov si apoi o reda în conferințe. Păcat ca vine cu lecții de etică doar de la Petrov, adică cel ce o tine a de sfânta Elena Udrea.
Simionca băiatule, daca esti un politician adevarat asa cum zici si mai ales ca susții că nu ai treabă cu Petrov si nu il reprezinta, dovedește că ai curaj sa candidezei independent la primăria Bistrita sau la parlamentare, fără a avea susținerea echipei PMP. Ai curaj? Dacă nu rămâi de moța patru, ca 5 procente nu ai obținut la alegerile parlamentare din 2016. Hai bafta si tie si decorului Caius, care se vede primar la Beclean.
Dar Siminica asta ce realizare marete are incat ar vrea sa aceada la primul om al Bistritei, se pare ca nu a reusit sa fie nici cel putin primul om al Iadului !