Actualitate

Ionuț Simionca îl vrea din nou la conducerea PMP pe Eugen Tomac

Un număr de 55 de lideri ai Partidului Mișcarea Populară, printre care și Ionuț Simionca, au semnat o scrisoare pentru care arată că doresc convocarea unui Congres Extraordinar în data de 19 februarie, în cadrul căruia Eugen Tomac să fie ales președinte al formațiunii politice, în locul lui Cristian Diaconescu.

”Ne exprimăm mâhnirea în privința dezinformărilor consecvente lansate în spațiul public cu privire la situația politică actuală a Partidului Mișcarea Populară. Se fac multe speculații răuvoitoare, sunt lansate de către neaveniți mesaje care nu au nicio legătură cu problemele interne reale ale PMP, s-a creat o veritabilă campanie de linșaj mediatic, deopotrivă prin social-media, împotriva unor lideri ai PMP și, din păcate, a familiilor acestora, situație inacceptabilă care ne determină să reacționăm în solidar.

S-a ajuns aici din cauza indeciziei de la nivelul conducerii PMP, din pricina lipsei de dialog, a alimentării consecvente a unor conflicte, în locul preocupării și acțiunii hotărâte pentru dezamorsarea acestora. De șase luni, nu s-a găsit nicio soluție în privința desemnării unui secretar general, de trei luni, în pofida apelurilor repetate care i-au fost adresate, președintele PMP nu a mai convocat nicio ședință, nicio dezbatere la nivelul structurilor statutare ale PMP, de natură a detensiona atmosfera politică tot mai încordată și deteriorată din interiorul partidului. Nu s-a mai dialogat de la nivel central nici măcar cu aleșii locali, care reprezintă zestrea noastră pragmatică, meritorie și concretă, rod al campaniilor electorale grele pe care le-am purtat la alegerile locale și generale.

În această situație îngrijorătoare, gravă, fără a exista nicio direcție politică limpede, asumată oficial la vârful PMP, o comunicare publică clară, consecventă și coerentă, onestă, în spiritul valorilor ideologice, doctrinare, creștin-democrate, a proiectelor noastre, care stau la temelia acestui partid, problemele și tensiunile interne în mod evident s-au acutizat. Impasul a fost sporit de cercetările sociologice care au înregistrat o prăbușire semnificativă a încrederii cetățenilor în partidul nostru.

Vă asigurăm că, în PMP, nu există un conflict între persoane, nici o luptă egoistă, iresponsabilă, pentru vreo putere iluzorie. De asemenea, tema vreunei fuziuni cu altă formațiune politică nu există pentru semnatarii acestei moțiuni. Simțim cu toții însă că avem nevoie de o abordare mai pragmatică și energică pentru a ne recâștiga suflul și forța, solidaritatea, energia și motivația, pe care le-am demonstrat în multe încercări politice și confruntări electorale. În plus, dorim să ne ținem în continuare aleșii aproape, pentru ca împreună să reușim din nou să-i convingem pe români că avem resurse pentru a dezvolta un partid liber, democratic, al valorilor creștine, patriotice, naționale, cu corectitudine deplină în fața românilor și cu dragoste de țară.

Pentru toate acestea, ne reîntoarcem în 19 februarie în congres și susținem Moțiunea lui Eugen Tomac, „PMP – un nou început pentru o Românie creștin-democrată”. Facem acest lucru asumându-ne deschis parcursul politic pentru a reveni astfel întăriți pe scena politică, cu proiectele care au consacrat PMP.

???????? Patriotismul, pe lângă sentimente, înseamnă în bună măsură fapte iar noi acționăm acum tocmai pentru a merge mai departe solidari, (re)uniți pentru România.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

3 comentarii

  • Băi Ionuț, nu-ți mai bate capul! Înscrie-te direct în PSD că singurele voturi pe care le vei mai lua vreodată în județ sunt cele pe care o să ți le concedeze Răducu.

    • Ce să caute în PSD Ionuț Simionca. Are 2 clase ca trenu’, în afară de tupeu și obrăznicie e habarnist bietul.
      Răducu îl ține cald că are nevoie se voturile lui în CJ. Când nu mai are nevoie de el…. pe făraș!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Kumnatu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS