Actualitate Recomandări

Măsuri și efective suplimentare de Crăciun. Unde acționează polițiștii și jandarmii

(VIDEO) Ca de fiecare dată, premergător sărbătorilor de iarnă, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud sunt dispuse măsuri suplimentare, pentru a preveni producerea unor evenimente grave și pentru a asigura intervenția rapidă în situații de pericol, semnalate prin 112, informează IPJ BN:

”Astfel, în această perioadă, polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase intensifică verificările cu privire la deținerea, depozitarea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice. În acest sens, reamintim faptul că, persoanele fizice pot folosi doar articole pirotehnice de distracție foarte mici, din categoria I și care nu pun în pericol sănătatea cetățenilor.

În ceea ce privește siguranța rutieră, a fost suplimentat numărul echipajelor care acționează pentru fluidizarea traficului în zonele aglomerate, centrelor comerciale, dar și pe sectoarele de drum care fac legătura cu stațiunile turistice și sunt înregistrate valori mari de trafic.

Polițiștii recomandă celor care urmează să parcurgă un traseu mai lung să se informeze din timp cu privire la starea drumurilor. Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române va transmite permanent informații actualizate cu privire la situația drumurilor și va indica rute ocolitoare în cazul restricționării sau blocării circulației pe anumite sectoare de drum din cauza unor fenomene meteo.

În tot județul, polițiștii rutieri vor fi în stradă, zilnic, pentru a veni în ajutorul conducătorilor auto, precum și pentru fluidizarea circulației, evitarea blocajelor și prevenirea unor accidente rutiere.

Zonele aglomerate, precum târgurile de Crăciun, proximitatea marilor magazine și piețele sunt, de asemenea, avute în vedere, iar polițiștii, împreună cu jandarmi și polițiști locali, vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și preîntâmpinarea unor evenimente negative. Totodată, recomandă cetățenilor ca atunci când se află în zone aglomerate să acorde o atenție sporită obiectelor de valoare, în special genților și portofelelor.

În ceea ce privește măsurile dispuse în contextul prevenirii și limitării infectărilor cu Sars-Cov-2, menționăm faptul că au fost suplimentate efectivele care efectuează verificări pe această linie. Având în vedere că tot mai multe persoane se reîntorc din străinătate, din zonele pentru care se impune măsura carantinării, au fost suplimentate efectivele care verifică respectarea restricțiilor impuse. Atragem atenția cu privire la faptul că, nerespectarea acestei măsuri este sancționată contravențional, conform Legii 55/2020, cu amendă de la 1000-5000 de lei. Pentru sănătatea dumneavoastră și a celor dragi, vă recomandăm în continuare prudență, evitați zonele aglomerate, respectați măsurile de protecție individuală și purtați mască de protecție”.

În perioada 24-27 decembrie, peste 350 de jandarmi se vor afla în misiuni pe raza municipiului Bistriţa, în localitățile Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi şi în zona montană.

”Jandarmeria Bistrița-Năsăud desfăşoară acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice și a comercializării ilegale a pomilor de Crăciun.

Pentru verificarea modului de depozitare, transport şi valorificare a produselor din carne, în scopul asigurării respectării cadrului legal în domeniu, prevenirea faptelor ce ar putea afecta sănătatea populaţiei, precum şi evitarea răspândirii virusului pestei porcineeste jandarmii vor acorda sprijinul necesar Direcţiei sanitar-veterinare Bistrița-Năsăud, în vederea efectuării în comun de activităţi de control în pieţe agroalimentare şi centre comerciale.

Pe tot parcursul sărbătorilor vor fi constituite echipe specializate de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate, pentru a acționa în mod operativ la evenimentele sesizate prin intermediul 112.

În perioada imediat următoare jandarmii vor participa și la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat în cooperare cu Poliţia, prin patrulări mixte dar şi patrule de jandarmi în mediul urban şi rural.   

Structurile Jandarmeriei montane cu efectivele Posturilor Montane Rodna, Piatra Fântânele şi Colibiţa vor executa misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane precum şi în zona cabanelor și pensiunilor din Colibița, Rodna și Piatra Fântânele. Persoanele care vor alege să își petreacă sărbătorile în stațiunile turistice din zona montană sunt rugate să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Peste 180.000 de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiști

Ieri, 22 decembrie, în urma acțiunilor și verificărilor efectuate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat în vederea indisponizbilizării și continuării cercetărilor aproximativ 2 tone și jumătate de articole pirotehnice.

În fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări cu privire la faptul că, un operator economic avizat, ar fi încălcat dispozițiile legale și ar fi vândut articole pirotehnice unor minori.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că administratorul, un bărbat de 33 de ani, din Sălaj, ar fi depozitat în condiții necorespunzătoare articole pirotehnice, la un punct de vânzare din Bistrița. Polițiștii au extins verificările la toate cele 3 puncte de vânzare deținute în municipiu, fiind constatate aceleași nereguli.

Astfel, polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării întreaga cantitate deținută, respectiv peste 2.428 de kilograme (aproximativ 180.000 de bucăți) de articole pirotehnice și au întocmit dosar penal în cadrul căruia continuă cercetările în vederea documentării cauzei sub toate aspectele. Verificările pe acestă linie continuă și în perioada următoare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.