ÎPS Andrei Andreicuţ – Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului continuă tradiţia de a veni în mijlocul credincioşilor bistriţeni în a doua zi a marilor sărbători creştine. În 2012, în a doua zi de Crăciun, înaltul ierarh a fost prezent la Biserica ”Sf. Dumitru”, iar anul acesta, în a doua zi de Paşti, s-a aflat la Biserica ”Sf. Gheorghe”, ambele din Bistriţa.
El a fost întâmpinat la Biserica ”Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din Unirea, cu pâine şi sare, de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul Bistriţei, Alexandru Vidican, de copii îmbrăcaţi în costume populare, dar şi de primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan. De la slujbă nu au lipsit nici prefectul Ioan Țintean, preşedintele filialei judeţene PNL, deputatul Stelian Dolha, preşedintele interimar al PNL Bistriţa, senatorul Dorin Dobra, şi directorul Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, consilierul municipal Constantin Rus.
În parohia Unirea nu a mai fost oficiată o Liturghie Arhierească din anul 1987, când a avut loc sfinţirea lăcaşului de cult.
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în a doua zi de Crăciun Soborul Maicii Domnului. În această zi sunt cinstite atât Fecioara Maria, cât şi persoanele care au fost de faţă la momentul venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu. Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria.
După-amiază, ÎPS Andrei a oficiat Slujba Vecerniei la biserica din Maieru, care îşi serbează vineri, 27 decembrie, hramul, Sfântul Ştefan.
În a treia zi de Crăciun, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf. Ap. Întâiul Mc. şi Arhidiacon Ştefan, PS Vasile Someşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, va sluji la Biserica”Buna Vestire” din Beclean, apoi va oficia Slujba Vecerniei în Parohia ”Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din Ciceu Giurgeşti.
Mai multe imagini, pe pagina noastră de Facebook.
Vin colindatorii, cum veneau odata, lerui ler
Sa colinde-n seara asta minunata lerui ler
Dar lii gura-i arsa si lis ochii-n lacrimi lerui ler
Prea degeaba sange, prea degeaba patimi, lerui ler,
Gazdelor crestine sa- i primiti in casa lerui ler
Si cum se cuvine sa-i poftiti la masa lerui ler
Nii trimite sfantul sa ne-‘ncerce mila lerui ler,
Domnii mari de astazi sa-si deschida vila lerui ler,
Sovaielnic pasu, mainile plapande lerui ler,
Tremurat lii glasu ,nu stiu sa colinde lerui ler,
Daca stau la poarta si nu zic nimica lerui ler
Domnilor de astazi sa va apuce frica lerui ler,
Muta-i intrebarea ce rasuna afara lerui ler,
Am murit degeaba, ce-ati facut din tara lerui ler
Tot in frig si-n foame, tot cu maini intinse lerui ler
Pe la porti straine, ce ne stau inchise lerui ler,
Vin colindatorii cum veneau odata lerui ler
Sa colinde in seara asta minunata lerui ler
Dar lii gura-i arsa si lis ochii-n lacrimi lerui ler
Prea degeaba sange, prea degeaba patimi lerui ler.
popa asta nu are casa, masa ,copii ??? e tot plecat cu sorcova??? ca de cel putin 3 luni face deplasari.
Nu are casa. De acea a primit si cele 2,3 millioane de EUR de la guvern de aceasta tara laica din buget, din partea celor 70% suporteri a plagiatorului. Cum zicea SDLM cindva, o sa aceptam si o sa toleram situatia si in continuare, cei care nu fac parte celor 90% chiar daca este dureros. Pana la urma biserici si buna stare a popilor este mult mai important de cit scoli, spitale sau infrastructura. Mai ales daca prin metoda asta sa poate cumpara voturi la urmatorele alegeri. Sint convins ca va avea efectul dorit.
Bai…necredinciosule,raulu lu peste…tu cine m..a esti de critici pe toata lumea? Nu ti-e deloc rusine in ziua de Craciun ? Pacatos de 2 lei !