Actualitate

Șeful CJ, IPS Andrei, rectorul și președintele Senatului UBB, la un seminar de istorie

Centrul German (Casa Argintarului) de pe str. Dornei din Bistrița a găzduit un seminar de istorie intitulat ”Petru Rareș și bistrițenii”, la care au luat parte IPS Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, acad. Ioan Aurel Pop – rectorul UBB Cluj-Napoca, pr. prof. Ioan Chirilă – președintele Senatului UBB Cluj-Napoca, președintele Consiliului Județean-Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, managerii Complexului Muzeal Județean și Centrului Județean pentru Cultură, Alexandru Gavrilaș și Gavril Țărmure, protopopii Bistriței, Năsăudului și Becleanului, Alexandru Vidican, Ioan Dâmbu respectiv Doru Zinveliu, șefi de instituții, primari și oameni de cultură.

Amfitrionul seminarului – directorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

1 seminar petru rares buta 2 seminar petru rares buta 3 seminar petru rares buta 4 seminar petru rares buta

”Poate a fost oarecum surprinzător și vă întrebați de ce ne-a venit așa dintr-o dată să povestim despre domnii Moldovei, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, ținuturile Bistriței și Ciceului, despre vechea episcopie a Vadului. A venit vremea să reîmprospătăm vechile fapte și să le argumentăm, pentru a găsi explicații la întrebări precum: Merită Petru Rareș să fie cinstit de ardeleni iar chipul său să fie importalizat într-una din piețele Bistriței? De ce este nevoie să menținem vie în conștiința publică denumirea de Episcopia Vadului și să nu o înlocuim, așa cum spun unele voci, cu Bistrița-Beclean pe Someș-Năsăud-Dej? Merită să fie reconstruite mănăstirile din Ardeal construite de Ștefan cel Mare, Petru Rareș și alți domni moldoveni?” – Mircea Gelu Buta

”E un moment de sărbătoare când oameni de calibru poposesc la Bistrița pentru a discuta despre lucruri importante din istoria noastră, despre cum au influențat domnii moldoveni dezvoltarea din nord-vestul Transilvaniei, și despre ce avem de făcut în continuare. România trece prin momente complicate. Mitropolitul Andrei a luat mai multe decizii importante, printre care cea de a reînființa Mănăstirea Vadului și mai recent Mănăstirea ”Petru Rareș Vodă” de la Ciceu Corabia” – Emil Radu Moldovan

”Anul care se încheie în curând a fost declarat de Sfântul Sinod Anul misiunii în parohii, Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al Marilor Păstori de Suflete. Tema acestei manifestări științifice se încadrează în acest generic. Pe vremea lui Petru Rareș, inclusiv Bistrița și Rodna au intrat în Episcopia Vadului. Deci titulatura începe cu Episcopia de Bistrița, a Vadului, nu cu cea de Cluj, a Feleacului” – IPS Andrei Andreicuț

12226971_939632406090307_1336141678533596845_n 12278869_939632396090308_6564409540097980186_n 12247068_939632582756956_6021598477354481401_n 12239616_939632309423650_2762836192098535856_n

Au conferențiat IPS Andrei Andreicuț, acad. Ioan Aurel Pop, pr. prof. Ioan Chirilă. Rectorul UBB a vorbit despre ”Petru Rareș și biserica românilor din nordul Transilvaniei”.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutul de Istorie ”George Barițiu” Cluj-Napoca, Complexul Muzeal Județean, Protopopiatul Ortodox Bistrița, Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” și Centrul Județean pentru Cultură.

5 buta seminar petru rares 6 seminar petru rares buta 7 seminar petru rares buta 8 seminar petru rares buta

4 comentarii

  • Cu cativa ani in urma, primarul Cretu a mutat bustul lui Petru Rares din piata cu acelasi nume, pe o strada laturalnica, pentru a face loc unui monument controversat in forma de SULA tocmai langa PREFECTURA, vrand parca sa materializeze expresia „SULA SI PREFEFTURA”.
    De aceea, la seminar ar trebui sa fie obligat sa participe si primarul Cretu, ca sa invete si el ceva despre legatura lui Petru Rares cu Bistrita.

  • Domnule iuliu, nu fiti rautacios… Simbolistica prezenta langa Prefectura poate fi vizualizata si la Cluj, in P-ta Unirii langa fostul hotel Continental! Istoria Transilvaniei si relatiile de multe ori paradoxale dintre importante persoane cu viziune, de aici si din Moldova ,Tara Romaneasca ,etc., suscita si astazi interesul istoricilor si nu numai…Asadar, sa-i lasam sa lucreze! Cu respect, MNP

  • …unirea bisericii ortodoxe romane din Moldova cu Biserica catolica s-a facut inca de la Conciliul din Florenta (1439)….manastirea de la Peri era o manastire ecumenica. Felicitari Dl. prof. Ioan Aurel Pop
    sa fie si astazi acele sentimente in BOR care au fost inainte de 1054. Una Sfanta catolica si apostolica Biserica.
    cu respect!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS