ACTUALIZARE IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a continuat tradiția de a sluji la Bistrița în a doua zi de Crăciun.
Joi 26 decembrie, când se face pomenirea Soborului Maicii Domnului, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (de la Coroana).
În semn de prețuire și apreciere pentru implicarea activă în viața Bisericii, Mitropolitul Andrei a acordat directorului Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar viceprimarul Cristian Niculae și directorul Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistrița, Sever Moldovan, au primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, directorul Direcției pentru Culte și Patrimoniu Cultural, Alexandru Uiuiu, a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”.
În 21 noiembrie, IPS Andrei a resfințit Biserica Protopopiatului Ortodox Bistrița, de la Coroana, unde începând din 2017 s-au făcut lucrări de conservare și renovare.
Pastorala de Crăciun a IPS Andrei a fost citită în toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în prima zi de Crăciun. Pastorala poate fi citită, integral, AICI.
IPS Mitropolit Andrei a binecuvântat paraclisul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Beclean III, din Podirei, construit lângă biserica de zid, care se află în stadiu de construcție.
Piatra de temelie a lăcașului de cult, închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost pusă în toamna anului 2008, în prezent fiind ridicată până la turla principală. Biserica se va construi în stil bizantin, în formă de cruce greacă, cu două abside, un turn mare la cupolă și două turnuri mici la intrare.
Acest turnător mizer reușește foarte bine sa îndepărteze oamenii de credință și de religie. A turnat la Secu și a influențat negativ vieți omenești. Nu-l suportă Clujenii care știu ce mizerii învârte în cadrul bisericii și a „Fabricii de popi” din Cluj. In om fără ținută morală. Și acuma, de Crăciun ar putea să își vadă de ale lui și să lase bistrițenii in liniște sa se bucure de o slujbă modestă…nu de plocoanele dânsului
Da bai vreau sa stiu cati? Ia sa auzim desteptule. Si la urma urmei ce legatura are cu asta? Ce a zis domnul de mai sus ceva legat de catolici vs ortodcsi? Nu esti decat un alt habotnic nebun.
Orașul lui Încrețitul
Îl răstoarnă Preasfințitul!
Vorbe goale fara nici o dovada. Cine sunt turnatorii??? Episcopii care au fost bagati in puscarie pentru faptul ca au fost greco catolici si nu au renuntat la credinta lor??? Esti bolsevic???
Zise ioan gura de canal, si mai lua o gura de cacau !
Trist.
Dar adevărat.
Biserica de la Coroana, lăcașul pentru propaganda PSD.
Slujitorii ei, uneltele PSD.
Credincioșii, victime colaterale.
Niculaie, Non-Valoare, premiat de PSD.
Sărbători Morale celor care folosesc Biserica pentru interese de partid & personale.
Rușinică!!
Imoralilor!!!
Foarte corect, biserica statului mereu a facut propaganda partidului. Nici o sansa nu a avut biserica greco catolica sa-si recupereze biserica.
Oare cum este sa faci liturgie intr-o biserica furata si sa le spui enoriasilor sa respecte poruncile????… Sa nu furi!
De ce trebuie ca la sfintiri de Biserici sau la slujbele cu participarea arhiereilor sa reatat esenta evenimentului prin ceea ce scriu pe facebook politicienili?Adica ,un preot sta 30 de ani intr-un varf de deal si numai el stie cum isi poarta copiii la scoala si cum le cumpara papuci si carti,numai el stie la cate porti bate pt niste donatii sa-si termine lucrarile la Biserica,iar la sfintire pe el nu-l baga nimeni in seama!!! Raporteaza dl presedinte,dl primar etc …E corect???
Bistrița este o urbe medievală cu proști, foarte mulți proști, proști care bubuie precum petardele târgului prea supus. Ioan Gură de Aur este deja un prost emblematic. La Bistrița, dacă proștii ar fi de vânzare, am face fără probleme altă pârtie de schi.
zise ; ioan gura de canal si mai lua o gura de cacau !