”Ca unul care cunoaşte de vreo două decenii Bistriţa, asupra căreia Arhiepiscopul de fericită amintire Bartolomeu m-a prevenit înainte să ajung acolo: „Să ştii că Bistriţa este un oraş foarte cultural”, şi clerul ei, am citit excelenta lucrare dedicată Ortodoxiei sale de către Mircea Gelu Buta şi Adrian Onofreiu într-o cheie mai degrabă afectivă decât istoriografică. Mircea Gelu Buta, personalitate deopotrivă medicală şi culturală, colaborând cu un strălucit teolog, profesorul Ioan Chirilă, a realizat, în urmă cu doi ani, o admirabilă reconstituire a unui alt teritoriu bisericesc vast şi prestigios . De data aceasta, asociatul său este un istoric, Adrian Onofreiu, arhivist de mâna întâi, care ştie să pună în pagină, atunci când este cazul, culoarea şi chiar poezia documentului.
Pentru a-mi dovedi afirmaţiile, voi transcende cronologia volumului – lupta bistriţenilor pentru o parohie pravoslavnică are rădăcini în secolul al XVIII-lea –, oprindu-mă la o vizită întreprinsă de Mitropolitul Ioan Meţianu de la Sibiu, în toamna anului 1901, în tractul ortodox al Bistriţei. La data respectivă, existau un protopopiat bistriţean şi figuri clericale puternice, precum protoiereii Simion Monda şi, îndeosebi, Grigore Pletosu. Din reportajul vremii, imprimat în „Telegraful Român”, ziarul eclezial înfiinţat de Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna în anul 1853, aflăm că înaltul ierarh ortodox, sosit la Bistriţa, a primit, la coborârea din tren, un splendid buchet de flori, oferit de fiica… protopopului greco-catolic. De altfel, în decursul vizitei sale, prilej de târnosire a două biserici ortodoxe în comunele Borgo-Prund şi Galaţii Bistriței, Ioan Meţianu pare a fi chiriarhul credincioşilor români din Transilvania de ambele confesiuni; sau „cele două strane”, cum li se spunea. Pentru cei care au apucat dezlănţuirile uniţilor, de incredibilă violenţă şi virulenţă din anii ’90, acele vremuri de la început de secol par mai degrabă de domeniul visului decât al realităţii. În acelaşi context, autorii realizează un amplu portret, constituit din mărturii de epocă şi documente, al profesorului şi protopopului bistriţean Grigore Pletosu, care afirma într-un document oficial din vremea ocârmuirii dualiste „cu toată liniştea conştiinţei, că la modul «perfect» vorbesc şi scriu numai în limba română” (cf. p. 34). Reproducerea titlurilor împăratului Franz Iosef, în acelaşi capitol, aparţine tot categoriei de elemente şi ornamente istorice care dau culoare unei epoci. Ceea ce putem spune, de asemenea, şi despre relatarea vizitei familiei regale române la Bistriţa, unde aceasta a prăznuit Naşterea Domnului pe stil vechi, în ianuarie 1920. Peste aproape un secol, şi tot în mijlocul clerului local, M.S. Regele Mihai I se va afla în acelaşi spaţiu românesc cu prilejul Anului Nou 2007, episod consemnat pe larg de către autori.
Cine cunoaşte bogăţia de biserici pravoslavnice din Bistriţa de azi, cu greu îşi poate închipui cât de mult a durat – aproape două decenii – ridicarea primului lăcaş ortodox impunător din acest oraş. Sfinţirea, care trebuia să aibă loc la sfârşitul lunii august 1940, a fost anulată, întrucât ziua târnosirii coincidea cu funestul Diktat de la Viena. Biserica avea să fie sfinţită în anul 1941, pe când Transilvania era vremelnic ocupată, de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel. Atunci, ierarhul locului, episcopul Nicolae Colan, a rostit o predică deosebit de frumoasă, ce rezistă colţilor vremii, aşa cum reiese din amplul fragment reprodus de autori la paginile 165-166 ale cărţii.
Între paginile 184-186 sunt redate toate documentele oficiale privitoare la Revenirea la Ortodoxie a clericilor şi credincioşilor greco-catolici, scutindu-i pe aceia care doresc să le cunoască cuprinsul de cercetarea colecţiilor de ziare şi reviste depozitate în biblioteci. Adaug că Mircea Gelu Buta şi Ioan Chirilă au făcut un lucru asemănător în lucrarea lor în privinţa alegerii şi întronizării Patriarhului Justinian Marina.
În aceeaşi categorie de texte importante se cuvine aşezat şi ultimul document, dintr-un număr de 193 reproduse în partea a doua a lucrării: Cuvântul rostit de Arhiepiscopul Bartolomeu al Clujului la Bistriţa, în anul 2002, cu prilejul lansării versiunii sale a Sfintei Scripturi. Este o scurtă istorie a traducerilor din Biblie.
Reprimându-mi pornirile de nostalgie şi amintirile deosebit de frumoase legate de preoţii locului, de sfinţirea paraclisului Spitalului Judeţean din Bistriţa din anul 1999 sau de primele colocvii – o noutate absolută la noi – Medicii şi Biserica, voi spune că volumul de faţă îmi întăreşte o convingere pe care nu încetez să o mărturisesc: aceea că Biserica noastră nu a fost niciodată mai înfloritoare, în decursul ultimelor trei secole, ca în cei aproape 30 de ani scurşi de la prăbuşirea regimului comunist, răstimp în care Biserica bistriţeană a avut şansa să se afle pe un teritoriu canonic administrat succesiv de trei mari chiriarhi: Teofil Herineanu, Bartolomeu Anania, Andrei Andreicuţ”
Dan Ciachir
In pagina 9 este descris numarul populatiei din Bistrita care in anul 1795 erau 9109 locuitori din care sasi erau 5517, roamani 2274, unguri 1126, slovaci 16, sarbi 3, croati 2, etc… Iar confesiunile erau: lutherani 4444, greco-catolici 2250, romano-catolici 1148, izraeliti 718, reformati 488, greco orientali (ortodocsi) erau 11 in anul 1857…. deci a cui e biserica de la coraoana pana la urma???? Tot invartim adevarul ca si popa cu tiganul cand a nimerit din greseala carnea in dreptul tiganului…. iar popa ii explica cum se invarte lumea, iar popa invartea masa….
Este evident ca biserica apartinea comunitatii romane care a cumparat-o de la catolicii minoriti, comunitate care era greco catolica, cu mici exceptii nesemnificative. Din pacate pentru putini grecocatolici care au rezistat prigoanei ortdoxo ruso comuniste, in 1990 comunitatea romanilor din Bistrita a fost majoritar ortodoxa si nu s-a putut pune problema predarii bisericii unui grup ultraminoritar din comunitate.
Mai nea Marcel Berbecar D-ta ai auzit de dreptul de proprietate ?deci acest drept se transmite asa ,celor care sunt mai multi ,nu conteaza ce spun actele.. ( contract vanzare -cumparare incheiat la notar in anul 1893)…interesant ……
Cum sa se poata pune problema predarii bisericii proprietarului de drept pentru ultraortodocsi. Ca ficior de preot ortodox dl. Marcel Berbecar vorbeste in cunostiinta de cauza. Ar fi insemnat ca niste popi sa-si mute pravalia. Dar macar dl. Marcel Berbecar nu neaga evidenta precum cei incartiruiti in Biserica Minoritilor care au tupeul sa scrie la intrare in romana si engleza ca este este vorba de o Biserica Ortodoxa din sec. 13. Nici nu trebuie s-o dea inapoi. Doar sa scrie la intrare pe o placa de marmura in romana si engleza ca biserica a devenit ortodoxa prin decretul 358/1948 dat de guvernul Groza la 1 Decembrie care a stabilit încetarea cultului greco-catolic și exproprierea tuturor bunurilor acestuia. Atat!
Vezi, de aia nu merg lucrurile cum am vrea in tarishoara. Cei care nu fura si nu ingaduie furaciunea si minciuna alcatuiesc inca un grup ultraminoritar din comunitate. Si o sa fie ultraminoritar inca multa vreme atata timp cat luminatorii sunt ultraortodocsi educati la scoala de cadre si minciuni a lui Stalin si Justinian.
Cine altii decat batranii securisti puteau sa scrie acest material puturos „Pentru cei care au apucat dezlănţuirile uniţilor, de incredibilă violenţă şi virulenţă din anii ’90” etc.etc, Justinian, Bartolomeu, Buta etc.
Înainte de Revoluția din decembrie 1989 Dan Ciachir a fost, printre altele, colaborator la Revista Săptămâna care era condusă de Eugen Barbu, revistă unde scriau printre alții Corneliu Vadim Tudor și Artur Silvestri. Era considerată o publicație foarte apropiată Securității. Acolo Dan Ciachir a scris o serie de articole care atacau Europa Liberă, pe Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma etc. În 2006, Dan Ciachir a recunoscut că a fost informator al Securității în timpul studenției.
E bine sa citim, e bine sa stim si cine scrie, si cine pe cine si pentru ce lauda. Greata totala! Biserica catolica de 800 de ani furata de securisti pe coperta. Astia cred ca pot sa prosteasca tot timpul pe toata lumea. Pravoslavnici!
Toti cei pe care incerci sa-I jignesti au dat un plus culturii acestui popor pe cand tu numai ura si laturi .Asa ca mai taci din gura nesimtitule
Biserica de la coroana a fost construita de calugarii minoriti si a fost folosita de romano-catolici pana in 1895 cand greco-catolicii au cumparat biserica pentru 35.000 de coroane austriece.Tot ce au facut ortodocsii a fost sa o i-a ilegal in 1948 si in 1990 cand biserica greco-catolica a fost reintrodusa in lege nu au putut sa o retrocedeze.Si mai mult lumea merge acolo si se roaga la Dumnezeu dintr-o biserica furata cat timp un pacat dumnezeiesc este „Sa nu furi!”
Vad ca pe roman il deranjeaza adevarul. Avem o tara in care adevarul este aruncat la cos si slavim minciuna si coruptia. De ce sa ne placa adevarul si dreptatea cand stim ca lucrul furat nu ne apartine, pt ca daca ne-ar place dreptatea am inapoia bunul. Un crestin adevarat nu poate pastra un bun daca stie ca nu ii apartine. Dreptatea nu se face dupa cantitate, dreptatea se face cu respectarea adevarului. Daca cineva are o casa si vin altii peste el cu forta si ii iau casa, cum se face dreptatea? Il lasam pe ala in mijlocul drumului iar in casa sa stea in continuare „crestinii” ca ei sunt mai multi? sau facem dreptate? In ziua judecatii vom raspunde personal si nu in gasca pt nedreptatea care s-a facut aproapelui nostru si nu putem da vina ca asa au fost vremurile cautand scapare.
VORBITI CA SA NU TACETI. MAI BINE CITITI EXCELENTA LUCRARE PE CARE CEI DOI AUTORI O PUN LA DISPOZITIA PUBLICULUI SI VETI VEDEA CA TOTUL ESTE REDAT CU EXACTITATE.
Tip ”hală”? Ce prostii spui…poate tip bazilical. iar arhivoltele sunt doar în imaginația ta, singura arhivoltă din toată biserica e aia de la intrarea principală.
D-le profesor Uilacan ,ori ce ati spune , nu aveti notorietatea d-lor Buta si Onofreiu a caror lucrari sunt deja consecrate.