Actualitate

ISU Bistriţa face lumină în cazul Dănuţ Resvanţă. Ce s-a întâmplat în 2013

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Bistrița” al județului Bistriţa-Năsăud a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Marius Rus, poziţia instituţiei faţă de „cazul Dănuţ Resvanţă”, acuzat de procurori că a dat foc la două imobile aflate în proprietatea sa pentru ca să fie despăgubit de asiguratori, o dată în 2013, iar a doua oară în noaptea de 3 spre 4 iunie a.c.

Conform sursei citate, în urma incendiului din 2013, echipa ISU care a investigat cauzele evenimentului a menţionat în procesul verbal întocmit drept cauză probabilă „crearea intenţionată sau din culpă a condiţiilor de generat incendiu”.

„După fiecare incendiu, ISU stabileşte cauza probabilă tocmai pentru a da dreptul fiecărui beneficiar să apeleze la experţi externi. Sunt firme private, persoane fizice autorizate cărora legislaţia le dă dreptul să facă cercetări post eveniment. Cu documentele pe care le emit aceste firme sau experţi autorizaţi beneficiarul poate merge în instanţă. La noi, în procesele verbale de intervenţie apare negru pe alb scris drept cauză probabilă crearea intenţionată sau din culpă a condiţiilor de generat incendiu”, a spus Marius Rus.

Întrebat de ce nu a contestat ISU Bistriţa-Năsăud expertiza făcută de firma la care a apelat Dănuţ Resvanţă, el a răspuns: „Noi nu avem dreptul. După ce stingem un incendiu, noi anunţăm cauza probabilă şi, mai ales în situaţiile în care există indicii că ar fi acţiune intenţionată, sesizăm organele competente: Poliţia, Procuratura, etc. Ce am constatat am trimis mai departe, la alte instituţii ale statului care au competenţa să investigheze. Suntem obligaţi de lege să transmitem mai departe aceste informaţii”, a explicat Marius Rus.

Conform unor surse Timp Online, expertul privat care a făcut cercetări post eveniment este un fost pompier care a şi scris acest lucru pe documente de unde e posibil să se fi făcut confuzia că ar fi vorba de un angajat al ISU Bistriţa-Năsăud. Cert este că, în documentele oficiale ale pompierilor, apare informaţia dată publicităţii de Marius Rus, ceea ce demonstrează că la această instituţie s-a procedat corect.

Ce s-a întâmplat mai departe nu a mai ţinut de competenţa ISU Bistriţa-Năsăud din moment ce firma de asigurări nu a contestat expertiza făcută de un privat şi nu a cerut o anchetă a Poliţiei pornind de la ce a scris ISU în procesul verbal. Pe de altă parte este de neînţeles de ce Poliţia şi Parchetul nu s-au autosesizat să deschidă dosare penale în momentul în care ISU le-a transmis cauza probabilă a incendiului din 2013.

O întreagă încrengătură de interese pare să existe în jurul firmelor de asigurări. De altfel, aşa cum se ştie, Astra Asigurări, compania care l-a despăgubit pe Resvanţă cu 300.000 de euro, a dat faliment, sentinţa fiind definitivă.

Să mai spunem că ISU Bistriţa-Năsăud nu s-a pronunţat încă oficial în ce priveşte cauza incendiului din noaptea de 3 spre 4 iunie nefiind încheiate încă cercetările.

Foto arhivă: casa lui Dănuţ Resvanţă după cea  fost stins incendiul din noaptea de 3 spre 4 iunie

8 comentarii

  • precizările au fost făcute tocmai pentru a demonta informațiile eronate vehiculate în spațiul public. ISU Bistrița a stabilit o cauză probabilă pt evenimentul din 2013, iar persoane fizice autorizate (care la momentul respectiv, nu aveau calitatea de pompier militar) au stabilit altă cauză. De aici, confuzia.

  • ISU=raspuns ambiguu. „crearea intenţionată sau din culpă a condiţiilor de generat incendiu”. Conform acestora au fost create conditii si nu incendiu. Clar si asumat raspuns. Precum CCR. Partial neconstitutional.

    • daca tu itifaci o mansarda de bloc neautorizata din lemn in care depozitezi 3 butelii si 4 familii de romi fumatori…… AI CREAT SAU NU CONDITII????

  • Da ma frate uite asa se fac banii in romania socialista.
    Altii muncesc de se spetesc si altii gen „rebut social „Rasvanta da un tun si sta linistit.Acuma ca o fost prost si nu sa multumit cu 300 000 EURO si a vrut sa repete figura treaba lui.
    Ganditiva la totii baietii astia destepti ce tunuri dau!!! Omul de rand munceste plateste taxe si impozite sa aiba „smecherii” de unde fura!!!
    Asta-i ROMANIA bananiera !!!

    • inainte a dat tunuri cu masinile …reparate cat putea si le vindea de bune

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.