Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud a anunţat faptul că un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce ar fi fost surprins de ape în casa în care se afla împreună cu soţia sa. Aceasta din urmă ar fi reuşit să iasă singură din locuinţa inundată. După ce a primit ajutor din partea medicilor, bărbatul se află acum în afara oricărui pericol.
Spre Poiana Zânelor au pornit mai multe echipaje de ajutor din partea ISU B-N, dar şi voluntari din localitatea Valea Mare, comuna Şanţ.
„Înurma precipitaţiilor crescute în zonă, o viitură formată din apa de pe versanţi şi pâraiele cu debit mărit, a inundat zona Poiana Zânelor. Apa este pe alocuri de peste un metru adâncime. Un echipaj medical a fost alocat în zonă, pentru a interveni de urgenţă, dacă va fi cazul. Cel mai probabil calea de acces în Complexul Poiana Zânelor este blocată cu aluviuni, dar pompierii militari vor interveni pentru a elibera drumul”, a menţional plutonierul Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU B-N.
Potrivit lui Rus, un imobil, cel mai probabil o cabană ar fi fost luată de viitură, iar o lemnărie de asemenea ar fi fost purtată de ape. În plus, în zonă există şi un grup organizat cu 30 de turişti, dar sunt cu toţii în afara oricărui pericol.
Poiana Zânelor este un complex turistic aşezat la poalele Munţilor Rodnei, la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Suceava, în localitatea Valea Mare, comuna Şanţ.
UPDATE ora 22.00. Comunicat ISU B-N
„În data de 27.07.2014, de la ora 13:50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud a fost anunţat prin sistemul unic de urgenţă 112 despre producerea unor inundaţii cauzate de fenomene meteorologice periculoase, ploi torenţiale şi intensificări ale vântului, în comuna Şanţ, localitatea Valea Mare.
– 5 gospodării afectate;
– 1 pod colmatat;
– 5 podeţe colmatate.
În data de 27.07.2014, forţe şi mijloace din cadrul I.S.U. „Bistriţa” (Grupa operativă şi G.I. Sg. Băi) au intervenit în localitatea Valea Mare, com. Şanţ, pentru înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteo periculoase produse în ziua curentă, cu trei autospeciale. S-a acţionat pentru decolmatarea unui număr de cinci podeţe, un pod şi salvarea a trei animale mari.
Într-una din locuinţe se aflau două persoane în vârstă, octogenare, care au reuşit să se autoevacueze, fiind imediat preluate de echipajul de prim ajutor SMURD pentru monitorizare şi asistenţă medicală, neimpunându-se transportul acestora la spital.
La unul din cele trei imobile, era organizată o tabără religioasă internaţională (Pensiunea Valea Măriilor). La acest eveniment au fost prezenţi 26 persoane, din care 25 (15 adulţi şi 10 copii) de naţionalitate română şi un cetăţean din Guatemala”, se precizează în comunicatul ISU B-N.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru Bistriţa-Năsăud patru avertizări de cod galben pentru fenomene meteorologice imediate în data de 27 iulie, pentru intervalul 13:00-19.00. În plus, tot duminică s-a mai emis şi o avertizare de fenomene hidrologice imediate între orele ora 15:30 şi 22.00.
Nu a luat pe sus nici un imobil.
Legislatie exista si e buna asta care exista, poate mai scoate una sau doua Legi Doina Pana, dar daca nu pui oameni corecti sa o aplice, acolo unde trebuie, tot degeaba le dam. Hotii si-au dat mana si ei fac Legea lor, asta e marea durere de 24 de ani Toti stim ce se intampla si nu facem nimic, ma refer mai ales la „inteleptii” nostrii conducatori care s-au perndat din 1990 incoace.
Daca nu taiau atit nu avea Seful padurilor TAT atita avere.