Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului 2024 va avea loc la Bistrița în acest weekend, 30 august – 1 septembrie. Peste 1.000 de tineri din cele cinci județe ale Mitropoliei vor participa la activități culturale, artistice, duhovnicești și educative.
Evenimentul are ca scop aprofundarea valorilor creștine, precum și întărirea legăturilor sociale. În cadrul atelierelor de lucru, discuțiilor, a conferinței și a discursurilor vor fi abordate teme de interes pentru tinerii participanți. Majoritatea activităților se vor desfășura la Complexul Muzeal.
A doua ediție locală a acestui eveniment va debuta cu deschiderea festivă, în prezența IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a autorităților locale, fiind urmată de momente artistice care includ intonarea imnului ITO și un micro-recital de pricesne și muzică populară.
În a doua zi a evenimentului, după rugăciunea de dimineață, va avea loc conferința ”Tinerețea – timpul cu Hristos, vindecarea de vremuri” susținută de preotul Constantin Necula și jurnalistul Dan Negru în sala polivalentă din parcul municipal. Conferința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a ITO 2024: https://www.facebook.com/ITOBN2017
În cadrul atelierelor de lucru, vor fi organizate dezbateri în grupuri de câte 25 de participanți, sub coordonarea unor profesori moderatori. Tema abordată este ”Imaginea tânărului creștin ortodox în anul 2050”, iar discuțiile se vor concentra pe următoarele trei aspecte: identificarea limitărilor societății actuale cu privire la implicarea tinerilor în diverse activități; propunerea de inițiative din partea Bisericii; schițarea unor posibile răspunsuri la întrebarea: Cum ar arăta viitorul tânărului de astăzi ca adult în 2050?
Sâmbătă seara va avea loc Procesiunea Bucuriei, o sărbătoare a comuniunii în Hristos. Participanții, îmbrăcați în costume populare, vor cânta pricesne și cântece patriotice, iar apoi vor mulțumi lui Dumnezeu prin slujbele de seară și discuțiile de după acestea.
Duminică, participanții se vor ruga împreună la Sfânta Liturghie oficiată de PS Benedict Bistrițeanul pe scena amplasată în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.
Festivitatea de încheiere a evenimentului, programată în după-amiaza zilei de duminică, va consta într-un spectacol muzical realizat de participanți și de alți tineri talentați.
Adaugă comentariu