”Ca urmare a unor sesizări cu privire la săvârşirea mai multor fapte antisociale în zonă, jandarmii au executat o acţiune specifică pentru prevenirea unor asemenea fapte. La faţa locului au fost depistate mai multe persoane care stau în locuinţe improvizate, în condiţii improprii. Alături de jandarmi au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa, consilierul pentru probleme pe linie de rromi din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale, un reprezentant al Disciplinei în Construcţii, ambii din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, şi un reprezentant al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud”, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud.
După încheierea controalelor, oamenii legii au constatat că în locuinţele improvizate se află 20 de persoane, din care patru minori, fiecare instituţie prezentă la faţa locului venind cu soluţii în vederea rezolvării situaţiei celor în cauză, se mai arată în comunicatul IJJ.
Aşa cum se poate vedea şi în imaginile de mai jos, deşi locuiesc în condiţii mizere în zona respectivă, rromii au montat antene pentru recepţionarea prin satelit a programelor TV.
Foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean
Adaugă comentariu