(FOTO) Nu au cerut niciodată nimănui nimic, sunt oameni demni dar acum se află în impas și trec uniți peste timp împreună peste orice greutate – asta au în comun trei familii diferite care nici măcar nu se cunosc – sunt unite de gestul făcut de jandarmii bistrițeni care au ales să le ofere un sprijin în prag de sărbători.
“Cu toate problemele pe care le avem, din puținul nostru, cu cât am putut, am sprijinit chiar ieri un caz umanitar iar azi am primit telefonul dumneavoastră!” – ne-a spus cu lacrimi de bucurie în ochi, mama lui Vlăduț, un băiețel de doar 5 ani depistat în urmă cu doi ani cu leucemie. După cruntul diagnostic, primele 9 luni le-au petrecut mai mult prin spitale până au stabilizat faza acută a bolii. Miercuri a fost cea mai recentă vizită la Cluj, la spital. Familia nu are o mașină și lunar trebuie să meargă control. Nu au cerut niciodată nimănui nimic chiar dacă uneori le este foarte greu. Trebuie să lupte zilnic cu cheltuielile cauzate de boala grea care le-a încercat copilul. Cei doi părinți se zbat zilnic să le ofere tot confortul celor 4 copii, dar uneori se rezumă doar la strictul necesar, după ce sunt realizate plățile pe care le au lună, cu verificarea stării de sănătate a băiețelului bolnav. Ca și când acest lucru nu ar fi suficient lunar trebuie să pună deoparte și banii de chirie. Să să nu uităm că suntem în plină iarnă iar cheltuielile la gaz deja au crescut și le-au devenit o povară în plus.
Un alt caz sprijinit de către jandarmi în aceste zile este o mamă care își crește singură cei trei copii, a primit și ea vizita jandarmilor în pragul sărbătorilor. Copiii nu cer niciodată nimic din ce știu că nu ar putea avea. Femeia a preferat să îi crească pe toți, să fie uniți indiferent ce probleme întâmpină și chiar dacă le este greu nu se plâng, sunt mulțumiți cu ce au dar fericiți că sunt împreună.
Pentru cele două familii cu copii, jandarmii s-au mobilizat, au pus mână de la mână și le-au făcut o bucurie în pragul Crăciunului. Ei le-au donat o importantă sumă de bani și produse cu care să poată avea o masă bogată de Crăciun și Anul Nou.
Sunt împreună de 45 de ani! Doi bunici de 68 și 65 de ani au stat o viață alături, fără să renunțe atunci când le-a fost greu. Nu au cerut nici ei nimic niciodată de la nimeni, doar duhovnicul le știe necazurile și problemele de care nu se plâng niciodată. Sunt oameni cu frică de Dumnezeu cum rar mai găsim în zilele noastre. Nici acum nu au nici o nevoie dacă îi întrebi. Sunt alții mult mai greu încercați, spun aceștia, dar cum aragazul pe care îl folosesc de 42 de ani nu a fost schimbat niciodată, jandarmii s-au gândit să le facă o bucurie înainte de Crăciun și le-au făcut cadou un aragaz nou și un mixer cu suport care este mult mai ușor de folosit. Pe lângă acestea măcar pentru mesele de Crăciun și Anul Nou nu vor mai trebui să își pună bani deoparte, deoarece jandarmii au avut grijă și de acest lucru. Astfel, cei doi soți vor avea sărbători liniștite și o masă bogată și vor fi așa cum sunt de peste 40 de ani: împreună la bine și la greu!
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud
bastoanele si amenzile date aiurea din timpu anului tot de la Moș Gerilă sunt ?