Magistrații Tribunalului Bistrița-Năsăud au decis ca, începând de astăzi, să protesteze față de intenția Guvernului de plăti în titluri de stat, eșalonat, sumele restante pe care aceștia le-au câștigat prin diverse procese. Sumele ar fi ”exorbitante”, de 1,7 miliarde de lei, potrivit ministrului Finanțelor Marcel Boloș, iar Guvernul nu are bani.
Decizia a fost luată de Adunarea Generală a Judecătorilor, formată din 18 magistrați, care au hotărât să nu mai judece decât cazurile urgente, cum ar fi ordinele de protecție, plasamentele în regim de urgență, cauzele în care există măsuri preventive, cauze cu persoane aflate în detenție. Lista întreagă o puteți citi AICI.
Totodată, magistrații Tribunalului Bistrița-Năsăud au decis să sprijine protestul grefierilor.
Magistrații din mai mult instanțe din țară s-au alăturat grefierilor și cer respectarea reglementarilor salariale în vigoare.
Magistrații își vor majorările salariale câștigate la începutul anului prin hotărâri judecătorești definitive și nu vor să accepte eșalonarea acestora pe durata a 7 ani, așa cum prevăd măsurile de austeritate bugetară aprobate de Guvern.
În acest moment, sunt asigurate doar urgențele din instanțe, însă magistrații amenință cu blocarea totală a activității. Grefierii sunt deja în a treia săptămână de proteste.
Proiectul ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice prevede la articolul VIII alineatul 1 că: „Plata sumelor stabilite cu titlu de drepturi de natură salarială pentru personalul din sistemul justiţiei prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acte administrative emise anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG 99/2023, pentru punerea în aplicare a acestora şi neplătite până la data de 31 decembrie se realizează prin emiterea unor titluri de plată conform prevederilor din prezenta ordonanţă care se vor răscumpăra de către Ministerul Finanţelor, eşalonat pe o perioadă de 7 ani în tranşe anuale egale”.
Interesant!!!! Magistrații câștigă drepturi în instanță iar p….mea muncitorească pierde drepturi în instanță ,cu legea în mână.hmmm…
Salarii bine plătite e foarte corect, la fel de corect e să fie livrat în schimb o Instanță de calitate și cel mai corect e să iasă la protest și în cazurile de patinare a Instanțelor atunci când colegii de breaslă fac scăpați pe toate tufele de Veneția… adevăratele pericole ale societății și a întregii țări!!!
”Toți suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alții.”
Nu e niciodată prea târziu să citiți ”Ferma Animalelor” de George Orwell. Ulterior, puteți citi 1984 de același autor.
RUSINE JUDECATORILOR DIN ROMANIA
RUSINE SA VA FIE
ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU
SI PE NOI DAR SI PE VOI PENTRU RASPLATA SALARIILOR PRIMITE !
Ce fac „onoratele pensii speciale” acum e chiar culmea tupeului și nerușinării! Să ceară salarii mai mari după ce că au salarii ASTRONOMICE în comparație cu restul bugetarilor și ce să mai vorbim de față de cei care trudesc la privat, au nenumărate privilegii cum ar fi plata chiriei sau a ratelor la locuințele lor de lux sau diurnă grasă dacă locuiesc mai departe de 15km de tribunal (toți și-au făcut mutație în buletin ca să beneficieze). Nu mai vorbim de pensiile speciale NEMERITATE și NESIMȚITE! Magistrații nu au nici o raspundere pentru munca lor, pot din prostie sau ticăloșie să bage în pușcărie un nevinovat și să nu răspundă, pot amîna un dosar până la prescripție (dacă sunt „cointeresați”). Mai mult, pot da statul în judecată pentru niște interpretări aberante a legilor și câștigă sume fabuloase, ei dau în judecată – ei judecă – ei câștigă! În România dacă nu ai bani, nu ai justiție, dovadă sunt bogații care scapă de pușcărie și oamenii de rănd care sunt nedreptățiți sistematic. Tot magistrații la ordinul „noii securități” pac o poliție politică puturoasă ca pe vremea lui Stalin. Mi-e silă de justiția din România, nu mai vreau ca din impozitul care mi-l ia statul să plătesc pe acești nesătuli!
,,Mi-e silă de justiția din România, nu mai vreau ca din impozitul care mi-l ia statul să plătesc pe acești nesătuli!,
Citat din postarea de mai sus. SUBSCRIU !
Astia castiga majorarile in urma unor hotarari judecatotesti
Adica ceva conflict de interese nu e?
Din banii mei astia fac ce vor
E un conflict de interese cât casa. Este normal să-și câștige magistrații drepturi salariale prin hotărâri judecătorești? Probabil că este la fel de normal ca și atunci când decid că nu este constituțional să le dispară pensiile nesimțite, pardon speciale.