Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat că, odată cu intrarea în vigoare a noului cod electoral, numărul parlamentarilor bistriţeni va scădea cel mai probabil la jumătate.
„Nu s-a stabilit încă numărul maxim de parlamentari, dar decizia care s-a luat la nivel de principiu prin votul unanim al tuturor membrilor (Comisiei de Cod electoral -n.r.) este reducerea simţitoare a numărului de parlamentari, atât la nivel de Camera Deputaţilor, cât şi la nivel de Senat. Sunt voci care vorbesc de circa 300 de deputaţi şi o sută de senatori. Ce s-a stabilit în mod cert este reducerea drastică a numărului de parlamentari. Cu certitudine, judeţul Bistriţa-Năsăud va avea mai puţini reprezentanţi în Parlament, ca de altfel şi alte judeţe. Probabil că vor fi trei deputaţi şi doi senatori. Acesta este numărul maxim, dar poate fi şi mai mic”, a spus Ioan Oltean.
În 2012, la ultimele alegeri parlamentare, au fost aleşi cinci deputaţi şi trei senatori. În Camera Deputaţilor au ajuns Doina Pană şi Daniel Suciu de la PSD, Ioan Oltean (actual PNL – ex PDL), Stelian Dolha (PNL) şi Mircea Grosaru (decedat între timp, reprezentantul minorităţii italiene), iar în Senat suntem reprezentaţi de Dorin Dobra (PNL) şi Ioan Deneş (ex PNL, acum PSD), respectiv Cristian Florian (ex PDL, acum PNL).
Cu siguranta tu nu vei mai fi
Va mai fi tot in politica este valul PNL.Sanatate maxima Deputatului Ioan Oltean.La multi ani femeilor din familia sa.Mult respect.
Am votat 300 in total. Partidul care va sustine mai mult de 300 parlamentari in total, nu va mai avea votul meu. Nici Johanis daca va promulga legea cu mai mult de 300 nu va mai avea votul meu. Atentie! Va apare un partid nou care le va rupe gura la PSD, PNL, UNPR, UDMR, PC daca nu vor fi atenti cu noul cod electoral.
In rest, actualii parlamentari ,peste 90% din ei sunt de nicio treaba.