Una dintre stelele baletului mondial, Judith Turos, se află zilele acestea la Colibiţa să transmită din experienţa ei micilor balerine pregătite de Ovidiu Danci şi Laura Boldor şi care se află acum într-o tabără de pregătire în staţiune.
Născută într-o familie maghiară în România, pregătită la şcolile de coregrafie din Cluj-Napoca şi Bucureşti, Judith Turos a plecat din ţară la vârsta de 20 de ani şi s-a stabilit în Germania, activând încă din 1991 la Baletul de Stat din Bavaria, unde acum este maestru pentru alte balerine tinere.
„Când am plecat, eram foarte tânără, dar cu şcoala urmată la Academia de la Moscova, pe care am terminat-o în ultimii trei ani de liceu, am auzit de la profesori că am fost deja calificată mai mult decât un elev care terminase în România. Am avut o mare şansă că am fost trimisă acolo. În anii 70, erau vremuri foarte grele pentru cultură şi profesorii m-au îndrumat să merg în străinătate. Putea să fie Belgia, Franţa, Germania sau Anglia, iar eu am ales Germania fiindcă am avut un turneu cu această companie Danovski şi am avut şansa să trecem graniţa şi nu m-am mai întors. Era şi o grupă de nemţi care cunoştea situaţia politică şi ştia cum se poate rămâne atunci. Mi-a fost greu. Este o aventură mare. Am rămas fără paşaport, doar cu o geantă de balet. E o adevărată aventură care probabil va fi povestită în carte”, a spus Judith Turos.
În străinătate, ea spune că a fost primită foarte bine ca româncă. „În opere, printre prieteni, am fost primită foarte bine. Românii sunt văzuţi ca un popor frumos, cu multă cultură, talentat în toate domeniile. Vorbesc mai multe limbi românii”.
De-a lungul timpului, ea a dansat în toate rolurile importante ale repetoriului clasic și contemporan, amintind aici: Julieta în Romeo și Julieta, Lise în Fille mal gardee, Marie în Spărgătorul de nuci, dar și multe alte dansuri în Don Quijote, Visul unei nopți de vară, Cinci tagouri, Firebird, Sinfonietta, Blanches.
Toate aceste spectacole i-au adus, pe lângă ropote de aplauze și numeroase distincții. În 1997 a primit titulul de „Bayerische Kammertanzerin” acordat pentru prima dată către ministrul educației german, pentru abilitățile ei de balerină. Ea a fost distinsă cu Premiul Ungariei pentru Dansul Europei în 2000 și, în același an, cu un premiu „Dance” în Munchen. În următorul an, cu ocazia împlinirii a 20 de ani activitate la Baletul de Stat din Germania, compania i-a adus un omagiu cu o manifestare de gală. Cu toate aceste distincții și aprecieri internaționale, Judith continuă să fie aceeași româncă modestă, care nu vrea decât ca alți conaționali să-i calce pe urme și face tot posibilul să-i ajute în acest demers.
„Acum este foarte mare concurenţă. Chiar mă întreb uneori ce aş fi făcut eu atunci dacă era o aşa de mare concurenţă. Probabil a fost vorba de noroc, de destin. Am avut maeştri care m-au ajutat, opera a fost mare, prietenii mei m-au susţinut, şi eu am fost prietenoasă. Am venit aici fiindcă îl îndrăgesc pe Ovidiu Danci de când îl ştiu. O nebunie de talent era el. Nu era aşa controlat ca şi artist, dar, după ani de zile, după ce am văzut că el rămâne pe linia lui, viaţa unui balerin fiind foarte grea, dar a reuşit altfel să-şi realizeze visul. El putea să devină un balerin foarte bun peste hotare, mare artist, tehnică, dar sunt sau nu şanse în viaţă. Dacă nu a ajuns să atingă acea şansă, a optat pentru planul B. De-asta, eu nu am spus nu invitaţiei lui de a veni aici fiindcă am vrut să îi îndeplinesc o dorinţă unui prieten adorabil şi bun. Legat de şcoala lui de balet sper ca ea să funcţioneze tot mai bine fiindcă eu cred în voinţa şi ştiinţa lui Ovidiu. Talente sunt în România. E ceva ce rămâne în popor. Problema este metodica şi partea corectă a cursurilor. E bine să ai voinţă, dar nu e de ajuns”, a spus Judith Turos.
Fosta mare balerină a apreciat faptul că Ovidiu Danci ţine la disciplină, al doilea lucru care va trebui să se dezvolte în această şcoală trebuie să fie metodica baletului clasic.
Judith Turos a ţinut să le transmită celor care vor să îi calce pe urme că este o meserie care presupune multe restricţii: „Cine îşi alege această meserie renunţă la foarte multe lucruri, la sfârşituri de săptămână, să se joace cu alţi copii, să mănânce. Când devine profesionist, la 17-18 ani când se angajează e foarte tânăr şi e foarte mare nevoie de ajutor. De aceea, noi, maeştri de balet, trebuie să ştim să ne comportăm cu ei până se stabilizează mental. Apoi, când începe meseria în teatre, unde se munceşte foarte mult, iar trebuie să reduci totul, să respingi invitaţii, nu ai timp, ai repetiţii, ai mult de muncă”.
Totuşi, ea a ţinut să le încurajeze pe micile balerine să persevereze fiindcă meseria aceasta este foarte frumoasă şi aduce foarte multe satisfacţii celor care o practică.
Scoala de balet la Bistrita! Ce poate fi mai frumos ? Gratie, sensibilitate si foarte multa munca ! Si toate acestea, pentru a aduce un omagiu artei … si pentru a ne bucura noua spectatorilor, sufletele… Felicitari si succes! Cu respect, MNPop
Ideala ar fi ,introducerea dansului si sahului ,in curicula optionala a claselor primare si gimnaziale.Dansul si baletul dezvolta forma armonioasa corporala ,coordonarea si atitudinea eleganta,sahul ne ordoneaza gandirea si ne face mai precisi ,mai directi in decizii.
Am practicat ambele forme si vorbesc in calitate de bun cunoscator.
Pacat, ca exista o reticenta si o necunoastere a beneficiilor reale ale dansului si sahului in psihologia copiilor,tinerilor,adultilor si varstnicilor.Dar ce e normal in viata noastra ?
Poate cugetam un pic.
PCT
Probabil este vorba de anul,1991,nu 1891.Ar fi doborat ,toate barierele geriatrice de longevitate si activitate.E doar ,o greseala de redactare ,sunt convins.