Studfest 2011 începe sâmbătă cu seminarul „Studenţii şi viaţa comunitară”, toate discuţiile pe această temă urmând să aibă loc la Colibiţa. Tot acolo, se va deschide, duminică, uşa Clubului de fotografie Alexandru Roşu.
Luni, manifestările vor continua la Bistriţa, la Sinagogă, unde va concerta Orchestra Napocelli, formată din 12 violoncelişti. Se va întâmpla la ora 19.00. Seara, e rost de puţin „Contrast” la Old House.
Marţi, un juriu de specialitate va decide care sunt cele mai reuşite fotografii realizate la Colibiţa. De la 19.00, la Sinagoga Bistriţa va fi jucat spectacolul de teatru „Noi şi cu mine trei” de Alexandru Uiuiu. De la 21.30 la Old House va susţine un concert trupa Prefix 990.
Miercuri, 12 octombrie, e ziua Târgului de carte şi a anticariatului, iar seara, în acelaşi local, va cânta „Incognito”. Joi, la Casa Ema, studenţii sunt invitaţi la mişcare. Vor lua lecţii de Tae-bo de la ora 11.00, după care seara, tot la Sinagogă, va fi un concert. La Plan B Club Cafe se va încheia ziua de joi cu un concert al chitarelor care va începe la ora 21.30.
Vineri, 14 octombrie, de la 12.00, la UBB va avea loc conferinţa „Youth in the mouve in Bistriţa”, urmată de o reprezentaţie de tip one-man-show cu Toma Dănilă la Sinagoga Bistriţa şi de un concert. Sâmbătă, va fi organizat concursul „Cercetăţie în studenţie”, urmat de un concert la Sinagogă, un show la Plan B Club Cafe şi karaoke la Old House. Duminică, 16 octombrie, Sinagoga va găzdui un recital de vioară şi pian, va fi proiectat şi un film „Umbra gândurilor negre” şi va avea loc şi un carnaval.
Luni, în penultima zi de festival, studenţii sunt invitaţi la Casa Ema la jocuri acvatice, la un concert de muzică veche şi tradiţională românească, dar şi la un concert al trupei „Arta” în Old House.
În ultima zi a festivalului, studenţii vor avea parte de muzica lui George Enescu, dar şi de de un concert al trupei „David&Six Martin Band”.
Adaugă comentariu