Actualitate

La Bistriţa au căzut 40 de litri pe metru pătrat. Ploaia torenţială a inundat zeci de subsoluri

Bistriţa a devenit o mică Veneţie după ploaia torenţială de joi seara în care au căzut chiar şi 40 delitri pe metru pătrat, cea mai mare cantitate din tot judeţul. Mai multe beciuri şi garaje au fost inundate. Patru echipe de pompierii voluntari au intervenit pentru a scoate apa din locuinţele oamenilor afectaţi.

O furtună puternică s-a abătut asupra Bistriţei joi seara. Ploaia a început să cadă torenţial în jurul orei 20.00 şi nu s-a oprit prea uşor. Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, s-au înregistrat 40 de litri/mp în 24 de ore.

Mai mulţi proprietari de case din Bistriţa şi din cartierul Unirea au avut beciurile inundate în urma precipitaţiilor. Oamenii au solicitat intervenţia pompierilor voluntari pentru ca să-i ajute la evacuarea apei.

„De fiecare dată când plouă torenţial beciurile ni se inundă i-am chemat şi pe cei de la Aquabis. Au venit, au văzut, ne-au spus că nu e treaba lor şi au plecat. Se inundă beciurile deoarece canalizarea nu face faţă. Reprezentanţii de la Aquabis ne-au spus să mergem la Primărie şi să facem acolo sesizare”, au spus unii oameni care au case pe strada Matei Eminescu.

Voluntarii au avut, în cursul nopţii şase intervenţii pentru evacuarea apei din curţi şi beciuri.  Cele mai multe probleme s-au înregistrat pe strada Emil Rebreanu din cartierul Unirea, dar şi pe strada Matei Eminescu şi Burgului din Bistriţa unde este un lac în apropiere.

„Am fost solicitaţi să intervenim de şase ori deoarece, din cauza ploii puternice, mai multe beciuri au fost inundate. Acţionăm cu motopompe pentru evacuarea apei”, a declarat Darius Ilieşiu, şef formaţie intervenţie din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa.

Beciurile inundate au pus probleme si locatarilor de pe strada Cuza Vodă. Şi în judeţ a plouat abundent. La Teaca au căzut 38 de litri/ mp în 24 de ore, la Domneşti – 30, la Şintreag şi Mureşenii Bârgăului câte 20. Râurile nu au atins însă nici măcar cota de atenţie. Meteorologii anunţă că şi în perioada următoare vremea se va menţine tot instabilă.

Julia Popa

inundatii 2 inundatii 4 inundatii 6 inundatii 3 inundatii 8 inundatii 7 inundatii 9 inundatii 10

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.