Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud a organizat, vineri, prima Bursă generală a locurilor de muncă după doi ani de pandemie, la Hotel Bistrița.
La eveniment s-au înscris 43 de agenți economici din județ care au oferit 639 de locuri de muncă, dintre care 34 pentru cei cu studii superioare.
”La Bursă am mai invitat Penitenciarul Bistrița, Consiliul Consultativ al AJOFM, elevi din clasele terminale, DGASPC, pentru că derulăm împreună un proiect pentru persoane cu dizabilități, dar și Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud pentru ca persoanele care nu s-au autorecenzat să aibă posibilitatea să o facă aici cu ajutorul a trei recenzori care îi pot asista”, a declarat directorul AJOFM, Otilia Râpan.
La Bursă au venit 349 de șomeri, 8 persoane private de libertate de la Penitenciarul Bistrița, două clase terminale de elevi, dar și câțiva cetățeni ucraineni.
Dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, 59 au fost selectate în vederea încadrării ulterioare în muncă.
Adaugă comentariu