Inspectorul şcolar general Camelia Tabără le-a spus, joi, directorilor de şcoli că, în Consiliul de Administraţie al ISJ au fost aprobate diverse clase cu efective mai mici, dar că, la un moment dat, se vor face verificări pentru a se vedea care este calitatea actului didactic.
„La un moment dat, o să venim să vedem dacă şi calitatea învăţământului e pe măsură. Dacă ai nouă copii într-o clasă, iar noi am fost de acord cu acest lucru, iar într-o oră te-ai ocupat numai de nouă copii, chiar vreau să se vadă lucrul acesta. Dacă ai fost înţeles că ai o nevoie, ai o obligaţie cel puţin morală să lucrezi foarte intens pentru că se poate: 60 de minute împărţite la cei nouă copii îţi dă o eficienţă mult mai mare. Dina cest punct de vedere, am identificat probleme. Nu aş fi vrut neapărat să le fac publice, dar nu pot să mă abţin să nu vă spun că am găsit în Teaca o clasă cu doi copii, pe discriminare pozitivă, absolut corect, în care, de fapt, venea la şcoală un singur copil şi care nu ştia mare lucru. Deci nu mi se pare în regulă. Sunt atâtea şi atâtea localităţi, înţelegem, dar dacă normăm şi înţelegem, vrem să aibă acoperire în activitatea didactică”, a spus cCamelia Tabără.
Inspectorul general a mai menţionat şi cazul grădiniţelor cu un număr restrâns de copii. „Atenţie grădiniţele! Toate veniţi cu 12-15 copii dintre care jumătate de doi ani şi în noiembrie nu mai frecventează cursurile. Sau aveţi copii care vin în mod constant şi pentru ei trebuie să dăm dascăli sau nu ne păcălim reciproc pentru că nu e corect. Sistemul are un buget atât cât îl are. Avem obligaţia cu toţii, şi noi, şi dumneavoastră în primul să-l gospodărim cât mai bine şi mai corect”, a spus Camelia Tabără.
Profesorul Ioan Mihalci (UDMR) nu mai este director al Liceului Teoretic “Constantin Romanu Vivu” Teaca, decizia să fie înlocuit fiind luată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud la începutul anului şcolar. Fostului director i se impută, printre altele, că nu a rezolvat problema racordului la reţeaua electrică a unei clădiri, dar şi alte aspecte care ţin de management.
În locul lui Ioan Mihalci a fost numit director al Liceului “Constantin Romanu Vivu” Teaca, Iacob Niculai (35 de ani), profesor de istorie. O vreme, dânsul a condus Şcoala Gimnazială Viile Tecii.
“Am preluat funcţia la 1 septembrie, deocamdată nu s-a încheiat perioada de tranziţie, dar nu avem probleme. Domnul Mihalci e supărat, dar nu neapărat pe mine cât pe sistem fiindcă s-a început campusul, apoi nu s-au mai dat bani, e şi problema aceasta legată de curentul electric, mai multe, dar sper să fie bine. Eu am experienţă ca şi conducător de şcoală, ce-i drept în una mai mică. Îmi doresc să putem rezolva cât mai repede problema clădirii fără curent. E o prioritate a mea”, a spus noul director.
La Liceul “Constantin Romanu Vivu” Teaca învaţă peste 1000 de elevi.
Sursa foto: Facebook
Si crezi ca-i va lamuri pe tigani sa mearga la scoala? Tiganii din Teaca merg numai la vot cand sunt mituiti cu cativa mici si o bere ca sa-i voteze pe ticalosi.
Presupui Cristiana ca acesta ar fi un alt motiv al inlocuirii! Poate vii vreodata si in scoala unde ai invatat, sa te documentezi mai bine si sa mai asculti si alte pareri,poate chiar a fostului director!(UDMR) acest amanunt din paranteza nu uiti sa-l scoti in evidenta!!! de fiecare data scri acest detaliu!
Domnul director Mihalci a fost inlocuit pe baza POLITICA!!!