În 16 iulie 2022 se împlinesc 758 de ani de la prima atestare documentară sub acest nume a oraşului Bistriţa. În 16 iulie 1264, într-un document emis de Papa Urban al IV-lea se menționează: ”numit în limba obişnuită Bistriche, Rodna”.
Bistrița îşi datorează într-o mare măsură geneza, evoluţia şi caracteristicile fizice, colonizării germane medievale. Conjunctura favorabilă, libertăţile obţinute de colonişti de la Coroana Maghiară, legislaţia urbană germană, calitatea şi cultura grupului uman aşezat aici, Biserica catolică şi alţi factori, au făcut ca oraşul să se dezvolte rapid. Un punct de referinţă în dezvoltarea oraşului este anul 1465 când începe construcţia sistemului de fortificaţie al Bistriţei. După douăzeci de ani, prima centură a zidurilor de apărare era gata, avea 13 tunuri şi un bastion, iar după 50 de ani s-a construit şi a doua centură de ziduri, prevăzută şi aceasta cu turnuri, iar împrejurul lor s-au săpat şanţuri adânci, care printr-un canal derivat din râul Bistriţa, au fost umplute cu apă. În interiorul zidurilor de incintă, în jurul Bisericii Evanghelice din Piaţa Centrală a început în a doua jumătate a secolului al XV-lea o campanie de folosire judicioasă a spaţiului, de ridicare de noi construcţii din piatră sau cărămidă în locul celor preponderent din lemn. Case de piatră sunt semnalate de timpuriu la Bistriţa şi se poate afirma cu certitudine că procentul clădirilor reînnoite la sfârşitul secolului al XV-lea era mai mare decât în alte oraşe. În secolul al XVI-lea se trece sistematic la construcţiile de piatră, atingându-se apogeul dezvoltării urbanistice medievale în suprafaţa cuprinsă între zidurile de incintă, Bistriţa înscriindu-se sub aspect social, economic, edilitar, între cele mai reprezentative oraşe din Transilvania. În secolul al XIX-lea, modificarea zonelor de locuire şi a oraşului în general, a fost influenţat de mai mulţi factori, între care menţionăm demararea în deceniul 7 a porţilor principale si a elementelor de fortificaţii, odată cu extinderea oraşului în afara acestora.
Aşezarea s-a închegat şi s-a dezvoltat ca urmare a faptului că în regiunea din colţul de nord-est a Transilvaniei, intrată la începutul evului mediu între posesiunile regale, fundus regius, au fost instalaţi oaspeţi regali (flandrezi, valoni, saxoni, bavarezi), care vor fi cunoscuţi ulterior sub numele generic de saşi, înzestraţi cu o serie de drepturi şi libertăţi care le-au conferit un statut social şi economic privilegiat, proces care s-a petrecut după mijlocul secolului al XI l-lea.
Prima menţiune a localităţii datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menţionează între aşezările distruse de către mongoli şi „oppidum Nosa” numele dat de către colonişti aşezării întemeiate pe malul râului Bistriţa. Ulterior, se generalizează numele preluat de la localnici, Bistriţa (Bistritz, Bezterce, Bistriche).
Expanisunea rapidă a oraşelor populate de saşi a dat Transilvaniei numele german de Siebenburgen şi Septem Castra în latină, făcându-se referire la şapte din oraşele fortificate: Bistriţa, Sibiu, Cluj, Braşov, Mediaş, Sebeş, Sighişoara. Între anii 1325-1329, în urma presiunii saşilor, Regele Carol Robert a acceptat o reformă administrativă, în locul comitatelor formându-se scaune şi districte, entităţi juridice şi administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de autonomie. Prin poziţia sa geografică, Bistriţei îi este consacrat statutul de centru al regiunii beneficiară de privilegii, Nosnerland.
De altfel, în cele mai timpurii izvoare care menţionează aşezarea, legate de invazia mongolă de la 1241, era înregistrată sub numele de Nosa, figurând în şirul localităţilor importante, opido (târg) Nosa, care au avut de suportat pierderi majore. După acest dramatic moment localitatea, intrată sub autoritatea unui comite regal, se reface rapid şi la cea de-a doua invazie din anul 1285 reacţia comunităţii bistriţene va fi mult mai bine coordonată. Prezenţa ca reprezentant al regalităţii a unui comite, atestat documentar la 1274, presupune şi existenţa unei mici fortificaţii în care acesta îşi avea reşedinţa, documentele înregistrând un „turn de piatră” care era situat cel mai probabil în extremitatea de nord-est a aşezării medievale, nu departe de mănăstirea franciscană, şi care va fi inclus mai târziu în sistemul de apărare al oraşului.
Odată cu întărirea forţei sale economice şi a sporului demografic susţinut, Bistriţa devine un oraş liber regal care beneficia de toate drepturile şi obligaţiile conferite de acest statut, între care şi acela de a se apăra prin ziduri şi de a întreţine o armată proprie. Bistriţei îi este recunoscut statutul de civitas prin acordarea, de către regina Elisabeta, la 30 decembrie 1330, a privilegiului de a fi judecaţi de judele “ales de ei dimpreună şi din mijlocul lor” şi a dreptului de liberă trecere pentru negustorii şi mărfurile produse şi comercializate de ei. Prin actul amintit erau deschise larg căile pătrunderii mărfurilor breslelor bistriţene pe pieţele regatului şi recunoscută cetăţenilor săi autonomia juridică.
Ulterior, acordarea dreptului de târg anual (1353) a potenţat forţa economică a oraşului. Privilegiul acordat de către regale Sigismund de Luxemburg, în anul 1366, prin care locuitorii Bistriţei primesc dreptul la alegerea anuală “după deopotrivă lor învoire a tuturor, judele şi juraţii”, oraşul având dreptul la pecete şi stemă proprie, simboluri caracteristice unui oraş liber.
Ridicarea fortificaţiei de zid se apreciază a fi început după 1349, dată la care Bistriţa figurează în documente cu titlul de civitas, fiind definitivate sub forma unei incinte continue de zid după 1400. În acest mod, Bistriţa se alătură celorlalte oraşe libere regale înconjurate de sisteme de apărare proprii: Sibiu, Braşov, Sebeş, Sighişoara, Mediaş şi Cluj. Aflaţi sub protecţia şi grija reginei Ungariei, bistriţenii devin cei mai importanţi negustori din zonă, întermediind comerţul dintre Transilvania şi Moldova.
În acest sens, regele Ludovic de Anjou acorda Bistriţei la 1352 dreptul de a ţine ”târgul cel mare” de Sf. Bartolomeu, organizat timp 15 zile în luna august, în jurul bisericii din Piaţa Centrală. Burgul este declarat „oraş liber regal”, un statut ce îi conferea autonomie economică, juridică şi politică, inclusiv dreptul de a avea un blazon. Stema veche a Bistriţei cuprinde un cap de struţ încoronat cu potcoavă în cioc – simbol al comerţului şi coiful regal al regelui Ludovic de Anjou, cu scutul regatului şi al casei de Anjou.
În anul 1465 Regele Matei Corvin acordă bistriţenilor dreptul de a dărâma vechea cetate şi să fortifice întreaga localitate. Cele 22 de bresle ale oraşului formate din aurari, măcelari, fierari, dogari, rotari, funari etc reuşesc să fortifice burgul cu ziduri de piatră de circa 10 m înălţime şi 1,5 lăţime. Exteriorul zidurilor este dublat de un şanţ cu apă care alimenta şi morile din întreg oraşul.
La adăpostul acestor ziduri, bistriţenii construiesc începând din 1480, în Piaţa Centrală, unul dintre cele mai lungi ansambluri arhitecturale medievale din estul Europei, cu arcade la parter, ansamblul Sugălete (Sub gălete). Cele 13 case au fost nucleul economic al oraşului unde negustorii şi meşteşugarii îşi vindeau produsele. între străzile largi care porneau din Piaţa Centrală şi zidurile cetăţii au fost trasate scurtături, străzi înguste, pietonale care parcurg oraşul pe direcţia nord-sud – ele aveau numele turnurilor sau al breslelor care apărau oraşul, dar azi se numesc simplu „pasaje”. Centrul istoric al Bistriţei păstrează 22 de pasaje, cel mai mare număr de pasaje dintre burgurile Transilvaniei. Oraşul Bistriţa păstrează azi 54 de monumente de arhitectură, situri arheologice şi monumente sculpturale de interes naţional / internaţional şi 145 de interes local. Între acestea, Biserica Evanghelică din Piaţa Centrală este cel mai reprezentativ simbol arhitectural al oraşului.
Prima menţiune a unei şcoli confesionale la Bistriţa datează din anul 1388, aceasta câştigând în valoare prin şirul de dascăli, instruiţi în universităţi de prestigiu ale vremii. în 1548, preotul orăşenesc Michael Fleischer a constituit un fond pentru susţinerea studenţilor săraci, în valoare de 172 de ducaţi. Un mare număr de tineri din oraş au urmat de-a lungul secolelor cursurile unor universităţi de prestigiu din Europa, cartea şî cuvântul scris devenind componente importante ale vieţii sociale. Dacă cea mai veche scriere păstrată din biblioteca fostului gimnaziu evanghelic, adăpostită astăzi de Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, datează din anul 1475, achiziţia de cărţi şi existenţa unor biblioteci este reflectată documentar încă de Ia începutul secolului al XVI-lea. La 1745 este menţionată o tipografie, cea a lui Emerich Gali. Primele publicaţii bistriţene au fost Bistritzer Wochenblatt, cu an de apariţie 1862, iar prima publicaţie românească, Revista ilustrată. Clădirea gimnazului a fost reconstruită în anii 1832-1833, clădire care a funcţionat ca şcoală până în 1935, când a fost demolată. Şcoala de fete a fost edificată în Piaţa Mică, Ia 1865. Din 1870 la Bistriţa a funcţionat o şcoală agricolă, iar după 1874 o şcoală de ucenici meşteşugari. Gimnaziul evanghelic s-a mutat în anul 1911 în clădirea nouă de pe Fleis-cherallee, ridicată între anii 1908 -1910 după proiectul arhitectului vienez Paul Brang, arhitect care a realizat şi proiectul clădirii Gewerbeverein-ului, actualul Centru Cultural Municipal, edificat între anii 1894 -1895.
Aici mai multe imagini cu Bistrița veche.
Şcoala maghiară de stat a fost adăpostită iniţial în localul din strada Al. Odobescu, ridicat între 1893 -1895 după planurile arhitectului Frolich. Clădirea Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” a fost edificată în 1911 -1912, pe baza proiectului arhitectului Ludovic XVI. în 1857 un groaznic incendiu a cuprins oraşul, 184 de case au foast mistuite de flăcări, inclusiv tumul bisericii evanghelice. în anul 1874 s-a înfiinţat Societatea bistriţeană a pompierilor voluntari. În 1886 era dată în exploatare linia ferată Dej – Bistriţa. Iluminatul public cu lămpi de petrol a fost introdus la Bistriţa în 1862. Localul actual al Primăriei a fost edificat iniţial ca hotel între 1854 şi 1855. În 1858 telegraful se instala la Bistriţa, iar în 1900 reţeaua de telefonie. Între 1907 -1910 se realizează aducţiunea de apă de la Cuşma, în lungime de 21 de km şi se amenajează sistemul de canalizare al oraşului. În 1913 era edificată uzina electrică şi introdus iluminatul electric în oraş.
Primele proiecţii cinematografice au fost efectuate în anul 1910 la Asociaţia meşteşugarilor din Bistriţa (Gewerbeverein), iar în 1913 s-a deschis sala de cinema „Omnia” de pe Fleischeralle. Casele patricienilor din acele timpuri precum Casa Andreas Beuchel (numită şi loan Zidaru), Casa Peterman, Casa Argintarului, Casa cu Lei etc. sunt doar câteva din exemplele unor case a căror valoare este dată de frumuseţea şi originalitatea stilistică.
În secolul al XVIII-lea, burgul intră sub dominaţia forţei militare a habsburgilor şi are un rol important în controlarea graniţei estice a imperiului austriac. Acum este perioada poştalioanelor ce porneau din Piaţa Mică a oraşului spre Sibiu, Cernăuţi, Cracovia sau Viena pe drumuri istovitoare ce puteau dura şi 44 de ore. Cu diligenţa Bistriţei, prin Pasul Bârgăului se deplasa şi Jonathan Harker, eroul lui Bram Stoker, pentru a se întâlni cu contele Dracula. Astfel, legenda unui roman influenţează real un ţinut şi o zonă în care natura îndeamnă la poveste.
După al doilea război mondial s-au produs mutaţii importante în configuraţia oraşului şi a zonelor de locuit, acestea se vor extinde iar pe de altă parte, zona exterioară a oraşului va fi ocupată de amplasarea noilor unitaţi industriale. În urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 1949, atribuţiile comunităţilor orăşeneşti au fost preluate de Comitetul Provizoriu al oraşului Bistriţa până în anul 1950, când a luat fiinţă Sfatul Popular al oraşului Bistriţa, iar în anul 1968, Consiliul Popular Bistriţa. În anul 1979, orașul Bistriţa a fost ridicat la rangul de municipiu.
La mulți ani, Bistrița!
Azi se împlinesc 758 de ani de la prima atestare documentară a Bistriței. Ne dorim cu toții un oraș prosper, sigur, plin de însuflețirea oamenilor care îl iubesc. La mulți ani, Bistrița, la mulți ani, dragi concitadini!”, este mesajul primarului Ioan Turc.
La 758 de ani de atestare documentară Bistrița din păcate arată mai rău ca oricând. Nu are nici farmecul unui oraș medieval, pentru că patrimoniul lăsat de înaintași este în paragină, neconservat și nerestaurat, nu are nici strălucirea unui oraș modern și bine administrat pentru că o administrație paralizată de incompetență nu are capacitatea să-i dea o direcție clară, prin care să ne dea speranța unui viitor normal și civilizat în acest oraș.
Dacă la conducerea acestui oraș nu vine un om harnic și cu viziune nu mai avem nici o șansă să trăim frumos în Bistrița.
Aș fi dorit ca acest comentariu să fie într-o notă mai optimistă dar în aceste momente nu am motive să gândesc altfel.
La mulți ani Bistrița!
Prima atestare documentară, care face trimitere la numele de Bistrita apare la 16 IULIE 1264, intr-un text al Curiei Papale, emis de Papa Urban al IV-lea, prin care se cerea imperativ nobilului Stefan, să renunte la pretentiile sale hegemonice asupra Bistritei si tinuturilor Rodnei. Toate bune si frumoase până pe 16 iulie , 2014 când orasul Bistrita a imlpinit 750 de ani de la prima atestare diocumentară si ar fi trebuit ca zilele orasului să marcheze jubileul “BISTRITA-750″, lucru care nu s-a intâmplat din pricina „gândirii intelepte” a fostului primar Ovidiu Cretu. Tocmai atunci acesta a contestat prima atestare documentară a Bistriţei, printr-o afirmatie de-a dreptul idioată: ”Bistriţa nu împlineşte nici un an. Este un document emis de un Papă în care se aminteşte despre Bistriţa. Dacă documentul acela ar fi zis: de acum Nosa se numeşte Bistriţa, era cu totul altceva.” (Vezi: https://timponline.ro/primarul-cretu-spune-ca-bistrita-nu-a-implinit-750…)
De atunci, Zilele Bistritei s-au tinut aiurea, fără nici o logică după cum au vrut muschii fostului primar Ovidiu Cretu. Astfel, in anul 2015, Cretu schimbă din nou „zilele orasului” Bistrita fiind transformate in „Targul Mare al Bistritei”. Potrivit primarului Ovidiu Cretu, denumirea de „Zilele Bistritei” era una „banala” si era nevoie de intoarcerea la traditii.
Numai că sub aspect cronologic in mintea fostului edil este o mare nebuloasă. Din punct de vedere istoric , după prima atestare documentară din 16 iulie 1264 , Bistrita apare mentionată ca oras abia in anul1349 sub numele de Civitas Bysterce. La scurt timp , in anul 1353 orasul Bistrita primeste din partea regelui Ungariei Ludovic de Anjou, dreptul de a tine târg anual de 15 zile, in luna august, care in părtile locului era cunoscut sub numele de BULGIUL ANUAL, iar din1366 a primit si dreptul de a poseda pecete proprie (cap de strut incoronat cu potcoava de aur in cioc), care in vechea heraldică simbolizează comertul. Asadar, BULGIUL ANUAL, este ulterior primei atestari documentare a Bistritei din 16 iulie 1264 . Totusi BULGIUL sau Târgul Bistritei din luna august s-a tinut aproape fără intrerupere până prin anii 1970.
Asta nu inseamnă ca prin revenirea la „Zilele Orasului” pe 16 iulie, actualul primar Ioan Turc să renunte la BULGIUL Bistritei. Una-i una, alta-i alta. De aceea, ar merita sa fie continuată traditia organizarii BULGIULUI ANUAL de 15 zile in a doua parte a lunii august, dar cu accentul pe partea comercială. Un astfel de târg ar putea aduce beneficii de ordin economic, cultural, turistic intr-un oras ca Bistrita care si asa nu se bucură de prea multe evenimente. Să nu uităm că Bulgiul Anual era renumit si prin balurile ce se organizau la Bistrita cu acest prilej. Târgul s-ar putea organiza in locatia Oborului de la Viisoara (Complexul Heidenfeld), iar, acest lucru s-ar putea face impreuna cu camera de comert si cu directia agricola, care ar putea sa initieze si o expozitie de masini si utilaje agricole. Aceste standuri expozitionale ar putea fi organizate inafara perimetrului pietei din Viisoara, bunaoara in incinta poligonului auto din vecinatate. Pe de alta parte Bulgiul ar putea fi un bun prilej si pentru hotelurile din oras sa beneficieze de o ocupare mai consistenta pe timpul celor 15 zile. Fara indoiala si cultura bistriteana ar putea fi beneficiara a organizarii BULGIULUI ANUAL, prin includerea in programul celor 15 zile a unor manifestari culturale traditionale.