Actualitate

La mulți ani, România! Festivități în centrul Bistriței, de Ziua Națională

Cu ocazia Zilei Naționale a României, la sărbătorirea celor 106 de ani de la Marea Unire a provinciilor românești într-un singur stat, în centrul istoric al Bistriței a fost organizată o ceremonie la statuia poetului Andrei Mureșanu, urmată de parada efectivelor militare.

Ceremonialul desfășurat în prezența oficialităților a cuprins salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, depunere de coroane.

”Aici, în inima Bistriței, celebrăm cea mai importantă zi din istoria noastră – Ziua Națională a României. Este ziua în care ne amintim de curajul și de sacrificiile celor care au scris Marea Unire din 1918, împlinirea visului de veacuri al strămoșilor noștri de a trăi uniți într-o singură țară, clădită pe libertate și demnitate. Acest moment de solidaritate și curaj ne amintește că unitatea este puterea noastră, iar nimeni nu are dreptul să ne dezbine. Să cinstim moștenirea lor păstrând România unită și demnă! În acest loc binecuvântat de istorie și tradiție, ne privim unii pe alții nu ca pe niște indivizi separați, ci ca pe o comunitate unită, cu rădăcini adânci și cu privirea îndreptată spre viitor. Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie să ne reamintim că puterea noastră stă în unitate. Așa cum strămoșii noștri au găsit puterea să stea uniți pentru idealurile lor, așa trebuie să fim și noi, indiferent de provocările vremurilor moderne. Numai împreună putem construi un oraș care să ne facă mândri, o Românie mai puternică și mai unită. Pe lângă bucuria festivităților, vă îndemn să privim în suflet și să ne întrebăm: Cum putem fi mai buni, mai solidari, mai implicați? Să alegem să facem binele pentru noi și pentru cei de lângă noi. România este acasă, iar Bistrița este inima noastră. Să o iubim, să o respectăm și să o construim împreună. La mulți ani, România! La mulți ani, Bistrița! La mulți ani, dragi bistrițeni!”, a spus primarul Gabriel Lazany.

Cei prezenți au putut urmări apoi defilarea detașamentelor de onoare pe str. Gh. Șincai – Dornei.

În Piața Centrală a fost organizată o expoziție de tehnică și echipamente militare.

În programul zilei de 1 Decembrie au mai fost incluse un spectacol de muzică populară cu Ansamblurile Folclorice Profesioniste ”Cununa de pe Someș și ”Dor Românesc”, retragerea cu torțe a militarilor pe traseul Piața Unirii (Biserica de la Coroana) – pietonalul Liviu Rebreanu – bd. General Grigore Bălan – str. Avram Iancu, precum și un concert Voltaj în centrul Bistriței.

8 comentarii

  • Mda. Aceleasi fete „bujetaresti”, preasfintite si preafericite. In rest, nimic nou.

    Sa traim bine! Uuuups….Ghinion!

    28
    6
  • La mulți ani România! In loc de comentariu, mai bine versurile melodiei „Românie, Mândru Plai” interpretată de Paula Hriscu:

    Avem câmp de aur făurit din spicele de grâu
    Da da ea este țara mea
    Macii roșii din poiene tricolorul de la brâu
    Da da ea este țara mea
    REFREN:
    Și e despre tine
    Dulce Românie
    Mândru plai
    Cu pământ rupt din Rai

    Doina dorul poezia și credința-n Dumnezeu
    Da da ea este țara mea
    Ne-au sădit în suflet soare și ne-au ocrotit de rău
    Da da ea este țara mea
    REFREN:
    (Acelasi)

    Avram Iancu Ioan Cuza și cu Ștefan au luptat
    Da da aici în țara mea
    Să nu calce sfânta glie vreun străin nebotezat
    Da da aici in țara mea
    REFREN:
    (Acelasi)

    Obiceiul și opinca moștenite din străbuni
    Da da ea este țara mea
    Au sădit în noi dorința de a fi români mai buni
    Da da ea este țara mea
    REFREN:
    (Acelasi)

    (Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=oBckTrKrSt4)

    18
    9
  • Str.Titulescu si jumatate de Odobescu in bezna totala! Iluminat festiv putin spre deloc in tot orasul! Jumatate de pietonal plin cu tarabe demne de balci! Prezentatorul anunta retragerea cu torte dupa 10 minute de la incheiere! Noua conducere a burgului isi pune amprenta! Ne-am intors in timp!

    23
    29
    • Sunt peste 300 de străzi din Bistrița care nu au urmă de iluminat public sau asfalt şi acolo trăiesc oameni nu numai în Centru Vech.

      38
      2
    • Vechea conducere a burgului ,băi deșteptule nu a prins ,anul trecut pe vremea asta ,fonduri in bugetul pe anul ăsta pentru festivitătile lunii decembrie 2024.Dacă actuala conducere a burgului ar fi alocat bani de ex de la mugetarii din primărie ,colegii tăi săreai in sus pe copitele dinapoi ca e fraudă.Așa că du-te număra-i voturile la vechiul ,că sigur termini in 10 minute.

      5
      5
  • Raspuns pentru Strazii! Stiu si locuiesc pe una dintre cele 300, nu asfalt nu iluminat public, fara presiune la apa vara, problemele astea is de multi ani indiferent de cine s-a perindat pe la conducerea orasului ,institutiilor etc.! Acum vorbeam strict de o scurta vizita a unui adult cu 2 copii care au vrut sa vada retragerea cu torte ! Asa proasta organizare a evenimentului dedicat zilei de astazi, a targului de craciun , eu unul nu am vazut de multi ani !

    9
    16
    • Este vorba că este jenat ca unele cartiere să fie în besnă totală iar altele luminate execesiv inclusiv şi noapte când nu estevnimeni.

      19
      2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.