Preşedintele secţiei de votare 295, Ioana Curea, a declarat că este vorba de un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, el în vârstă de 50 de ani, iar ea de circa 40 de ani.
„Au venit până acum (ora 12.00 –n.r.) doar doi oameni la vot. Sunt soţ şi soţie care au venit pe jos de pe Măgura Calului, cam cinci kilometri distanţă de Piatra Fântânele. Sunt singurii alegători de azi-dimineaţă. Ne-au spus că au venit pe jos. E vremea foarte rea, bate vântul, zăpada e foarte mare ”, a declarat Ioana Curea.
Potrivit sursei citate, pe listele electorale permanente ale secţiei sunt înscrise 327 de persoane din Piatra Fântânele şi cătunele învecinate.
În Bistriţa-Năsăud, până la ora 10.00, votase doar 2,96% din populaţia cu drept de vot, 3,29% din mediul urban şi 2,75% din mediul rural.
Preşedintele BEJ Bistriţa-Năsăud, judecătorul Ioan Părăuan, a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu s-au înregistrat incidente în prima parte a zilei, singura problemă fiind aceea că vremea rea îi împiedică pe oameni să participe la vot, în special pe cei din mediul rural, aflaţi la mare distanţă de secţiile de votare.
„Preşedinta secţiei de la Piatra Fântânele ne-a sunat şi ne-a spus că e o iarnă ca în basme acolo, dar nu sunt alegători”, a declarat Ioan Părăuan.
Preşedintele BEJ a spus că toate problemele legate de alimentarea cu energie electrică din prima parte a zilei au fost remediate şi că nu sunt probleme în nicio secţie de votare.
În Bistriţa-Năsăud, ninge viscolit încă de sâmbătă noaptea şi bate cu putere vântul, mai ales la munte, unde viteza acestuia atinge chiar şi 60-70 de km la oră.
În judeţ sunt amenajate 313 secţii de votare din care 57 în municipiul Bistriţa.
Adaugă comentariu