Un retail discounter din Polonia care deţine o rețea de 135 de magazine în România, dintre care unul funcţionează la Bistriţa, îşi va deschide altele două la Năsăud şi Beclean.
Potrivit anunţurilor postate pe site-urile de recrutare, Pepco vrea să angajeze casieri pentru unităţile ce le va deschide în cele două oraşe din Bistriţa-Năsăud, dar şi un şef şi un şef adjunct de magazin pentru Bistriţa. Nu se menţionează dacă e nevoie de personal în plus pentru magazinul din Winmarkt sau pentru un nou magazin care este posibil să se deschidă în Bistriţa Retail Park 1 de pe Calea Moldovei.
Pentru Beclean şi Năsăud, se caută persoane cu studii medii, amabile, punctuale, cărora le place să lucreze cu clienţii. Cei interesaţi pot trimite CV-uri până în data de 25 septembrie a.c. Mai multe detalii, aici şi aici.
Pepco, un mare lanţ polonez de magazine de haine, accesorii, jucării şi produse pentru casă de tip discount, parte a unui concern african prezent pe trei continente, a intrat, în 2015, pe piaţa bistriţeană.
Retailerul de tip discount Pepco comercializează îmbrăcăminte și încălţăminte pentru femei, bărbaţi şi copii, dar şi articole de uz casnic, jucării şi produse de papetărie, la preţuri accesibile.
Retailerul de tip discount Pepco este parte a holding-ului african Pepkor care operează prin lanţurile de magazine Pepco (în Polonia, Cehia, Slovacia), Best&Less (pe piaţa australiană), Pep, Ackermans, John Craig, Dunns (în Africa).
Foarte bine! Produsele poloneze sunt mai ieftine și mai de calitate chiar și decât mult trâmbițatele produse germane, cât despre seriozitate sunt mult deasupre magazinelor germane care în România își bat joc de cumpărători.
Ce sa zic ……partea bună e că vom avea produse ieftine noi consumatorii ….partea rea e ca micii comercianți care își plăteau taxe si impozite chirii își vor pune lacătul pe ușă nefacand fata unei astfel de concurente si astfel unii își vor pierde locurile de muncă iar altii micile afaceri si banii nostri ai românilor în loc să rămână în țară vor fi scoși afară de aceste firme puternice ce vin dinafară țării……in rest numai de bine piata de haine din năsăud de joia probabil va devenii încet o amintire.
Care firme din Polonia a u rochii de ocazie engros, la preturi si calitate buna? Multumesc