Actualitate Social

LEŞU: 120 de oi moarte şi 30 paralizate după ce au fost lovite de trăsnet

Un număr de 120 de oi au murit în comuna Leşu, lovite de trăsnet, în timp ce alte 30 au rămas paralizate, totul accidentul petrecându-se miercuri seara în timpul unei furtuni care s-a abătut asupra zonei.

Primarul comunei Leşu, Nicolae Lupşan, a declarat, joi,  că turma aparţinea mai multor localnoici şi se afla în extravilanul localităţii, în zona numită La Poieni.

« Circa 70% din turmă, adică 150 de oi, au scăpat din ţarc şi s-au adăpostit sub un molid. Un fulger a lovit copacul şi 120 de oi sunt moarte, iar alte 30 paralizate. În turmă erau, în total, 210 oi, dar celelalte au rămas în ţarc. Din fericire, ciobanii nu au păţit nimic”, a declarat primarul comunei Leşu.

El a spus că a trimis la faţa locului o comisie care să evalueze pagubele create şi să ridice cadavrele oilor.

“Am trimis veterinari, am chemat echipaje de la Protan Dej să ridice cadavrele de oi. Cu cele paralizate nu ştiu ce vom face. Probabil că vor fi sacrificate fiindcă nu mai pot trăi. Facem evaluarea situaţiei şi vom cere despăgubiri pentru oameni. La un preţ de 250 de lei de oaie, fermierii ar trebui să primească circa 40.000 de lei. Vom vedea ce anume li se aprobă”, a declarat Lupşan.

El a spus că furtuna puternică ce s-a abătut miercuri seara asupra localităţii pe care o conduce a mai lăsat fără acoperişuri opt case, a distrus zeci de hectare de terenuri cultivate în special cu porumb şi a smus copaci din rădăcină. Mai multe locuinţe au rămas fără curent electric până joi la prânz.

Foto: arhivă

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.