Actualitate

Liberalii l-au ales președinte pe premierul Nicolae Ciucă. Sighiartău: PNL avea nevoie de un lider serios

(VIDEO) ACTUALIZARE Liberalii s-au reunit duminică într-un Congres extraordinar, la Palatul Parlamentului, pentru a-şi alege din nou preşedintele, la doar şase luni de la ultimul congres, în care 5.000 de delegaţi îl aleseseră pe Florin Cîţu la şefia partidului, după o campanie dură şi plină de atacuri între acesta şi fostul lider Ludovic Orban. De data aceasta, la Congresul organizat în grabă au participat doar 1.120 de delegaţi, din întreaga ţară. Președinte a fost ales prin vot premierul Nicolae Ciucă, singurul candidat.

Și din Bistrița-Năsăud a fost prezentă la Congres o delegație, în frunte cu președintele organizației județene, Ioan Turc. Deputatul Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a fost președintele Comisiei de organizare a Congresului extraordinar.

”Sper ca PNL să îşi găsească echilibrul. Nu suntem într-o situaţie simplă, am convingerea că ne vom putea găsiun rost şi o direcţie. Sunt convins că, după această activitate, aleşii locali, liderii filialelor judeţene se vor întoarce acasă şi se vor preocupa de ceea ce însemană administrarea comunelor, oraşelor, iar noi aici ne vom preocupa de administrarea ţării. Românii aşteaptă soluţii, aşteaptă să fie protejaţi. Cetăţenii români sunt sătui de gâlceavă şi aceste discordii care apar în spaţiul public”, a spus Nicolae Ciucă.

El a fost ales președinte al PNL cu 1.060 de voturi ”pentru”.

ȘTIREA INIȚIALĂ ”Sper ca lucrurile să se rezolve de duminică, având un preşedinte care îi place să lucreze după rigori şi după principii corecte şi criterii obiective. Această discuţie legată de preşedinte de partid – premier este o discuţie veche. În România, nu prea ai cum să fii preşedinte de partid şi să nu fii premier, dacă partidul tău este la guvernare, pentru că toate aceste lucruri, inclusiv congresele pe care le-am avut în anii trecuţi au fost tocmai din această cauză. Toate filialele îşi doresc stabilitate şi îşi doresc ca guvernarea României să fie coerentă. Domnul Nicolae Ciucă este premierul PNL şi nu vorbeşte mult, ci mai mult face. PNL avea nevoie de un preşedinte serios, care prezintă soluţii serioase şi care lasă deoparte demagogia şi retorica asta goală de multe ori”, a declarat deputatul Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, la Digi 24.

Potrivit acestuia, Florin Cîţu a fost premier şi ministru de finanţe bun, dar ”odată ce a pierdut postura de prim-ministru lucrurile s-au complicat pentru el şi, din păcate, nu şi-a mai putut găsi locul”. ”Nu putem zice că a ajutat guvernarea PNL aşa cum ne-am fi dorit fiecare”, a mai declarat Sighiartău.  

Congresul extraordinar are loc în contextul demisiei preşedintelui PNL, Florin Cîţu, pe 2 aprilie. Decizia acestuia a venit în urma pierderii susţinerii în partid, împreună cu el renunţând la funcţia de secretar general şi Dan Vîlceanu, care a plecat şi din Guvern. Prim-vicepreşedintele Gheorghe Flutur a preluat şefia interimară a PNL, până la Congres. După ce ruptura dintre partid şi Guvern s-a perpetuat, pe fondul combinaţiei de preşedinte de partid care nu deţine şi şefia Executivului, liberalii au decis să facă o schimbare bruscă şi să îl pună pe Nicolae Ciucă, premierul României, în fruntea PNL. Au contribuit la decizie atât scăderea în sondaje, partidul ajungând sub 20 la sută, precum şi tensiunile din ce în ce mai mari între preşedintele partidului şi premier, în privinţa luării deciziilor la nivel guvernamental şi în coaliţia de guvernare.

Ca şi Florin Cîţu, când a preluat şefia partidului în septembrie 2021, şi Nicolae Ciucă a avut nevoie de o derogare de la partid pentru a candida, pentru că nu îndeplinea condiţia de vechime în partid, de 5 ani, potrivit statutului. Premierul Nicolae Ciucă a venit, în ultima zi de depunere a candidaturilor, cu moţiunea intitulată „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică” care are 24 de pagini şi include o scrisoare adresată liberalilor scrisă de mână.

După alegerea preşedintelui PNL, Consiliul Naţional se va reuni pentru a alege noul secretar general al partidului, cel mai probabil funcţia urmând să fie preluată de Lucian Bode. De asemenea, este posibil să se facă schimbări şi în structura de conducere a partidului, după ce se eliberează atât postul lui Lucian Bode, de prim-vicepreşedinte cât şi cel de vicepreşedinte pe probleme de apărare, deţinut de Nicolae Ciucă. În prezent, prim-vicepreşedinţii partidului sunt Lucian Bode, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur şi Rareş Bogdan. 

23 comentarii

  • Mai degrabă îl validează decât îl aleg, e o formalitate nu Congres. Oare Emil Boc tot ca să nu-i emigreze fiicele merge să voteze? Așa spunea acum 6 luni când l-a votat pe Câțu. Inconsecvența celor ce l-au dat jos pe Orban este hilară. PNL v-a câștiga ceva capital electoral în mediul rural în detrimentul PSD-ului. Generalul Ciucă este perceput mai ales la țară ca un om cinstit, disciplinat și de bună credință. Ăsta e un adevăr pe care-l confirm și eu, cunoscându-l foarte bine, domnul general fiind senator de Dolj. Armata Română este instituția cu cea mai mare cotă de credibilitate. Pe asta se mizează acum după experimentul Câțu, care a fost un fiasco pentru guvernare, pentru dreapta și pentru PNL.

    • Și ce ai vrea bre, sa candideze cu pereții, daca e singurul cu o fata cat de cat credibilă din aceasta imitație de partid ?
      Trebuia să stai și tu, sa te bati sa remediezi problemele dacă ești așa viteaz, nu sa fugi ca un băbălău la prima adiere de vânt.

    • Floriene porecla pusă de bistrițeni ți se potrivește de minune! -CIACANĂUL- Cum altcumva poate fi numit unul care din ipostaza de șomer a ajuns parlamentar.

    • PNL mai e azi la guvernare datorita PSD care a facut din liberali stergatoarea din fata usii. Sluga executanta ,perfecta cu acest general care a blocat cu mojicie ancheta asupra acuzatiilor de plagiat.Jalnici …

    • Robi al nostru a uitat ca si el a umblat sa-l puna pe Citu in loc la Ludovic. N-a stiut cat este de serios Citu??? Dar Robi cat este de competent si de serios??? L-as schimba si pe Robitza de la varful partidului, nici el nu este serios.

  • Auzi la robețică a nost: PNL are nevoie de un lider serios…păi roberțică dragă, un lider serios este ales de oameni serioși. Cum bgeata să cred eu că aceiași oameni, care în urmă cu doar câteva luni spuneau că cel mai serios, cel mai deștept, cel mai superman dintre supermani este câțu, azi aceiași,,oameni serioși” spun că s-au înșelat, că de fapt cel mai cel e ciucă…da robețică, România are nevoie să fie condusă de oameni serioși, nu de politruci mincinoși, hapsâni și lași…no, numa zâc.

  • Deci ce spune senatorul FLORIAN, eu inteleg ca acest congres este doar o formalitate ca pe vremea pecereului din vremea rapostatului.
    Bine s-a ajuns cu politica asta.

  • O poza cât o mie de cuvinte! Omul care i-a lins mana lui Orban și după aceea a mușcat-o, omul care i-a lins mana lui Câțu și după aia i-a mușcat-o acum linge o noua mână! Pur și simplu îmi vine sa vomit!

    • Asa e, cand faci parte din echipa curling-atoare, cum zice cel de la Starea Natiei. Ei, nu va ganditi la prostii, sunt cei care lustruiesc sa ajunga piesa principala la locul potrivit.

  • Sanchi ,alegeri…cu un singur candidat…unul cu plagiat…Cam asa era prin tarile prietene cu Ceausescu, Zambia,Congo…Generali la apelul bocancilor ,ajunsi la putere pe vremuri de criza profunda si care au instzurat dictaturi militare cu toate ,,avantajele”.

  • Motto:
    “Unii au noroc desigur,
    De trifoi cu patru foi.
    Poti s-alergi de unul singur
    Si s-ajungi pe locul doi.”
    (Gheorghe Gheorghiu- Trifoiul)
    Premierul Nicolae Ciucă si-a anuntat candidatura pentru sefia PNL, la congresul extraordinal din 10 aprilie, 2022, cu motiunea intitulată “UNIȚI PENTRU O ROMÂNIE STABILĂ ȘI PUTERNICĂ”. În motiune, Ciucă vorbeşte despre dezvoltarea şi modernizarea României, militând pentru o Românie puternică, bazată pe principiile reclădirii încrederii, cetăţeanul în centrul preocupărilor PNL, reconectarea la profesionalism, elite şi meritocraţie, guvernarea de mare coaliţie.
    Desi premierul candidează singur la functia de presedinte al PNL, acesta are o problema serioasă legată de lamurirea acuzatiei de plagiat a tezei sale de doctorat. Ori, notiunile clamate in motiunea de candidatura, precum profesionalism, elite şi meritocraţie nu se pot fundamenta pe plagiat care este de fapt furt intelectual.
    De aceea, premierul Nicolae Ciucă ar fi trebuit să lamurească aspectele de plagiat ce planează asupra tezei sale de doctorat. Numai că, in loc să lase Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care este singurul organism specializat al Ministerului Educației, in stabilirea si emitereaunui un verdict oficial de plagiat, Ciucă a dat în judecată propriul guvern, adică ministerul Educației, cerând suspendarea a 3 sesizări prin care lucrarea sa de doctorat a fost reclamată pentru plagiat la CNATDCU. Iar Parchetul General a declanșat o investigație cu privire la teza de doctorat a lui Ciucă, cu care prilej, procurorii PG au confiscat toate documentele referitoare la studiile premierului și dosarul de analiză a acuzelor de plagiat. Astfel încât, în clipa de față nimeni nu poate să vadă teza lui Ciucă, CNATDCU nu poate acționa, iar Parchetul General tace mâlc. Cel puțin anul acesta, nu se va face niciun pas semnificativ în anchetă. Aceasta denotă încă o dată, dacă mai era nevoie că generalul Ciucă are ceva de ascuns in legătură cu plagiatul. Altfel, ar fi lăsat lucrurile să fie lămurite de organele competente.
    Prin urmare, char dacă va fi ales, neavând contracandidat, generalul Ciucă porneste cu stângul la sefia PNL, care este cel mai mare partid de dreapta.

  • E foarte amuzant!!! Nu poți să citești titlul fără să ți se gripeze creierul.
    ALÉGE, alég, vb. : A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide.
    alege vt: A separa ceva sau pe cineva dintre alte lucruri sau ființe.
    ALÉGE, alég, vb.: A opta pentru unul sau mai multe obiecte, ființe, situații sau soluții care stau în față, a-și fixa preferința (după criterii obiective ori subiective).
    Deci, nu e cazul! Nu decid ei, s-a decis deja și nu poți să alegi dintre Ciucă și Ciucă.
    LIBERÁL 2. (Înv.) Iubitor de libertate.
    liberal: 1 a (Înv; d. oameni) Care respinge ideile dogmatice sau preconcepute.

  • In orice tara civilizata,primierul si ar fi dat demisia pentru acuzatia de plagiat,dar noi fiind intr o tara corupta ,condusa de securisti, ne bucuram de linistea coabitarii dintre ciuma rosie si ciuma galbena.Ei o sa dea suta in plus la iobagi,iar tara va ramane in mocirla in care sta de 80 de ani!!

  • Partidele istorice au deveni, de azi, ISTORIE!
    PS
    Peste 6 luni vor avea din nou congres din cauză de „dottore” plagiatorul

  • Măi Marton D, uită-te pe pagina de Fb a lui Florean. Neam de neamul tău nu a avut studii ca senatorul. Un absolvent pe bune de Academie Navală nu are cum să fie ceacanău, un chelner e posibil. Bistrițenii se știu la porecle, asta cu ceacanăul sigur nu-i aparține lui Florean. Tu ești un PSD-ist frustrat, vei vedea cum bate tot Forța Dreptei în 2024. N-o să-ți vină să crezi!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Doktor de nervi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS