Politică

PNL solicită demisia imediată a Guvernului

PNL solicită demisia imediată a Guvernului Boc, considerând că Executivul s-a dovedit "incapabil" şi "absent" în gestionarea protestelor şi "vinovat" de cauzele şi desfăşurarea acestora, a declarat liderul liberal Crin Antonescu.

„Constatând disoluţia autorităţii de stat, incapacitatea autorităţilor de la cel mai înalt nivel de a-şi face datoria, PNL a decis să ceară demisia imediată a Guvenului Boc, care, peste conducerea Jandarmeriei, peste conducerea Ministerului de Interne, s-a dovedit incapabil şi absent în toate aceste zile în faţa unor evenimente din ce în ce mai serioase”, a spus Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a susţinut, totodată, că Executivul este „vinovat” în cea mai mare parte de cauzele protestelor şi de desfăşurarea acestora.

”Pentru ceea ce înseamnă evoluţiile din perioada următoare, PNL îşi declară solidaritatea cu toţi cei care au protestat paşnic şi vor mai protesta. PNL va şi iniţia acţiuni paşnice de protest. Vom aduna semnături în stradă pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu”, a spus copreşedintele USL.


Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.