Actualitate

Limitatoare de viteză pe drumurile din comuna Budacu de Jos

Pe drumurile care traversează comuna Budacu de Jos vor fi montate limitatoare de viteză pentru a determina șoferii să respecte viteza legală prin localități, la solicitarea cetățenilor, în urma accidentelor care au avut loc în ultima perioadă.

”Având în vedere numeroasele solicitări venite din partea locuitorilor din satele Budacu de Jos, Buduș și Monariu, precum și faptul că în ultima perioadă au avut loc mai multe accidente, a căror cauză principală a fost și viteza, vă informăm că am solicitat administratorului drumurilor județene, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, montarea unor limitatoare de viteză pentru a determina conducătorii auto să respecte viteza legală de 50 km/oră prin localități. Pentru amplasarea acestor limitatoare de viteza s-a întocmit o documentație, s-a înaintat spre avizare și, în cel mai scurt timp, ele vor fi montate.

Totuși, vă rugăm, pe toți cei dintre dvs. care sunteți conducători auto, să circulați prudent, respectând regulile de circulație, inclusiv pe cele care stabilesc limitele de viteză prin localități! Stop accidentelor!”, a transmis Primăria comunei Budacu de Jos.

2 comentarii

  • costa mai mult decat camerele cu Radar care te ard la buzunar si respecti viteza dar …, care are masina inalta oricum nu-l intereseaza.

    4
    1
  • In comuna Budacul de Jos nu s-a auzit de trotuare. D-nu primar care ai al enspemii-lea mandat, trotuarul protejeaza pietonii, baga bani in trotuare, nu in rahaturi imbecile. denivelarile astea de asfalt au efect pe maxim 100 m, nu protejezi mare lucru cu ele. In schimb creste poluarea, creste zgomotul si afectezi structura cladirilor din imediata vecinatate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.