Actualitate Recomandări

Lions Club Bistrița: ”Târgul de Purici”, la a VI-a ediție

”În perioada 23-29 septembrie, în cortul din Piața Centrală, Lions Club Bistrița organizează a şasea ediție a ”Târgului de Purici” în vederea strângerii de fonduri pentru susținerea proiectelor sale umanitare.

Cu ajutorul colegilor de la clubul omolog din Sankt Polten – Austria, vom avea parte și în acest an de un eveniment care s-a impus deja în peisajul bistrițean ca unul de referință.

Fideli crezului care ne unește în cadrul celui mai mare club de voluntariat din lume, vrem să facem încă un pas spre a arăta că ne pasă de cei de lângă noi. În perioada premergătoare deschiderii târgului, începând cu marţi  24 septembrie şi până joi 26 septembrie 2019, între orele 10.00 -18.00, vă așteptăm să aduceți ca donații la cortul din Piața Centrală obiecte care vă prisosesc și pe care apoi le vom expune spre vânzare, pentru sume modice, publicului pe care-l așteptăm în număr cât mai mare la acest târg.

Programul Târgului de Purici este următorul:

Marţi, miercuri şi joi (24 septembrie, 25 septembrie, 26 septembrie) – Orele 10:00 – 18:00 se primesc DONAŢII

Vineri 27 septembrie – Orele 10:00 – 18:00 VÂNZARE

Sâmbătă 28 septembrie – Orele 9:00 – 18:00 VÂNZARE

Duminică 29 septembrie – Orele 9:00 – 14:00 VÂNZARE

Suntem convinși că și bistrițenii vor dori să fie părtași la succesul ”Târgului de Purici”, pentru a susține proiectele Clubului Lions Bistriţa. Iată câteva dintre acestea:

  • Vedere clară-ochi  sănătoși – screening ocular pentru pentru depistarea afecțiunilor de ambioplie la copii
  • Ziua Diabetului – screening glicemic pentru cetățenii Bistriței
  • Cupa Lions la Șah pentru elevii claselor I-IV și V-VIII din județul nostru
  • Premii pentru Concursul de Șah pentru nevăzători
  • Sponsor al taberei de creație  “Artele plastice sub semnul culorilor primare”, prin care 10 elevi din Republica Moldova au fost sprijiniți să ajungă la această tabără
  • Noi ajutăm vârstnicii singuri – acțiune care a ajuns la a 13-a ediţie și prin care peste 50 de pachete cu alimente ajung în preajma sărbătorilor de iarnă la persoane cărora nimeni altcineva nu le aduce o bucurie
  • Un gest mic pentru un suflet de copil – acțiune destinată copiilor de la Preventoriul TBC de la Ilișua, copii cu vârste între 3 și 14 ani proveniți din abandon sau din familii care pur și simplu nu îi pot întreţine
  • Pădurea Lions – acţiune de plantare arbori şi arbuşti, în cadrul căreia, în colaborare cu Tăşuleasa Social am împădurit 2 hectare de teren şi prin forţe proprii încă 1,5 hectare, acţiune care va continua şi în anii viitori
  • Munții noștri curați, nu curățați – acțiune de informare și conștientizare a cetățenilor în vederea protejării habitatului montan
  • Tineri în era tehnologiilor digitale – proiect prin care încurajăm tinerii să rămână şi să studieze în Bistriţa
  • Vorbeşte cu mine – terapia limbajului- proiect prin care finanţăm ore de logopedie pentru copiii cu autism
  • Tineri voluntari pentru bunici solitari + proiect prin care încurajăm tinerii voluntari să fie împreună de vârstnicii singuri
  • Anul Cărţii – proiect prin care încurajăm lectura
  • Cupa generozității – concurs sportiv prin care încurajăm mişcarea
  • Copii frumoşi cu dinți sănătoşi – proiect prin care furnizăm educaţie stomatologică copiilor din comunităţile izolate ale judeţului Bistriţa-Năsăud
  • Lions Quest – program integrat pentru deprinderea unor abilități socio-emoționale necesare în viață, implementat în parteneriat cu ISJ BN
  • Tânărul ambasador Lions al sec. XXI –care se adresează tinerilor implicaţi în activitatea de voluntariat cu aptitudini remarcabile în domeniul de leadership, oratoric dar şi şcolar
  • Programul BatPro – prin care am oferit Asociaţiei nevăzătorilor din judeţul nostru computere dotate cu un soft special care le face accesibil cititul
  • Parcul tematic Lions Club Bistriţa – proiect care debutează în acest an lionistic şi prin care ne propunem salvarea soiurilor vechi de păr şi cunoaşterea florii, faunei şi insectelor din perimetrul păşunii Unirea
  • Adăpost pentru victimele violenţei domestice – proiect care debutează în acest an lionistic şi prin care ne propunem construirea unui adăpost pentru victimele violenţei în familie.

Vă așteptăm în număr cât mai mare la ”Târgul de Purici”. Gestul fiecăruia dintre noi contează!

Pentru detalii suplimentare cu privire la acest eveniment, Olimpiu Cocian- tel: 0744 598760 sau pe Facebook la https://www.facebook.com/TarguldePurici/

Informaţii detaliate despre proiectele noastre găsiţi în BROȘURA LIONS – 15 ANI”.

Lions Club Bistrița

Preşedinte 2019-2020, Mihai Bilegan

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.