Livada Teta din Pinticu Tecii vă așteaptă și în acest sfârșit de săptămână la cules de mere, oferta fiind valabilă până în 31 octombrie inclusiv între orele 8.00 și 18.00.
”Mănânci cât vrei la fața locului. Gratis! Pentru acasă culegi câte poți și vrei, la 2 lei kg. N-avem mărul discordiei, dar mere Red Topaz și Sirius avem din belșug.
”A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, scria Nichita Stănescu, dar cu ce-ți acoperi pofta de un măr frumos, sănătos și pentru care nu trebuie să fii la pungă gros? Vizitând Livada Teta, din localitatea Pinticu, comuna Teaca.
Îți plouă-n gură și ți s-a activat mărul lui Adam? Mănânci cât vrei la fața locului. Gratis. Pentru acasă culegi câte poți și vrei, la 2 lei kg.
Desigur, respectăm regulile sanitare, mască, distanțare etc, însă pe câteva zeci de hectare vă puteți distanța lejer într-o plimbare prin livadă. Nu facem discriminări, primim cu drag pe toată lumea, am zis că-i fără discordie.
Csf, n-ai ce csf, spune un dicton modern, dar mărul bun este măr bun. Adam ne poate confirma. Iar astăzi a mușca dintr-un măr nu mai este un păcat, ci sănătate! Livada TETA, regina merelor! Am zis! Vă așteptăm cu drag!”, anunță proprietarii.
Locația: https://bit.ly/3uSRy9I Telefon de contact: 0741.741.997
Adaugă comentariu