Actualitate Politică

Liviu Rusu: Punctele termice, valorificate de urgență

”Punctele termice trebuie valorificate de urgență. Facem spălătorii auto, spații de joacă, bazine de înot și săli de sport! Punctele termice sunt focare de infecție și administrația locală vreme de 8opt ani a făcut studii pe care le ține în sertar. Cei de acum au arătat că au două viteze: încet și foarte încet, iar orașului îi trebuie un ritm de lucru accelerat.

Evaluarea resurselor financiare ar fi un alt punct-cheie pentru atingerea obiectivelor. Toți spunem că facem și avem programe, dar trebuie punct termic paraginavăzut din ce bani facem și ce se poate realiza cu-adevărat. Pentru punctele termice investiția e minimă, dar trebuie lucrat la viteză maximă!

Aceste puncte termice trebuie modernizate de urgență și devin zone de atracție pentru fiecare cartier în parte.

SPĂLĂTORII-AUTO – Primăria le poate amenaja și desfășura activități care să producă!

LOCURI DE JOACĂ – sunt atâtea spații private iar Primăra Bistrița NU are nici măcar un loc de joacă în interior, în timp ce punctele termice stau nefolosite. NU e posibil!

SPAȚII PENTRU PENSIONARI – știu că nu există așa ceva la Bistrița și cei ajunși la vârsta înțelepciunii merită să aibă unde să se relaxeze, să socializeze.

BAZINE DE ÎNOT – vom amenaja astfel de bazine, deoarece Primăria Bistrița are resurse. La ora actuală, NU avem nici măcar un bazin pentru că la Ștrandul Codrișor sunt sistate lucrările iar primarul actual este în campanie. Mă rog, fiecare cu prioritățile lui!

ACUM AVEM FOCARE DE INFECȚIE ÎN PUNCTELE TERMICE DEZAFECTATE

E nevoie de aer proaspăt, de o nouă viziune pe toate domeniile. Această nevoie plutește în aer! De aceea viitorul primar va trebui să ia taurul de coarne și să lucreze concomitent pe toate palierele administrației. Și mereu să stea cu urechea ațintită la nevoile cetățeanului.

FIECARE CARTIER AL BISTRIȚEI MERITĂ UN PARC DE JOACĂ, SPAȚII VERZI ȘI LOCURI DE RECREERE

Sunt foarte multe capitole la care orașul este în agonie, iar fără o echipă și fără cunoștințe de organizare doar ne amăgim și visăm! Eu cred că ajunge cu visatul și e vremea să ne venim în fire și să facem din Bistrița un oraș adevărat. Începând din clipa asta!

În administrație ești mereu biciuit de timp și obligat să lucrezi pentru cetățeni, că de ceea te-au ales! Iar administrația este o știință pe care nu mulți o stăpânesc și puțini știu să o aplice!”

Liviu Rusu, candidat UNPR la Primăria Bistrița

(PE)

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.