Actualitate Politică

Localnicii din Unirea au învins în războiul cu Primăria Bistriţa. Senatorul Dorin Dobra a fost de partea lor

O suprafaţă de teren de peste 1500 de metri pătraţi aflată în spatele bisericii din cartierul Unirea va fi în continuare de teren de sport, aşa cum vor localnicii. Oamenii, în numele cărora vorbeşte Emil Petri, au reuşit să convingă autorităţile cu ajutorul senatorului Dorin Dobra că aceasta este cea mai bună soluţie, deşi au existat mulţi opozanţi, inclusiv proprietarii caselor din jurul terenului.

„Vreau să vă anunţ că terenul din spatele bisericii de la Unirea va fi unul de sport aşa cum îşi doresc majoritatea localnicilor. Am reuşit să convingem autorităţile locale că e important să le oferim tinerilor un loc în care să poată juca fotbal şi să pratice şi alte sporturi”, a declarat senatorul Dorin Dobra.

Reamintim că, în data de 20 mai, senatorul Dorin Dobra şi consilierul municipal PNL Sorin Hangan au făcut o vizită la Unirea la invitaţia lui Emil Petri, cel care a susţinut ideea amenajării unui teren de sport în spatele bisericii ortodoxe. Bărbatul a depus la Primăria Bistriţa cinci cereri în acest sens şi, de fiecare dată, i s-a răspuns că “situaţia juridică a  terenului e incertă”. Până la clarificarea situaţiei, sătenii din Unirea ar avea voie, conform documentului semnat de Direcţia Patrimoniu, să folosească terenul pentru praticarea sportului, însă Emil Petri nu a fost mulţumit. El vrea ca suprafaţa să fie nivelată, să fie montate porţi, plase şi alte dotări corespunzătoare pentru zilele în care ne aflăm în ciuda faptului că, susţine el, ar fi unii proprietari de vile care se opun amenajării unui teren de sport la Unirea sub pretextul că s-ar face zgomot şi ar fi deranjaţi.

Senatorul Dorin Dobra şi consilierul municipal Sorin Hangan au fost de acord să-i susţină cauza şi la nivel politic. După rezolvarea problemei juridice urmează amenajarea terenului şi dotarea lui cu cele necesare.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.