Locuitorii din Ghinda nu vor mai fi obligați să își țină morții în case pentru că și în cartierul se va amenaja o capelă. Primăria Bistrița a decis să aloce peste 550.000 de lei pentru construirea unei capele în care să se oficieze slujbele de înmormântare, fiind aprobat un studiu de fezabilitate.
Cu acești bani, se va realiza construcția unei clădiri noi cu funcțiunea de bază capelă mortuară având o suprafață construită de 99 de mp și va fi amenajată incinta, respectiv terenul din preajma ei, o rampă cu trepte și o alee pietonală.
Finanțarea investiției se va face de la bugetul local precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Noua lege funerară, aprobată în 2014 și apoi actualizată, permite românilor să facă înmormântări fără preot, dar nu mai permite priveghiul în casă. De asemenea, oamenii au posibilitatea să aleagă, în timpul vieții, modul în care vor fi înhumați, având și opținea de a fi incinerați.
„Înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare. Locul şi modalitatea înmormântării vor fi conforme voinţei exprimate în timpul vieţii de persoana decedată, fără nici o modificare a ultimei voinţe a acesteia”, se arată în art.16 al Legii 102/2014, privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare din România.
Un alt aspect al legii este cel legat de morminte. Astfel, dacă un loc de veci este lăsat în paragină timp de doi ani, administrația are dreptul de a confisca locul, potrivit dreptul-omului.org.
Mai mult decât atât, noile reglementări UE prevăd că familia are obligaţia să depună persoana decedată la casa mortuară după numai o oră de la momentul decesului.
Un mic pas spre civilizatie. UE stabileste totusi prea multe lucruri discutabile ca sa nu zic absurde. De unde sa stie familia momentul decesului , ca sa duca decedatul la casa mortuara dupa o ora ? Dupa stiinta mea (nu prea multa) intai trebuie sa se stabileasca decesul de catre medicul de familie sau medicul ambulantier , dar sunt cazuri , nu putine la numar in care anumite decese pot avea cauze nenaturale si se cerceteaza de catre cei indreptatiti (medici legisti , procurori etc.).La spitale parca , decesul se declara numai dupa un anumit numar de ore . Mai corect ar fi (poate ?) ca familia sa depuna corpul defunctului dupa o ora de la stabilirea decesului.Sper ca legislatia europeana nu e influentata de religia islamista dupa care mortul trebuie ingropat pana la apusul soarelui …