Luni, locul de joacă din parc a fost predat CSEI nr. 1 Bistriţa pe baza unui protocol de colaborare care va sta la baza acţiunilor de voluntariat organizate de Primărie în colaborare cu elevii voluntari şi profesorii coordonatori de la această unitate de învăţământ.
”Oferim spre adopţie al treilea loc de joacă din oraş, acum spaţiul din Parcul Municipal către CSEI nr. 1 Bistriţa. Printre obiectivele protocolului se numără dezvoltarea unei relaţii de colaborare între Primărie şi unitatea de învăţământ având ca scop implicarea elevilor în întreţinerea unor spaţii publice, organizarea unor acţiuni cu caracter educativ. Odată cu semnarea protocolului, elevii devin parte responsabilă a locului de joacă. De acum înainte, Primăria are şi sprijinul elevilor de la CSEI nr. 1”, a spus viceprimarul George Avram.
”Mulţumim pentru încrederea acordată. Copiii noştri sunt foarte responsabili şi îşi duc sarcinile până la capăt. Sunt copiii cei mai buni din şcoala noastră, selectaţi în grupul eco, care participă cu mare plăcere în campania Curăţenia de primăvară”, a menţionat directorul CSEI nr. 1 Bistriţa, Doris Vass.
Cu această ocazie, pentru ca bistriţenii să conştientizeze implicarea tinerilor voluntari în acţiunile comunitare, a fost amplasată o plăcuţă cu textul: “Elevii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 îngrijesc acest spaţiu şi vă roagă să păstraţi curăţenia! Respectaţi-le munca!”.
Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook.
Copii….fiti atenti la drujbele Primariei. Sesizarile le puteti face la Garda De Mediu la APM si la Ecologistii Bistriteni.