Actualitate Politică

Lorant Sas și Emilian Gabor: Salutăm decizia colegilor noștri parlamentari

Salutăm decizia colegilor noștri, parlamentari USR, de a demisiona pentru a nu beneficia de pensie specială.

Au apărut în mediul public o serie de reacții care converg în aceeași direcție: gestul parlamentarilor USR este nul, fiindcă aceștia își păstrează în fond pensia. Fake news!

Normele metodologice spun că indemnizaţia pentru limită de vârstă se cuvine deputatului/senatorului care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: […] a exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator”, iar statutul deputaților și senatorilor prevede că ”durata mandatului de deputat sau de senator este egală cu durata mandatului Camerei din care face parte”.

Indiferent de opiniile exprimate în public, textul juridic este clar. Este nevoie de un mandat complet pentru a putea beneficia de pensie specială. Mandat actual sau precedent!

Spre deosebire de vechile partide, pentru noi exercitarea unui mandat parlamentar sau a unei funcții publice nu este o povară astfel încât să fie nevoie să fim plătiți suplimentar. Este o datorie.

Una dintre primele legi depuse de USR în 2017 a fost cea privind desființarea pensiilor speciale. Vechile partide nu au vrut sa o supună la vot. Ba chiar au inventat noi pensii: pentru primari. Am reușit să amânăm intrarea în vigoare a acelei legi, dar dacă Guvernul nu dă OUG până la 1 ianuarie, primarii și foștii primari (toți) vor primi pensie specială.

Fără pensii speciale este angajament de guvernare USR PLUS.

Noi facem ce spunem!

Lorant Sas și Emilian Gabor – Alianța USR PLUS Bistrița-Năsăud

Candidați la Camera Deputaților și Senat

(Comandat de: PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – USR | Realizat de Timp Online SRL | Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200021)