
La stația de pompare ape uzate de pe strada Falezei din Bistrița s-au făcut lucrări de modernizare. În prezent stația funcționează corespunzător și cetățenii nu au mai semnalat probleme, informează Aquabis.
Această stație de pompare apă uzată a fost proiectată și construită de către Primăria Bistrița în anul 2012 pentru a deservi imobilele existente atunci în această zonă. Având în vedere faptul că zona s-a dezvoltat în ritm alert în ultimii ani, echipele de intervenții și de întreținere pompe, dotate cu echipamente de specialitate și utilaje corespunzătoare, au intervenit regulat, de mai multe ori pe săptămână, pentru decolmatarea pompelor și pentru curățarea zonei astfel încât locatarii să beneficieze în condiții optime de serviciul de canalizare.
Pentru eficientizarea funcționării acestei stații, Aquabis SA, prin Compartimentul Întreținere Stații Pompe și Secția Rețele Canalizare, a demarat săptămâna trecută lucrări care să sprijine capacitatea stației în preluarea apelor uzate menajere și deșeurilor aferente. Lucrarea a implicat construcția și montarea în incinta stației a unui cheson nou și a unui coș suplimentar pentru reținerea deșeurilor.
”Stația de pompare apă uzată va funcționa în parametri optimi dacă există cooperare și acțiune responsabilă din partea tuturor părților implicate. Funcționarea optimă a stațiilor de pompare ape uzate depinde și de acțiunile fiecărui utilizator! Facem din nou apel la spiritul civic al cetățenilor și îi rugăm să utilizeze sistemul de canalizare cu responsabilitate. Cârpele, șervețelele umede, bețișoarele de urechi, scutecele, ambalajele, resturile de mâncare sau uleiul alimentar uzat sunt deșeuri destinate coșului de gunoi, nu toaletei sau chiuvetei și, în final, sistemului de canalizare. Acestea duc la colmatarea sistemului de canalizare și la blocarea pompelor!”, este mesajul companiei de apă.










ACOLO ESTE UN CANAL FOARTE PERICULOS,DACA NU STII SI CALCI PE EL I-TI RUPI PICIORUL.
Se deverseaza cumva in raul Bistrita ? Numai intreb !…
Exista (cumva) un proiect pentru realizarea unei statii de epurare pentru partea de oras amplasata pe malul stang al raului Bistrita? Daca nu exista ar fi bine ca cineva sa aiba initiativa. Cine oare , cine oare ? Primaria face greva , Aquabis o urmeaza iar pe Agentia pentru Protectia Mediului nu o intereseaza…