Lucrările de renovare energetică a Palatului Administrativ din Bistriţa, finanțate cu 4 milioane de euro, bani din PNRR, se apropie de final, anunță subprefectul Ioan Zăgrean. Deja, se lucrează la montarea ușilor în interior și la finisaje în așa fel încât până la jumătatea lunii septembrie să fie gata.
Palatul Administrativ găzduiește Instituția Prefectului, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar şi unele servicii, cuma r fi cel de Înmatriculări, de Pașapoarte și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor. În afară de CJ, toate au fost relocate.
Lucrările au fost scoase la licitație în martie 2023 și au fost câștigate de firma Record.
Reabilitarea energetică s-a făcut prin izolare interioară, întrucât imobilul se află într-o zonă de protecție a monumentelor istorice. Prin proiect au fost schimbate instalațiile electrice și sanitare, dar vor fi montate și trei stații de încărcare a vehiculelor electrice.
Valoarea contractului este de aproximativ 4 milioane de euro, din care 3,5 milioane de euro este suma alocată prin PNRR, diferența fiind asigurată din bugetul Ministerului Afacerilor Interne.
Prin aceste ar urma să fie reduse costurile de întreținere cu 50%. De asemenea, se vor monta trei stații de încărcare a mașinilor electrice.
Cu 4 milioane de euro puteau face alt palat administrativ gata izolat.
In prețul asta intra și comisioanele. Nimic nu este gratis, nici măcar un contract de papetărie sau hârtie igienica, totul are un preț.