A zecea ediţie a Olimpiadei Inocenţilor, dedicată copiilor cu dizabilităţi, a atras atenţia comunităţii încă din preziua evenimentului când în oraş a fost organizat un garage sale în faţa Palatului Culturii, un flash mob cu majoretele de la Cheers, un concert în Parcul Municipal şi o vânătoare de comori, toate ce scop caritabil.
Majoretele de la Cheers, antrenate de Roxana Lăpuşte, au făcut demonstraţii miercuri la Lamă şi la Big să dea de veste tuturor că, la Bistriţa, urmează două evenimente importante: joi, Olimpiada Inocenţilor, ediţia a zecea, şi sâmbătă Campionatul Naţional de Majorete, găzduit în premieră de oraşul nostru.
Andrada Miron – Fundaţia Inocenţi: „Noi, prin acest flash mob vrem să anunţăm evenimentele care au loc astăzi şi mâine la Bistriţa: garage sale în faţa Palatului Culturii, concertul susţinut de Florin Mândru care e în scaun cu rotile, vânătoarea de comori, toate în scop caritabil. Avem peste 400 de copii care vor participa la Olimpiada Inocenţilor care se ţine joi şi 300 de voluntari. Aşadar, întreaga comunitate e implicată şi ţin să mulţumesc şi partenerilor şi colaboratorilor noştri, începând cu Primăria Bistriţa, Palatul Culturii care a făcut posibil concertul din această seară, şcolile din judeţ, şcolile speciale, Şcoala Lacrima. Olimpiada Inocenţilor este o multiplicare a evenimentului special olympics, doar că la noi probele sunt adaptate pentru copiii cu dizabilităţi. Cel mai frumos lucru este că noi nu avem podium, la noi toţi copiii câştigă diplomă şi medalia de locul întâi. Avem probe artistice, sportive, pictură şi desen, scenete, dansuri, cam tot ce se poate. Anul acesta avem voluntari de toate vârstele, începând de la 14 ani până la 45, dovadă că lumea şi-a schimbat percepţia faţă de acest eveniment şi faţă de copiii cu dizabilităţi”.
Tot miercuri, în Parcul Municipal, s-a desfăşurat şi un garage sale. Pentru donaţii de la un leu în sus, bistriţenii au primit suc de mere, jucării, haine pentru copii sau chiar încălţăminte nouă.
Adela Cârcu – Fundaţia Inocenţi: „Este îmbrăcăminte pentru copii mici, de la zero la un an, majoritatea lucruri donate de partenerii noştri din Franţa şi Anglia. E prima oară când organizăm acest garage sale şi văd că merge foarte bine. Toţi banii pe care îi adunăm azi vor fi utilizaţi pentru Olimpiada Inocenţilor de joi. Sunt lucruri noi. Este încălţăminte din piele pentru femei, avem nişte lucruri tricotate de doamne pensionare din Franţa şi Anglia care ni le-au trimis nouă să le dăm mai departe. Ne bucurăm că la ediţia din acest an vor veni peste 400 de copii cu dizabilităţi, avem tot mai mulţi voluntari înscrişi – peste 300 – şi, în premieră, avem Primăria Bistriţa partener în acest proiect care ne susţine şi financiar, şi logistic. Sperăm ca, de anul viitor, Olimpiada Inocenţilor să fie inclusă pe lista evenimentelor organizate de municipalitate”.
Olimpiada Inocenţilor începe joi la ora 15.00 pe platoul din faţa Palatului Culturii cu o paradă şi va continua cu jocuri, concursuri şi multă voie bună pentru copii şi famiile lor.
Adaugă comentariu