Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că a fost părăsit de către echipa de negociere pentru alcătuirea coaliţiei desemnată de PNL din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău, iar aceştia au încercat să convoace un BPN al partidului pentru a arunca în aer formarea coaliţiei de guvernare: ”Preşedintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi negocierile pentru formarea Guvernului. Am fost părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău, care nu numai că m-au părăsit în timpul negocierilor, ci au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional în pline negocieri pentru a arunca în aer formarea coaliţiei”.
Ludovic Orban a vorbit și despre momentul fotografiei cu mai mulţi liberali alături de Florin Cîţu, care au spus că îl susţin pe actualul premier pentru şefia PNL.
”Multă lume m-a întrebat de ce nu am făcut şi eu poză cu oameni în spate. Ştiţi foarte bine că nu am nevoie de o poză cu oameni în spate. Pentru că eu fac o poză cu oamenii în toate localităţile, în toate judeţele unde mă duc şi fac cu fiecare individual. Pentru mine chiar şi cei care au fost în poza respectivă sunt colegii mei de partid şi partenerii mei, indiferent de deznodământul acestor alegeri interne. Şi aşa au fost. Să ne uităm puţin: dintre cei care sunt acolo, în poză, eu m-am purtat cu ei nu numai corect, ci chiar am investit în ei. Unde s-a mai văzut într-un partid ca un secretar general, care este propus de preşedintele PNL, să se întoarcă împotriva preşedintelui PNL, dar să se agaţe în continuare să fie secretar general al partidului? Nu există aşa ceva în niciun partid politic. Dar am acceptat acest lucru. Până la urmă, oamenii au dreptul la opţiune, au drept şi la uitare”, a precizat Orban.
El a menționat că ”încrederea se câştigă foarte greu şi se pierde foarte, foarte uşor”. ”PNL are nevoie de democraţie şi mai ales de lideri care respectă democraţia. Nu are nevoie de oameni care conduc organizaţii şi care astăzi votează în Biroul Politic un candidat şi mâine se duc la poză cu alt candidat, fără să le spună nimic colegilor lor”.
Robert Sighiartău a răspuns: ”Nu, nu l-am părăsit. Nu am mai participat la negocieri la Vila Lac II pentru faptul că toate ministerele dezvoltării, economice au fost cedate USR PLUS şi din acel moment am zis că nu vreau să fiu părtaş al istoriei cu această mişcare de trădare a intereselor partidului. Vom discuta și despre asta în Biroul Executiv al PNL, pentru că este un for intern şi cred că trebuie să ne spunem lucrurile în faţă, nu în afara partidului”.
Congresul PNL în care va fi aleasă conducerea partidului va avea loc în 25 septembrie.
Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, face parte din echipa lui Florin Cîțu. El este membru în comisia de organizare a Congresului PNL, din partea acestuia. ”Florin este un liberal pur-sânge, un lider al noii generații din PNL. Sunt convins că alegerea lui Florin Cîțu în fruntea PNL va însemna înnoire, deschidere și profesionalism, precum și respect pentru experiența și performanța colegilor liberali din administrațiile locale. PNL va ieși întărit și solidar după Congresul din septembrie. Succes, Florin! PNL, reformă!”, a fost mesajul lui Robert Sighiartău după lansarea candidaturii lui Florin Cîțu.
Vremea ta a trecut,dle Orban.Esti mai bun decat ciuma rosie, dar mult mai slab decat generatia Citu @co.Ei sunt singurii(impreuna cu usr)care realizeaza ca tara nu mai poate lua bani imprumut la infinit ca sa plateasca dictatura bugetara crescuta de securistii psdisti(adevarati guzgani rozalii!!).
Oare de ce toti din poza nu il mai susțin pe Orban,toti sunt trădători!Nu domnule Orban ati luat-o pe aratura,va credeți un stăpân peste tara,sunteti un Dragnea mai elegant numai.
Ati negociat numai în interesul personal și mințiți ca v-au părăsit la negocieri colegii cand defapt i-ati umilit si v-ati arătat mușchii în fata celorlalti stabilind singur tot.
Vremea lui Orban a trecut,are aceleași metehne ca si comuniștii,cine nu este de acord cu mine este tradator.
Bravo celor care sau ridicat impotriva lui,asta înseamnă demnitate și liberalismul sa ai curajul sa te ridici impotriva celui are spune eu te-am făcut nu stiu ce!
Robert Sighiartău este un copil de bani gata fără școală și fără caracter. După ce a fost făcut om de către Olteanu, l-a trădat. La fel a procedat și cu Orban. La parlamentare și-a trădat oamenii care erau alături de el. Penticostalul ăsta n-are obraz. Cariera lui politică se va încheia în 25 septembrie, după ce Orban îl va învinge pe Câțu.
poi cum Ovidiu nu mai iau imprumut cand se imprumuta zilnic? esti senatoru???
Daca tot vorbim de culori cacanii, rosii, galbene si portocalii ,va saluta VERDELE veveritz si va transmite sa nu fiti rai, sa faceti politica dar nu una porceasca.
Epigonii Brătienilor sunt vai steaua lor.
Nu au cum reprezenta o adevărată nădejde pentru țară și cetățeni. Nu pot anihila ciuma roșie și toate nedreptățile făcute din dec.’89 încoace. NU pot ajuta corect toate categoriile de oameni, toate clasele sociale care s-au conturat.
Iar Robert Sighiartău și-a dat arama pe față! Păcat că nu e un bun creștin și are atâtea goluri în caracter.
Dupa ce securitatea ne-a bătut , arestat , ucis bunicii si părinții , acum suntem conduși de puii securiștilor !
Si-au infiltrat progeniturile in toate partidele , fara nicio excepție !
Tara de lepre si turnători !
Fuziunea PNL – PDL, validată în Congresul din 2014, își arată limitele si acum după aproape 7 ani. Ce nu au inteles atunci liberalii autentici este ca oricît ar părea de tentantă formarea unui mare partid de dreapta, cei care trebuia să-şi dea mîna ar fi avut nevoie de o perioadă de acomodare, de topirea unor adversităti reciproce care s-au acumulat în anii de după revolutia din 1989. Au fortat lucrurile creind sentimentul că fuziunea este dorită de toţi membri şi că decizia aparţine tuturor, nu doar unor lideri care ştiau jocurile de culise ce stăteau în spatele unei astfel de decizii. Ba mai mult au lăsat portile deschise pentru un proces de unificare a dreptei. Au considerat că e nevoie de toate fortele politice de dreapta si că numeni nu trebuie exclus. Asa a ajuns un individ „fără prințipuri” ca Rareș Bogdan să profite de naivitatea liberalilor si să facă jocurile in PNL, creind bisericuţe in partid.
Pentru autenticitate, vezi poezia intitulată „Rareșologică” de Romeo Serafim:
Io mi-s Rareș,liberalu’
Ș-am venit să candidez,
Lu’ Sică să-i frec ţucalu’,
Că de Gușă mă tratez.
El m-a pus capu’ la listă,
Că vrea o locomotivă,
Negăsind altă batistă,
Să și-o pună pe colivă.
Vă spun fără doar și poate,
Că din două’șase mai,
O să mă târăsc și-n coate,
Să mă umplu de parai.
Ați văzut în emisiune,
Câți români mă venerează,
Că în televiziune,
Sunt șef de autobază.
Cu Oana și cu Oreste,
Ne-am zbătut din zori în seară,
Da’ le-a jucat niște feste
Pătrunjelu’ și-s pe bară.
Lupt din greu pe baricadă,
Cu ciuma și cu penalii,
Da’ din mai în cruciadă,
O să merg cu liberalii.
Cea mai tare-i lista-n frunte
Cu mine, Falcă și Hava
Și-o să ducem lupte crunte,
La cai, să le luăm potcoava.
Da’ i-am pus la coada vacii,
Pe Nistor și pe Bușoi,
Că nu au, aurolacii,
Anvergură de smardoi.
O s-aducem bani cu sacu’,
Pentru străzi occidentale,
Ca să aibă și macacu’,
Unde să dea la pedale. .
Mă votează ardelenii,
‘Re-aţi ai dreaq de regăţeni,
Cu Blaga,Buda,Vălenii,
Scăpăm țara de melteni.
Voi mâncați doar barabule
Și beți apă de cișmea,
Noi, cu burțile sătule,
Stăm cu gura la canea.
Noi vrem parcuri naturale,
Orhidee pe alei,
Voi cu Dragnea la taclale,
Vreți bere și mititei.
Noi, la Cluj, avem Untold-uri,
De stă Europa-n „koor”
Și dacă mișcăm din șolduri,
Boc își face „kooru” ciur.
Că-n Bucale dă Găbiţa,
Doar concerte cu Chirilă,
Ăla plânge și zeița,
Îi dă bani de-o clorofilă.
Noi vom face scor istoric,
Fără Crin, că ăla-i vax
Și în carul alegoric,
Punem voturile-n bax.
Deci vă spun să n-avem vorbe,
Că noi suntem „nambăr uan”
Și promit s-aveţi în ciorbe,
Pătrunjel și leuștean.