Sport

Măcel! Gloria Bistriţa – CFR Cluj 0-5. Manea şi-a ieşit din minţi la final (FOTO)

Echipa bistriţeană a luat o mână de goluri de la CFR Cluj în etapa a 27-a a Ligii I. După terminarea partidei au avut loc scene demne de Vestul Sălbatic. Antrenorul Nicolae Manea, care a declarat că nu s-a simţit niciodată atât de umilit, l-a lovit pe ofiţerul de presă al clubului şi a ameninţat un alt jurnalist. El şi-a cerut apoi scuze de la purtătorul de cuvânt, motivând că era foarte nervos.

CFR n-a oprit în halta Bistriţa. Gloria, doar o drezină

Gloria Bistriţa a întâlnit duminică 21 aprilie, pe teren propriu, în etapa a 27-a a Ligii I, formaţia CFR Cluj. Campioana ediţiei trecute de campionat, acum o echipă de mijlocul clasamentului, nu bătuse pe nimeni în acest an. A făcut-o la Bistriţa, iar Eugen Trică a debutat ca antrenor în prima ligă cu o victorie la scor.

”Feroviarii” au deschis scorul la capătul primului sfert de oră, când Deac l-a lansat în adâncime pe Ioan Hora şi acesta a înscris cu un şut de la 12 metri printre picioarele lui Dolha (minutul 17). La reluare, după două ocazii în urma cărora Gloria putea egala, filmul s-a rupt. Portarul Dolha l-a faultat în careu pe Weldon şi a văzut direct cartonaşul roşu. Ricardo Cadu a transformat cu un şut în forţă lovitura de pedeapsă (minutul 63) şi nou-intratul Albuţ, revenit între buturile Gloriei, a scos şi el mingea din plasă. Gazdele au fost în continuare un simplu sac de box pentru clujeni. În minutul 65, Camora a pătruns în partea stângă, a centrat în careu şi Weldon a reluat cu latul din 6 metri. În minutul 85, V. Pop l-a faultat în suprafaţa de pedeapsă pe Ciprian Deac, acesta marcând de la punctul cu var. Coşmarul s-a încheiat în minutul 90, când Sergiu Buş a înscris cu o lovitură de cap din 5 metri după o lovitură de colţ executată de Deac. Gloria, care şi-a egalat cea mai drastică înfrângere de pe teren propriu, tot un 0-5 încasat în 28 mai 2005 contra Sportului Studenţesc, rămâne pe ultima poziţie a clasamentului, cu 17 puncte.

Incidente la final, Manea erou negativ

După terminarea partidei, tehnicianul formaţiei bistriţene, Nicolae Manea, l-a luat în colimator pe ofiţerul de presă al clubului, Ionuţ Capotă, care se dusese la vestiare pentru a-l chema la interviuri. Manea l-a prins de gât şi i-a aplicat o lovitură cu piciorul. ”I-am vorbit frumos, i-am spus doar că este aşteptat să dea declaraţii după meci”, a precizat Capotă. ”Mi-am cerut scuze faţă de el, eram foarte nervos”, a încercat Manea să dreagă lucrurile. Ulterior, antrenorul Gloriei şi-a mai ieşit o dată din fire, atunci când la o conferinţă de presă ad-hoc la marginea terenului ziaristul Adrian Linca i-a reproşat ieşirea de mai devreme, jocul slab al echipei şi l-a întrebat de ce nu îşi dă demisia. Nicolae Manea l-a ameninţat pe jurnalist şi a fost ţinut cu greu de oficialii Gloriei, pentru ca lucrurile să nu degenereze. ”Pleacă, să nu te iau la pumni”, ”Du-te cu Dumnezeu, altfel îţi rup şi celălalt tendon. Uşcheală!”, ”Să nu te mai văd aici, marş!”, sunt câteva dintre cuvintele folosite de Manea. În tot acest timp, preşedintele de onoare Jean Pădureanu i-a transmis să se calmeze şi să termine cu circul: ”Nae, opreşte-te, du-te la cabine, vrei să ajungi la puşcărie?”.

Jean Pădureanu (preşedinte de onoare Gloria Bistriţa): ”Nu meritam să luăm cinci goluri, scorul e enorm. Echilibrul s-a rupt la acel 11 metri urmat de eliminare. Sunt ani buni de când nu am mai luat cinci goluri la Bistriţa. Nicolae Manea mi-a spus să-mi caut antrenor, că el pleacă. Nu poate preşedintele de onoare să schimbe antrenorul. Dacă aş fi fost preşedinte, îl dădeam afară, dar nu depinde de mine, ci de conducerea executivă”.

Nicolae Manea (antrenor principal Gloria Bistriţa): ”Staţi liniştiţi că o să plec, nu vedeţi ce jucători avem? Foarte umilit m-am simţit, nu-mi convine să pierd aşa. Una e când iei un gol, alta e să iei cinci. Nu mai suport. Am luat până la urmă cinci goluri de la campioană, uitaţi-vă ce lot au. Ce să fac, să joc eu? Păi ce, trebuie să mă dea ei afară? Plec eu. Să-mi dea întâi banii pe care au să mi-i dea şi apoi plec. Nu îmi convine să fiu umilit. Nu mi-e ruşine până la meciul de azi cu ce am făcut aici. Plec eu şi sigur o să dea Gloria 15 goluri pe meci. Haideţi să vă spun, eu am semnat pe încă trei ani, 3.000 de euro pe lună. Dacă vreau, plec, dacă nu, nu. Eu respect contractul, dar sunt cu nervii la pământ. Nu e adevărat că am avut salariu 7.000 de euro pe lună, 6.000 am avut, dar n-am luat niciun ban. În noul contract e clauză că dacă la vară nu facem echipă de promovare, adică dacă eu consider că nu putem promova cu echipa aia, se reziliază contractul şi am plecat”.

Eugen Trică (antrenor CFR Cluj): ”Mă bucur de victorie, veneam după o serie neagră. Nu mă aşteptam la acest scor, tot ce voiam era să câştigăm. A fost o mobilizare exemplară şi am învins fără probleme. Era tragedie dacă nu luam cele trei puncte”.

Gloria Bistriţa: Dolha – Ţârcă, Hlinca, Ad. Iordache, Kanon – Pouye, M. Stancu (Curtuiuş 46) – R. Radu (B. Oprea 31), Enescu, V. Pop – Antonache (Albuţ 62). Antrenor Nicolae Manea

CFR Cluj: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora – Maftei (Vass 70), Muniru – Deac, Rui Pedro (S. Buş 80), Hora – Maah (Weldon 35). Antrenor Eugen Trică

Stadion: ”Jean Pădureanu” – Bistriţa. Spectatori: 2.500. Arbitri: Robert Dumitru – Stelian Slabu (ambii Braşov), Bucsi Imre (Sfântu Gheorghe) – Emil Voicu (Bacău). Observatori: Ioan Zare (Oradea), George Ionescu (Bucureşti).

Celelalte partide din etapa a 27-a a Ligii I: Universitatea Cluj – Gaz Metan Mediaş 3-4, CS Turnu Severin – CSMS Iaşi 2-1, Viitorul Constanţa – Rapid Bucureşti 1-2, Astra Giurgiu – Ceahlăul Piatra Neamţ 4-2, Concordia Chiajna – FC Vaslui 1-1, Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti 2-0, FC Braşov – Oţelul Galaţi 3-2, Steaua Bucureşti – Petrolul Ploieşti 2-2.

Click pentru clasamentul Ligii I!

În runda viitoare, a 28-a, Gloria Bistriţa joacă în deplasare cu Pandurii Târgu Jiu – luni 29 aprilie, de la ora 19.00, în direct la Dolce Sport.

Mai multe fotografii – pe pagina noastră de Facebook!

gloriacfr1 gloriacfr2 gloriacfr3 gloriacfr4 gloriacfr5 gloriacfr6 gloriacfr7 gloriacfr8

10 comentarii

  • ceea ce a facut primaria dind bani acestor oameni de la gloria este caz penal, ceea ce a facut acest Manea este caz penal ……oare cind se va sesiza cineva si va judeca aceste penalitati. cine ??? daca intr-o saptamina nu face nimeni acest lucru, il fac eu. promit !

  • D-na Cristiana vă rog să-i mai cenzurați acestui postac de serviciu numit Raul Adrian intervențiile pe majoritatea articolelor d-voastră. Deja e și mare jurist știe cu siguranță Codul Penal dă în judecată Primăria, Consiliul Local. Deja produce iritare prezența lui constantă pe acest site, nu știu, poate ati promis un premiu celor care au atitudine de justițiari și se pricep la toate însă cu siguranță profilul acestui pseudocunoscător merită alceva.

    • eu zic sa ma judecati si executati in public , pe stadionul J. Padureanu. asa se face dreptate.

  • Pe aceasta pagin a, in josul ei sint niste regului si conditii. va rog sa-mi spuneti pe care le-am incalcat . aaaa…..ca nu va convine dvs. ceea ce spun, aveti multe posibilitati. va salut si va doresc o zi buna . buna de tot.

  • CRED CA PRESA BISTRITEANA AR TREBUII SA FACA O CAMPANIE IMPOTRIVA PRIMARULUI CARE DA 20 MILIARDE PE AN LA GLORIA ,SUNT BANI PUBLICI DIN CARE MANEA AVEA PE LUNA UN SALAR DE 6000EURO,PENTRU ULTIMUL LOC SI PENTRU ASA COMPORTAMENT MIE MI SE PARE ENORM,,,ACEASTA ESTE REALIZAREA LORDULUI BUGETAR JAN PADUREANU PENTRU CARE O SA-I FACEM STATUIE BISTRITENII PE BANI PUBLICI,,,AR FI CAZUL CA ACEASTA PRADA DE BANI DIN PARTEA PRIMARIEI SA INCETEZE…VEDETI PADUREANU ESTE UN OM BOGAT IN TOP 300 FARA SA AIBA O AFACERE IN BISTRITA SI A FACUT BOGATI PE MULTI ,,,TOTUL DIN BANI PUBLICI UITE CE A AJUNS GLORIA,,,,STOP JAF STIMATE DOMNULE PRIMAR ales doar pentru ca erai candidatul USL,,AR TREBUII SA LE PUPI PANTOFII LA CONDUCEREA JUDETEANA PSD NU SA VORBESTI TU RAU DESPRE EI,,RUSINE!!!!!

    • asta spun si eu de ani de zile ca cineva trebuie sa se sesizeze si sa opreasca abuzurile care se fac pe banii nostrii . dar vezi tu ca apare u Calin care cere sa fim sanctionati si cenzurati.

    • Daca ai fi fost putin atent, ai fi observat ca in ultimii ani numele echipei de fostbal (sau al clubului) s-a tot schimbat. (FC Gloria, ACF Gloria, CF Gloria 19XX, si altele). Si asta e doar o parte din „miş-maş-urile” făcute în spatele unui aşa zis club de fotbal. Dar mereu se găsesc oameni de o inteligenţă mai mult decât îndoielnică să sară în sus şi să apere „onoarea” Gloriei.

    • În primul rând, nu dă primarul, dă Consiliul Local prin votul majorităţii care o fi ea. În ultima perioadă s-a demonstrat că majoritatea poate fi alcătuită din oricine.

    • doamna Cristiana , da primarul nu are nici o vina si nici o implicare . puneti dvs, ghilimelele de rigoare .

  • Dl. Marius , binenteles ca totdeauna se gasesc oameni care sa sara in ajutorul gloriei, si stiu si de ce . mai trebuiau sa o denumeasca CF Gloria 19 XXX ! ca dupa cite ne-a povestit Manea luna trecuta ……..puteau .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.