Actualitate

Mandatele de parlamentar, atribuite oficial. Tabloul complet în Bistrița-Năsăud

Biroul Electoral Central a anunțat mandatele de deputat și senator atribuite în județul Bistrița-Năsăud în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie.

PNL și PSD au obținut câte un mandat plin de deputat, prin deschizătorii de liste, celelalte mandate de deputat și senator intrând în etapa redistribuirii la nivel național (la Camera Deputaților: PNL – 1, PSD – 1, Alianța USR PLUS – 1, iar la Senat: PNL – 1, PSD – 1).

Astfel, PNL și PSD vor avea câte doi deputați și un senator, iar Alianța USR PLUS un deputat.

Parlamentarii aleși din partea PNL sunt deputații Robert Sighiartău (secretar general al PNL), Diana Morar (președinte OFL BN, din ianuarie a.c. secretar de stat în Ministerul Justiției) și senatorul Ovidiu Florean (secretar general al PNL BN, până acum consilier județean).

PSD va fi reprezentat în Parlament de deputații Daniel Suciu (fost vicepremier și ministru al Dezvoltării) și Bogdan Ivan (liderul TSD BN, ales în toamnă consilier județean), precum și de senatorul Ioan Deneș (fost ministru al Apelor și Pădurilor), toți vicepreședinți PSD BN.

Al cincilea mandat de deputat îi revine președintelui PLUS BN, Lorant Sas, candidatul Alianței USR PLUS.

Daniel Suciu (40 de ani) și Ioan Deneș (52 de ani) sunt la al treilea mandat consecutiv în Parlament, Robert Sighiartău (31 de ani) la al doilea, ceilalți urmând să ocupe în premieră o funcție de demnitar: Diana Morar (41 de ani), Ovidiu Florean (51 de ani), Bogdan Ivan (29 de ani), Lorant Sas (47 de ani).

Față de precedenta legislatură, PNL are în plus două mandate, iar PSD și-a păstrat numărul de parlamentari. Dacă în ultimii patru ani a fost reprezentat în Parlament partidul USR, acum a venit rândul PLUS. Au ieșit din schemă PMP și ALDE.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

La nivel național, PSD a obținut 110 mandate la Camera Deputaților și 47 la Senat, PNL – 93 la Camera Deputaților și 41 la Senat, Alianța USR PLUS – 55 la Camera Deputaților și 25 la Senat, AUR – 33 la Camera Deputaților și 14 la Senat, UDMR – 21 la Camera Deputaților și 9 la Senat.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va convoca noul Parlament, pentru constituire, în data de luni 21 decembrie.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Aici repartizarea anunțată de BEC

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Comparație cu legislatura precedentă

2016-2020: PNL – 1, PSD – 2+1, PMP – 1, USR – 1, ALDE (apoi PPU-SL) – 1

Camera Deputaților: Robert Sighiartău / Daniel Suciu, Doina Pană / Ionuț Simionca / Cristina Iurișniți

Senat: Ioan Simionca / Ioan Deneș

2020-2024: PNL 2+1, PSD 2+1, USR PLUS – 1

Camera Deputaților: Robert Sighiartău, Diana Morar / Daniel Suciu, Bogdan Ivan / Lorant Sas

Senat: Ovidiu Florean / Ioan Deneș

7 comentarii

  • Ei tot cu mai multi bani, noi tot mai saraci si cu mai multe griji ! Pe cand 300 de parlamentari asa cum sa votat ? Multi din ei au mai fost in Parlament si nu au facut nimic sa care cumva sa credem ca acum o sa faca ceva. Pardon fac isi umplu cat mai mult proprile conturi si nu lasa loc de buna ziua ca doar peste 4 ani daca sunt sanatosi sunt tot pe functii grase.

  • Trebuie să ne obișnuim cu acest „joc” democratic și să nu fim așa de pătimași. Cele mai multe comentarii sunt răutăcioase, îmbrăcate în nostalgia lipsei unui „Tătuc” sau a „Moașei Comunale”…Democrația e scumpă, dictatura e mai ieftină… dar s-a dus. La prima vedere parlamentarii noștri sunt frumușei și tobă de carte, rămâne de văzut cât se vor implica pentru noi. Să auzim de bine!

    • domnule gavrila….iti amintesti ce frumusei erau parlamentarii din 90?
      mammmmaaaa….se gat avea petre roman!
      avea si scoala multa….scoala hidraulica …il cunostea foarte bine pe chezy!
      ce a facut pentru tine acel om inafara de a incasa salariul si acum pensia?
      nu va fi nici o diferenta dintre astia si fostii!
      te rog sa inlocuiesti cuvantul rautacios din comentariul tau….cu pertinente….si foloseste cuvantul tatuc/moasa comunala doar in nume propriu!

    • Vedem aici comentarii ale unor frustrați lipsiți de ocupație care nici măcar nu au mers la vot. În țara asta e plin de cretini care stau pe tușă și critică. Ei nu pricep nici măcar lucrurile elementare, că există cicluri electorale la 4 sau 5 ani și că astea trebuie să se întâmple. Stați acasă, nu mergeți la vot, poate așa vă răzbunați pe cineva ca răspuns la neîmplinirile voastre. V-ați răzbunat chiar pe voi înșivă dar nu vedeți de retardați ce sunteți. O s-o vedeți pe madam senator Șoșoacă de azi înainte, vreo 4 ani, în fiecare zi!

  • Dar ce ai vrea să facă în trei luni, ce nu au făcut alții în zeci de ani??? Lucrurile încep să se schimbe în bine și asta se vede, pentru cine vrea să vadă, bineînțeles…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.