O studentă din Şieu Odorhei, care s-a autodescris drept o Marilyn Monroe, şi-a încercat norocul la Vocea României. Paula Viţian, studentă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, nu a reuşit să impresioneze juriul format din Loredana, Smiley, Tudor Chirilă şi Adrian Despot decât cu frumuseţea.
„Am venit la Vocea României fiindcă îmi doresc să mă cunoască lumea, să cânt, să ajung cât mai departe şi să îmi fac o carieră din acest lucru. Îmi doresc să fiu în echipa lui Smiley fiindcă îl văd aşa, mai tânăr. E primul meu concurs, sunt foarte emoţionată şi îmi doresc să fie foarte bine”, a spus ea.
La audiţiile pe nevăzute nu a fost însă aşa cum şi-a dorit, juriul nu a fost deloc impresionat de vocea ei.
„Doamne, de ce nu ai cântat cum arăţi? Arăţi ca o Dangereus Woman, aşa. Te-am ascultat cu foarte mare atenţie, dar tot cântecul ăsta a fost cam dezlânat, aşa. Nu ai ales nici să fii senzuală, nici periculoasă, nici rea. Nu am înţeles exact ce ai vrut să-mi transmiţi cu cântecul ăsta”, a spus Smiley.
La rândul lui, Adrian Despot i-a spus: „Semeni cu Khaleesi şi mă aşteptam să văd dragonii în jurul tău, dar exact latura aceasta nepericuloasă nu am auzit-o deloc. Ai fost inconstantă, de multe ori pe sub ton. Ai multe calităţi. Aspectul e foarte important în showbizz. Next time adu dragonii”.
La îndemnul lui Tudor Chirilă, Paula Viţian a mai cântat ceva a capela. „Am o piesă preferată, I Wanna Be Loved By You’ by Marilyn”, a spus ea, a cântat şi a părăsit scena, nefiind aleasă de niciun antrenor.
Paula Viţian, studentă la Pedagogie muzicală, a fost însoţită de părinţii ei.
Adaugă comentariu