Social

Mărișelu, prima comună unde încep anul acesta lucrări la rețeaua de apă

În comuna Mărișelu demarează înainte de jumătatea acestei luni lucrările la rețele de apă, iar în luna februarie, se dă ordinul de începere a lucrărilor și în zona Becleanului, a transmis managerul companiei Aquabis, Ion Șandru, într-o conferință de presă de la finalul anului 2021.

”În data de 10 ianuarie 2022 se dă ordinul de începere a lucrărilor pe contractul 5 care înseamnă comuna Mărișelu cu toate localitățile, iar în 23 februarie 2022 pe contractul 11 care este în zona Becleanului, mai multe localități care vor să își asfalteze, dar și Nușeni care așteaptă să racordeze canalizarea în cea din Beclean și mai lipsește cartierul Rusu de Jos care ține de Beclean și era cuprins la noi pe investiție. Din 11 contrcate, acestea două sunt semnate”,a spus Șandru.

Pentru zona de câmpie, Aquabis a ridicat pe SEAP contractul 3, format din două loturi.

”Acest contract a mai fost licitat încă o dată, dar a trebuit anulat pentru că cei de la Jaspers (fiorma de consultanță a UE – n.r.) au contestat faptul că sunt tarife mici la materiale și a trebuit refăcute prețurile. Am anulat licitația respectivă. După lege, mi se pare că trebuie să stea 51 de zile pe SEAP până se fac ofertele. Undeva prin februarie să deschidem ofertele, să sperăm că vom avea de unde să alegem firmele constructoare. Și ce mai sperăm noi este să se înceteze cu acele contestații pentru că este de lucru în toată țara în execuția de rețele de apă și canal. De exemplu, contractul 4, care a fost primul licitat, mă refer la tronsonul Teaca – Archiud- Ocnița, deși am obținut de la CNSC faptul că au respins contestația celor de la Euscadi – Timișoara, ei, în termen de 10 zile au acționat în instanță și mergem în instanță pentru că legea care a apărut în august 2021 se referă doar la contractele de la data respectivă încoace, deci am fi putut semna contractul cu câștigătorii, dar licitația a fost demarată înainte de data respectivă (când a apărut legea -n.r.). Să sperăm că va trece repede prin instanță, dar firma Euscadi unde pierde, contestă peste tot”, a completat el.

Potrivit acestuia, în prezent, 75% din județ are apă și 60% este racordată la canalizare: ”Sunt unele localități care și-au realizat rețelele de canalizare, dar nu au apă. Nu puteau intra pe programul nostru pentru că nu îndeplineau condițiile și atunci au găsit alte fonduri și atunci stau cu canalizarea în conservare”.

Cu ce este cuprins în etapa a doua a Masterplanului de apă și canalizare se va ajunge ca 90-95% din populația județului să aibă apă la robinete și 80% să fie racordată la canalizare.

”A mai apărut acel program pentru localitățile mai mici să se rezolve partea de canalizare prin fose septice una la două trei case, program cu care noi nu am fost de acord din punct de vedere tehnic. Să faci fose la 2-3 case și să mergi să le vidanjezi, asta înseamnă să duci o materie fecală cu concentrație destul de mare să o deversezi într-o stație de epurare. Dacă nu ai un debit destul de mare într-o stație de epurare, ți-ai dat peste cap topt fluxul tehnologic și plătești penalități. La noi în județ nu s-a implementat, deși solicitări ar fi fost. Se puteau cumpăra și mașini de vidanjare pe același program, dar e greu să faci epurare”, a mai completat Ion Șandru.

În luna martie 2020, s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Bistrița-Năsăud (Master Planul de apă și canalizare – etapa II), proiect în valoare de 239,2 milioane euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Vor fi reabilitate, extinse și dezvoltate noi facilități de captare și tratare a apei, aducțiuni și rețele de distribuție a apei potabile, stații de epurare și rețele de canalizare.

Etichete

1 comentariu

  • Apa curenta este o normalitate daca vrem sa nu mai avem wc uri in curte, gazul la fel o normalitate daca vrem sa avem paduri pe dealuri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.