”În prelungirea discuției privind Piața Centrală, vreau să spun că mi-e dragă oaia, ca și domnului ministru Daea, îmi sunt dragi ciobanii, dar o gașcă locală își bate joc de noi și alege locuri de manifestare total inoportune. Am propus de nenumărate ori reînființarea oborului din Viișoara, iar dacă nu îi place tovarășului primar acolo să aleagă atunci Sărata sau Sigmir. În afară de a se da pe pârtiile din Austria, nu cred că prea a văzut Europa dezvoltată. La Leverkusen și Koln, spre exemplu, sunt multe puncte de obor în toată regula”, a declarat președintele Organizației Municipale Partidul Verde Bistrița, Marius Bălan, cu privire la organizarea campaniei ”Alege oaia” în centrul orașului.
Marius Bălan a menționat că ”mai erau câțiva pași și băgau oile în altarul bisericii”: ”Perimetrul respectiv arăta ca naiba. La Bistrița, cel mai bun slogan ar fi ”Alege boul”. Când te apropii de el, te împunge, îți dă o copită. Cam așa e relația cu onor administrația”.
El a adăugat că Partidul Verde susține campaniile de strângere de semnături inițiate de USR și PMP, ”Fără penali în funcții publice” respectiv ”Primar în două tururi”.
Balane, unii te-au votat dar , din fericire, au fost putini. Mai incearce-ti norocul…sloganul nu-i rau deloc.
Te alegem Balane! „Alege boul” ți se potriveste de minune!
Marius Bălan.
Pe aceasta cale, vreau sa-i multumesc d-lui Balan , am castigat un pariu. Era imposibil sa nu spuna d-l Balan, ca primaria a facut din nou ceva gresit. Sa fi consecvent in viata este o calitate, dar uneori, cu tot respectul, dumneavoastra o luati rau de tot intr-o directie gresita. Am invatat de la oameni mai educati ,din propria mea experienta de viata, atunci cand traiesti cu impresia ca toti sant rai , nu fac nimic bun, doar tu esti cel bun, ai o problema , cand si incepi sa-i jignesti pe toti in jurul tau, este si mai grav.
„alege boul” e cel mai bun slogan electoral al partidului verde.
Da si acest slogan este adresat celor ca tine si ca multi altii asistati care voteaza de 28 de ani intr-o singura directie. Directia este de culoare rosie si exact ca si la semafor asteptam Europenizarea Romaniei. Cu comentaci ca si voi nici o sansa.