”Nu uitați, ieșim la marșul pentru păduri în data de 3 noiembrie! Vă așteptăm la ora 17.00 în fața Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, să mărșăluim împreună și să atragem atenția asupra suferințelor pădurilor din țara noastră. Rugăm să ni se alăture toți cei care cred că merităm răspunsuri la întrebările puse de ani întregi și cei care iubesc pădurea!”, este mesajul postat la evenimentul creat pe Facebook de Asociația Tășuleasa Social.
Traseul Marșului pentru păduri este: Consiliul Județean – Bulevardul Republicii (până la Poliție) – str. Gheorghe Șincai (până în Piața Centrală) – str. Liviu Rebreanu – Consiliul Județean.
Marșul pentru păduri care are loc la Bistrița se alătură celui organizat în Capitală de Greenpeace, Agent Green, Declic și celor desfășurate în același timp în mai multe orașe, pentru a atrage atenția asupra tăierilor ilegale.
”SOS pădurile României! Verzii bistrițeni fac apel la conștiința iubitorilor de mediu și îi roagă să participe la mitingul pentru salvarea pădurilor țării. Numai împreună, iubitori ai naturii, putem opri hemoragia și jaful furtului de lemn din pădurile noastre. Iată de ce noi găsim și răspunsul asupra altui aspect îngrijorător, privind faptul că ursul carpatin nu își mai găsește locul în arealul său datorita acestui jaf și coboară tot mai des din păduri tocmai pentru a-și căuta hrana pe care nu o mai găsește din cauza omului. Vă așteptăm așadar în număr cât mai mare să arătăm că ne pasă și să tragem semnalul de alarmă pentru viitorul guvern, să le cerem responsabilitate totală față de aceste aspecte”, îndeamnă președintele Partidului Verde Bistrița, Marius Bălan.
Mesajul Asociației Bistrița Civică:
Nu iesim ca vine Balan si Chereji si rade dupa aia lumea de noi!
Rabine . ai dreptul sa-i pupi in cur pe cei doi !