Mărturii despre ultima vizită a Regelui Mihai în Bistriţa-Năsăud (FOTO)

În ultimele zile ale anului 2006, Regele Mihai împreună cu Regina Ana și câțiva membri ai Casei Regale s-au aflat în județul Bistriţa-Năsăud. Vizita istorică a rămas în amintirea multora şi a fost relatată pe larg de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta şi Adrian Onofreiu în cartea „Biserica Ortodoxă din Bistrița – O cronologie documentară” şi de protopopul Năsăudului, preotul Ioan Dâmbu într-un articol publicat de Radio Renaşterea.

„În luna octombrie 2006, când împlinea vârsta de 85 de ani, Majestatea Sa Regele Mihai I a spus, între altele, că dorește să prăznuiască Nașterea Domnului, Crăciunul, în mijlocul poporului, străbătând satele din Ardealul de Nord, iar integrarea în Uniunea Europeană să îl găsească într-o sfântă mănăstire.

În ultimele zile ale anului 2006, Majestăţile lor Regele Mihai împreună cu Regina Ana, alături de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, Alteţa Sa Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principesa Elena şi soţul acesteia, Alexander McAteer, şi câţiva membri ai Casei Regale s-au aflat în judeţul Bistrița-Năsăud. Au fost invitați de ÎPS Bartolomeu al Clujului, care a explicat că, din punct de vedere spiritual şi potrivit dreptului canonic din ţările ortodoxe, Regele este unsul lui Dumnezeu și trebuie să primească respectul cuvenit. În bisericile creştine, monarhia emană de la Dumnezeu şi nu de la oameni și este o certitudine că biserica continuă să conducă detaşat în topul de încredere a românilor. Bizanţul ne-a deprins să percepem puterea lumească ca pe o emanaţie de putere divină, iar pe reprezentantul ei, ca pe un învestit al lui Dumnezeu. Această optică nu a dispărut odată cu Evul Mediu sau cu epoca de Istorie Modernă. Generaţii întregi, mai ales lumea satului, privesc puterea nediferenţiat, doar ca pe o realitate care le transcende. Mentalitatea anglo-saxonă, conform căreia miniştrii sunt servitorii cetăţeanului care plăteşte impozite şi îi întreţine astfel, prinde greu la noi, poate cel mult la intelectualii care şi-au făcut studiile în Germania sau în Anglia ori la ucenicii acestora.

Organizarea sejurului a fost încredințată de către Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu Anania părintelui protopop Alexandru Vidican și Prof. Dr. Mircea Gelu Buta, Directorul Spitalului Județean Bistrița. Aceștia, împreună cu Ioan Tuca, Directorul Casei Majestății Sale Regale, au ales ca locație amplasamentul Codrișor din zona Podului Budacului, aparținătoare de municipiul Bistrița.

Membrii Curții Regale, în jur de douăzeci de persoane, au sosit în municipiul Bistrița cu o zi înainte, pentru a face pregătirile necesare. Conform programului stabilit, în seara zilei de 28 decembrie 2006, cu o exactitate elvețiană, la orele 19.00, automobilul regal a oprit în fața hotelului, unde a fost așteptat de protopopul Alexandru Vidican, Prof. Dr. Mircea Gelu Buta și Valer Sâmihăian, proprietarul locației. Cei prezenți au putut observa că și astăzi, după atâția ani de condus, Regele s-a urcat la volan cu aceeaşi siguranţă discretă, cu o plăcere sfioasă, cu o robusteţe uşor de remarcat. În plus, s-a văzut că acesta tratează maşina cu respect, așa cum sunt trataţi oamenii pe care îi întâlneşte zilnic, cu atenţie. După ce părintele protopop Alexandru Vidican a binecuvântat pe oaspeți, doamnele au primit buchete de flori, în timp ce jurnaliștii prezenți au imortalizat momentul. După prezentarea programului, cu care Majestățile Lor au fost de acord, acestea au dorit să închine un pahar de șampanie cu organizatorii, după care s-au retras să servească cina.

În ziua de 29 decembrie 2006, familia regală a făcut un prim popas pe Valea Ţibleşului, în localitatea Spermezeu, renumită prin bogăţia şi varietatea tradiţiilor şi a obiceiurilor care se regăsesc aici ca fenomene vii, împletite cu însăşi existenţa oamenilor locului. Din punct de vedere istoric, trebuie spus faptul că, acum, pentru prima dată, satul Spermezeu a avut cinstea de a primi şi găzdui un rege al României și că au fost câteva ore excepţionale, cu valoare şi greutate inestimabile

Potrivit vechilor rânduieli, înalţii oaspeţi, încă de la intrarea în sat au fost însoţiţi de un alai de călăreţi, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, şi conduşi până în faţa bisericii, unde, în dangăt de clopot, au fost întâmpinaţi de mulţimea credincioşilor din sat şi din împrejurimi, în frunte cu preoţii şi cu primarul localităţii Spermezeu. Doi dintre bătrânii satului, în străvechiul port tradiţional al locului, le-au oferit să guste din pâine, sare şi „horincă”, în semn de „Bun-venit!”. În mijlocul lor, copiii le-au dăruit flori, iar preotul paroh Ioan Simeon Buta s-a înfăţişat înaintea Majestăţilor Lor cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. După intrarea în sfântul lăcaş, protosinghelul Macarie Drăgoi, ca fiu al satului şi cercetător al etnologiei şi etnografiei acestor locuri, a rostit un cuvânt de întâmpinare. Vorbitorul a evidenţiat semnificaţia unică a momentului, faptul că pentru prima dată un rege şi o regină a României au vizitat Spermezeul şi Valea Ţibleşului, consideraţia profundă păstrată în conştiinţa populară a zonei pentru regii României, bucuria întregii comunităţi de a putea prezenta în faţa aleşilor vizitatori crâmpeie ale moştenirii tradiţionale, care se constituie, în ultimă instanţă, în repere ale identităţii culturale româneşti, care au îmbogăţit şi vor îmbogăţi mereu tezaurul valorilor comune ale bătrânului continent.

Credincioşii prezenţi au dat glas străvechilor colinde, iar apoi oaspeții au putut vedea vechile obiceiuri ale umblatului cu Steaua și Viflaimul. La ieşirea din sfântul lăcaş, în cântecul fluierelor, s-au jucat Caprele şi Turca, după care Majestăţile şi Alteţele Lor Regale au răsplătit colindătorii cu daruri. O frumoasă surpriză a reprezentat gestul unuia dintre sătenii septuagenari, Alexandru Poenar, care a înmânat Regelui Mihai o fotografie moştenită de la tatăl său, Grigore Poenar, care se fotografiase în anul 1926, pe când era militar la Jandarmeria din Chişinău, împreună cu viitorul rege, în vârstă de numai 5 ani.

În continuare, înalţii oaspeţi au luat prânzul în casa familiei Vasile şi Ana Drăgoi, dându-le prilejul să regăsească încă o mărturie emoţionantă la întâlnirea dintre mica şi marea istorie, când le-a fost prezentată o cană din porţelan cu imaginea Regelui Mihai copil, cumpărată în perioada interbelică, din târgul de la Năsăud, de bătrânii familiei. Din ea au băut lapte două-trei generaţii de urmaşi.

La plecare, gazdele au oferit reginei şi principeselor câte un costum popular românesc de sărbătoare, ca o rememorare a unei epoci în care reginele României obişnuiau să îmbrace straiele portului popular. La ieşirea din ograda gospodăriei familiei Drăgoi, Majestăţile şi Alteţele Lor au fost colindate de o ceată de flăcăi, îmbrăcaţi în străvechiul port tradiţional.

În continuare, oaspeții au vizitat câteva ateliere meșteșugărești din satul Spermezeu. A fost vorba de moara veche de apă „a lui Andrei”, încă funcţională, de „Căucia de la Podul Sânătorii”, unde tânărul fierar a arătat oaspeţilor modul de confecţionare al potcoavelor, apoi de cojocăria lui Ioan Cristea, unde, impresionate de frumusețea cojoacelor din blană de oaie, principesele au ținut neapărat să achiziționeze câteva piese vestimentare. De aici, alaiul s-a deplasat la una dintre cele mai vechi case din sat, construită la începutul sec. XX, locuită de badea Alexandru Clapa împreună cu fiul şi nora sa, unde femeile adunate la șezătoare – obicei îndătinat pentru această perioadă a anului – au prezentat torsul caierelor de lână, depănatul firelor, broderia, cusutul manual și țesutul la război.

O ultimă oprire a alaiului regal de pe Valea Ţibleşului a avut loc la Mănăstirea Dobric, înfiinţată cu binecuvântarea arhiepiscopului Bartolomeu Anania în anul 1992, de către maica stareţă Veronica Coţofană. Spre seară, membrii Casei Regale s-au întors pentru a înnopta în municipiul Bistrița.

În următoarele zile, alături de Majestățile Lor Regale s-au aflat în permanenţă protopopii locului, părintele Alexandru Vidican, părintele Ioan Dâmbu și Prof. Dr. Mircea Gelu Buta, care i-au însoțit într-un veritabil pelerinaj de suflet şi simţire românească pe Valea Bârgăului, Mănăstirea Piatra-Fântânele, Valea Someșului Mare, localitatea Zagra şi, nu în ultimul rând, Mănăstirea Nicula, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, sub oblăduirea căreia ne încredinţăm întotdeauna şi mai ales în momentele de mare însemnătate ale vieţii noastre.

Impresionat la vederea mulțimii de credincioși, purtând prapori și conduși de preoții lor, adunați în fața bisericii din Prundu Bârgăului, entuziasmat, Regele a exclamat: „Smerenia este o putere fără seamăn!”. Este important să constaţi că un om cum e Regele, format în instituţiile apusene, să creadă că, atunci când omul se află în momentele hotărâtoare ale vieţii, nu-l mai conduce mintea, ea arătând numai alternativa, direcţia finală dând-o inima. Acestea sunt urme de plămădeală răsăriteană, pe care încercăm în zadar să le ignorăm.

În seara zilei de 31 decembrie 2006, suita regală s-a deplasat de la Bistrița spre Mănăstirea Nicula, la invitația mitropolitului Bartolomeu, pentru a petrece împreună trecerea dintre ani. Din păcate, în acea după-masă, lunecând pe treptele înghețate, mitropolitul și-a fracturat un picior și a fost dus la Clinica de Ortopedie din Cluj-Napoca. La aflarea veștii, Majestatea Sa a dorit să facă, în acea noapte, o vizită celui suferind. Apariția Majestății Sale și a celorlalți membri ai Casei Regale a surprins și a uimit personalul medical al clinicii. Alaiul regal s-a reîntors la Mănăstirea Nicula, pentru a servi masa de Anul Nou.

Familia Regală a constatat şi a înţeles că România în care a revenit după anul 1990 nu mai era aceeaşi cu România anului 1945, iar uneori, oricât de mult ţi-ai dori să recuperezi trecutul, constaţi că, totuşi, e prea târziu… Dând dovadă de decenţă, diplomaţie, respect şi onoare, Regele Mihai, împreună cu Familia Regală, a continuat şi continuă să-şi servească ţara cu multă dragoste şi în tăcere. Probabil, cea mai bună revanşă în faţa istoriei^[1].

* Fragment din volumul: Mircea Gelu Buta, Adrian Onofreiu, Biserica Ortodoxă din Bistrița – O cronologie documentară, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016.

„Regele Mihai şi Regina Ana, împreună cu Principesa Margareta şi Prinţul Radu; sora ei, Elena cu soţul, ne-au fost daţi ca un dar de sus să ne fie musafiri pentru trei ore şi jumătate în casa parohială din Zagra, în 31 decembrie 2006. Nu i-am invitat noi, n-aveam cum, dar am aflat că la o întâlnire dintre Regele Mihai şi Mitropolitul Bartolomeu, regele i-ar fi cerut binecuvântarea de a vizita judeţul Bistriţa-Năsăud, parte componentă a Arhiepiscopiei Clujului, pentru a se reîntâlni, mental şi fizic, cu obiceiurile şi datinile sărbătorilor de iarnă, Crăciun şi Anul Nou, în această parte a ţării încă bine păstrate. Aşa se face că, în acest itinerariu, Mitropolitul Bartolomeu, pentru ultima zi a acestui periplu, a inclus şi Zagra. La aflarea acestei veşti, am fost cuprinşi de entuziasm, emoţie dar şi bucurie. Şi vizita s-a produs, 31 decembrie 2006, cu o zi înainte de a intra România în Uniunea Europeană. Pentru ca sărbătoarea să fie pe măsura oaspeţilor, am anunţat tot satul, şi, spre uimirea noastră, n-au ieşit întru întâmpinarea lor numai oamenii în vârstă care-i ştiau, sau care au auzit de ei, ci şi foarte mulţi tineri. I-am rugat să se îmbrace în portul nostru popular, care, în Zagra este bine conservat, pentru că anual facem un aşa zis „festival” al costumului popular şi al horei satului, pe care de-odată şi împreună le promovăm.

În faţa bisericii, că în biserica i-am primit, i-am aşteptat cu Crucea şi Evanghelia, în sunet de clopot ce anunţa un mare eveniment, unic în istoria satului. Se afla alături de mine primarul de atunci, directorul şcolii, dascăli şi mulţi zăgreni. Regele s-a dat jos din maşina pe care o conducea, împreună cu regina şi cu ceilalţi membri ai Casei Regale, i-am oferit Evanghelia spre sărutare şi Sfânta Cruce, a smuls o bucată de pâine din colacul frumos alcătuit, a întins cu ea în sare şi l-a privit direct în ochi pe venerabilul şi bunul gospodar al satului, Dumitru Sârdi, care i le oferise. După aceasta, fetele diacului Ana-Maria şi Paula, împreună cu Ioana, nepoata fătului, le-au oferit tuturor buchete de flori. Am intrat repede în biserică pentru că afară era foarte frig, frig pe care de altfel l-am întâlnit şi în biserică, unde atunci nu aveam nici o sursă de încălzire. După ce s-au aşezat pe scaunele din faţa Sfântului Altar, le-am ţinut o cuvântare, scurtă, fără să o pregătesc, considerând că e mai bine să las bucuria momentului să se exprime cum o vrea ea. Pe loc mi-a venit în minte că, aşa cum anunţase presa, de la 1 ianuarie 2007 România va intra în Uniunea Europeană, şi atunci, după îndătinata adresare am spus: „Mâine, România va intra în Uniunea Europeană, Zagra şi zăgrenii au intrat astăzi, cu o zi înainte“!. Am fost aplaudat de rege şi de toată familia regală. După aceasta, Regele Mihai a intrat în Sfântul Altar şi a semnat în Evanghelie şi apoi i-am condus la casa parohială, dar înainte de aceasta, le-am arătat-o de la distanţă spunându-le că este aproape şi că putem merge până acolo pe jos. Regina Ana, Dumnezeu să o odihnească, uşor intrigată, parcă nu vroia să înainteze; a zărit casa din faţa casei parohiale, o construcţie veche de peste un  secol, dărăpănată şi mâncată de vremi, pe o fundaţie de câteva pietre şi văruită într-un albastru ţipător. Regina Ana credea că acolo îi vom primi. Văzând reticenţa ei, parcă nici Regele Mihai nu mai avea entuziasm. De acest episod am avut ce râde împreună după ce am intrat în casa parohială, plină de căldură şi bucurie.

De puţine ori în viaţă am citit atâta fericire şi bucurie pe chipul soţiei mele, care datorită unor împrejurări, a avut parte de musafiri de primă mână: mari ierarhi, scriitori, poeţi, diplomaţi, politicieni şi o mulţime de oameni săraci, copii orfani şi văduve. I-am enumerat şi pe aceştia din urmă că ei, aşa cum noi ştim de multă vreme, n-au intrat în casa noastră să ne ceară ci să ne ofere. Şi cred că mai ales aceştia, venind destul de des şi oferindu-ne de atâtea ori, ne-au făcut mai bogaţi, sufleteşte. E miraculoasă mâna săracului, dacă ştii să o descifrezi. Ea e nu doar o parte din organismul uman, ci şi o formă şi un semn!

Am încuiat uşa casei, sunetul cheii l-a auzit Regina Ana care m-a întrebat, în limba engleză, dacă nu mai este cineva în casă. I-am spus că suntem numai  noi, celorlalţi, mulţi, până peste 40 de însoţitori, le-am oferit o masă la un vecin. Ostenită şi sătulă de ochii presei care i-a urmărit mereu, şi de curioşii mulţimilor de oameni ce i-au împresurat pe Valea Bârgăului şi a Ţibleşului, s-a aşezat pe marginea unei canapele să se odihnească. Ştim că oboseală şi vârsta nu ţin câteodată seamă de convenienţe. S-au aşezat la masă. Am făcut rugăciunea şi am mâncat împreună mâncăruri tradiţionale, gătite numai de soţia mea. Le-au plăcut foarte mult. În timpul mesei am purtat frumoase şi interesante discuţii, în mare parte provocate şi promovate de Majestatea Sa, Regele Mihai. Aşa se face că timpul alocat în după-masa acelei zile vizitării unor case vechi şi a unor locuri în care mai era atunci prezentă tehnica populară – pive, mori de apă, vâltori, stupini cu coşniţe împletite şi unse cu bălegar, războaie de ţesut textile din lână şi cânepă, obiecte de ornamentat interiorul caselor ţărăneşti (farfurii din lut, linguri de lemn, icoane pe sticlă şi ştergare) – nu l-am mai avut la dispoziţie, s-a renunţat la acest program. Erau presaţi de timp, întrucât trebuiau să ajungă la Mănăstirea Nicula, unde să sărbătorească împreună cu Mitropolitul Bartolomeu, Anul Nou. Cu toată intenţia lor de a ajunge acolo, din cauza unui eveniment, au plecat la Cluj, Mitropolitul Bartolomeu fiind internat în urma unui mic accident la picior, iniţial în Dej, şi de acolo la Cluj.

Pe parcursul vizitei la Zagra am avut în faţa ochilor noştri adevărate personalităţi, cărora le-am admirat eleganţa exprimării, coerenţa gândirii, manierele, simplitatea şi bonomia de spirit, pur şi simplu am fost de-a dreptul cuceriţi şi asediaţi de ilustra lor prezență. În final, am fost admiraţi şi noi pentru felul în care am ştiut să ne ocupăm de ei şi pentru bucuria pe care o aveam şi care, uşor se putea citi pe chipul nostru. Nu ne-au admirat numai pe noi ci şi pe “Haiduc“, un ciobănesc carpatin pe care numai când îl vedeai te speriai de el. Era frumos şi blând, ceea ce le-a făcut pe Principesa Margareta şi pe sora ei, Elena, să intre ţarcul lui şi acolo să-l mângâie şi să-l admire. Nu am ştiut nici unii dintre noi unde au dispărut cele două importante personaje, căutându-le peste tot prin casă, ne-am dat seama că s-au dus să-l viziteze şi pe bunul nostru partener. Practic, în acel moment, vizita se cam încheiase, Regele şi Regina ridicându-se de la masă şi mulţumindu-ne pentru toate, îndreptându-se spre uşa de la ieşire, pe care o deschisesem larg. Mulţimea de oameni şi însoţitorii, umpluse strada din faţa casei parohiale. Ne-am luat rămas bun, ne-am fotografiat la poartă după care au plecat.

I-am privit îndelung până le-am pierdut cărarea şi am zis în sinea noastră: “iată un episod frumos din viaţa unei aşezări de la poalele Ţibleşului, Zagra, şi din viaţa unor oameni vrednici ca zăgrenii“. Da, era să uit, ei ne-au lăsat însă ceva, amintirea lor pe care o păstrăm în suflet şi care se va duce cu noi până şi dincolo, şi rămân mândria noastră, a românilor. A trecut timpul şi am crezut că acum toate s-au terminat. Dar n-a fost aşa, că doar după două săptămâni ne sună telefonul fix de la casa parohială, exact cu câteva minute trecute peste ora 17.00. O voce de femeie ne îndeamnă să rămânem la telefon întrucât suntem căutaţi de Casa Regală. După doar câteva secunde, ni se spune că la telefon este Principesa Margareta şi că, ne caută să ne mulţumească încă o dată pentru felul în care i-am primit, i-am ospătat şi i-am întreţinut. “Ne–aţi bine dispus cu felul dumneavoastră de a fi aşa încât nu am simţit oboseala şi greutăţile drumului” sunt cuvintele principesei”, a scris preotul Dâmbu.